PNEUMONIA DIN GRIPA

1. PNEUMONIA DIN GRIPA

2. Gripa este o boală virală acută a căilor respiratorii superioare şi/sau inferioare, însoţită variabil de semne generale. Este cea mai frecventă cauză de infecţie respiratorie, responsabilă de zeci de milioane de cazuri anual, pe întreg globul, mai ales în anotimpurile reci. Boala poate surveni sporadic, endemic sau sub formă de mari epidemii sau pandemii

3. ETIOPATOGENIE Există mai multe grupe de virusuri gripale — tip A, B şi G, ca caractere antigenice. speciale, dar virusurile din grupa A sunt răspunzătoarele cea mai mare morbiditate şi de cele mai multe complicaţii şi decese. Ele determină "epidemiile mai importante şi pandemiile, care survin la intervale relativ mari de timp (10—30 ani), după schimbări importante la nivelul proteinelor de suprafaţă ale virusului (hemaglutinine şi neuroaminidaze). Variaţiile antigenice ale hemaglutininelor şi neuroaminidazei determină apariţia unui subtip de virus, faţă de care puţine persoane au o imunitate de protecţie

4. Infecţia virala se transmite pe cale respiratorie, prin mici particule sub formă de aerosoli (cu diametru mai mic de 10 microni), formate datorită eliminării prin tuse a secreţiilor respiratorii infectate. Aerosolii pot rămâne suspendaţi în aer mai multe ore, ceea ce explicăcontagiozitatea şi răspândirea explozivă a infecţiei virale. Infecţia cu virusul gripal afectează mucoasa şi structurile respiratorii la diverse nivele celulele epiteliale, mucoase celulele alveolare şi macrofagele.

5. Histologic celulele infectate suferă modificări ciliate se necrozează şi se deseuamează în lumen şi în final se produc modificări inflamatorii în căile aeriene inferioare, cu infiltrat cu celule mononucleare si edern submucos. Răspunsul gazdei este local şi general

6. 1. PNEUMONIA VIRALA PRIMARA Survine mai ales Ia vârstnici, la persoane cu afectiunii pulmonare cronice, la cardiopati cu staza pulmonara (in special stenoza mitrala)

7. Clinic, după un debut gripal tipic, la 24-36 ore se instaleaza dispneea progresivă, cu tahipnee şi respiraţie superficială, expectoraţie spumoasă cu striuri sanguinolente sau mai rar hemoptizii, în scurt timp apare "detresă raspiratorie cu tahipnee, sete intensă de aer şi manifestări generale de hipoxemie severă, necorectabile prin administrare de oxigen

8. La examenul fizic, iniţial, pe fondul unui murmur vezicular aspru bilateral, se găsesc raiuriinspiratorii labaze. Pe măsură "ce boala progresează ralurile inspiratorii devin difuze, pot apare raluri sibilante si prelungirea expiratiei. De regula nu există semne de condensare pulmonară.

9. Examenele de laborator uzuale arată la majoritatea bolnavilor, o leucocitoza marcata şi creşterea neutrofilelor imature-— sugerând o pneumonie bactenană — dar în spută majoritatea celulelor sunt mononucleare, iar flora microbiană este extrem ele săracă.

10. Radiologic se constată opacităţi jnfiltrative extensive, interstiţiale şialveolare, care iradiază de la hil. în câmpurile pulmonare medii şi bazale sugerând un edem pulmonar dp orfoinp cardiacă. Imaginile pulmonare pot fi rapid evolutive., cu tendinţă de opacifiere a ambilor plămâni („ imagine de plămân alb") şi se pot asocia cu revărsate pleurale mici, în marea cavitate sau interlobar.

11. Din punct de vedere fiziopatologic, pneumonia virală primară este o varietate de sindrom de detresă respiratorie acută, caracterizat printr-o hipoxemie progresiva

12. Pneumonia gripală primară are un prognostic sever şi mortalitate mare, datorită insuficienţei respiratorii acute. tendinţe de a dezvolta hipotenslune, CID, insuficientă renală aculă. In cazurile cu evoluţie favorabila, se poate dezvolta ulterior o fibroză pulmonară.

13. Tratamentul pneumoniei gripale primare vizează corectarea tulbu­rărilor fiziopatologice. Oxigenoterapia se va institui imediat, pe sondă nazală sau mai bine prin respiraţie asistată Se pot încerca: administrarea de glucocorticoizi i. v. în doze mari (800- 1000 ml hemisucginat de hidrocortizon), dopamină soluţii macronucleare. Când nu se poate exclude o suprainfecţie bacteriana, se vor folosi şi antibiotice care sunt active împotriva S. aureus, S, pneumoniae şi H. influenzae.

14. 2. PNEUMONIA BACTERIANA SECUNDARĂ Este cea mai frecvenţă complicaţie pulmonară a infecţiei gripale. şi este responsabilă de creşterea mortalităţii constatată în pandemiile gripale din 1918—1919, 1957—1958 şi 1968—1969. Infectia bacteriana este favorizată de virusul gripal care produce o depresie a mecanismelor deapărare locala respiratorie, cu lezarea aparatului ciliar. întârzierea mobilizării leucocitelor si a fagocitarii bacteriene.

15. Tabloul clinic este relativ tipic, cu o primă perioadă de gripă definită, cu evoluţie comună şi .afebrilitate după câteva zile. O a doua pe­rioadă urmează la 3 — 7 zile după infecţia gripală aparent vindecată, cu recurenta febrei, uneori însoţită defrisoane, durere toracică dp tip pleuritic, tuse productivă şi spută hemoptoică sau purulenta. La 1/3 din cazuri( pneumonia bacteriana secundară apare în continuarea gripei iniţiale, fără un aspect difazic tipic.

16. Examenul clinic relevă, pe fondul unei bronşite acute, un sindrom de condensare, care la examenul radiologie se obiectivează a fi, cel mai adesea, lobar sau segmentar.

17. Examenul sputei arată aproape aspect de cultură bacteriana şi multe leucocite polinucleare. iar cultura sputei izolează germenii implicati.

18. Diagnosticul pneumoniei bacteriene secundare este relativ uşor în cazurile tipice, atunci când există istoric foarte recent de gripă, tablou clar de pneumonie segmentară şi examen de spută concludent. Mai dificil este diagnosticul etiologic al pneumoniei, care poate avea implicaţii pentru alegerea tratamentului antibiotic

19. Tratamentulse face în primul rând cu antibiotice Sunt necesare şi celelalte măsuri terapeutice carese aplică în pneumoniile bacteriene