GEOGRAFIA MEDIULUI

1. GEOGRAFIA MEDIULUI Titular curs: Lector dr. Gica Pehoiu

2. Noţiuni introductive • Noţiunea de mediu geografic, în sens larg, se identifică cu însuşi obiectul geografiei fizice, mediu însemnând de fapt tot ceea ce ne înconjoară. În sens restrâns, geografia mediului are obiect, metode şi principii care o individualizează ca disciplină de sine stătătoare. • Este definită ca o ramură a geografiei care studiază structura, funcţiile, raporturile reciproce şi repartiţia spaţială a factorilor de mediu, naturali sau antropici, care determină modul în care oamenii îşi duc viaţa şi îşi obţin cele necesare existenţei. • Mediul geografic presupune existenţa a trei categorii de componente: abiotice (alcătuiesc potenţialul ecologic al mediului); biotice (comunităţi de plante şi animale - numite biocenoze) şi antropice (acţiunile umane care determină modificări ale mediului). Dintre componentele abiotice, roca, relieful, apele, clima, constituie factori primari, pe când solul, alături de elementele biotice, intră în categoria factorilor derivaţi. • Locul de viaţă al unei comunităţi de plante şi animale poartă denumirea de biotop (bios – viaţă; topos – loc), fiind definit ca fiind un complex de factori naturali care alcătuiesc mediul de viaţă al unei biocenoze. Complexul alcătuit din biotop şi biocenoză poartă numele de ecosistem şi este un sistem deschis care defineşte natura ca un tot unitar. • Nişa ecologică reprezintă locul pe care îl ocupă o specie într-o biocenoză, în primul rând prin intermediul relaţiilor cu sursele de hrană şi cu adversităţile existente.

3. Ecosistemele se mai încadrează şi în unităţi spaţiale mai largi, numite geosisteme, care implică nu numai legăturile dintre biotop şi biocenoză, ci şi interacţiunea complexă a factorilor de mediu care individualizează cadrul existenţei societăţii omeneşti. Schema funcţională a ecosistemului

4. Geosistemul este un sistem deschis, aflat într-un schimb permanent de materie şi energie cu sistemele tot mai complexe în care se încadrează, până la nivelul sistemului planetar. În cadrul geosistemului se produce un flux permanent de materie şi energie, între componentele biotice şi cele abiotice şi între sistemul respectiv şi sistemele subordonate şi supraordonate, ceea ce asigură echilibrul dinamic al său. Schema funcţională a geosistemului

5. Noţiunea de ecoton sau, cum se mai întâlneşte, zonă ecotonală, este o fâşie de interferenţă formată la contactul unor ecosisteme aflate în condiţii ecologice diferite. Cel mai important ecoton este cel aflat la contactul uscatului cu marea. • Noţiunea de mediu geografic, sinonimă cu cea de peisaj geografic, în accepţiunea Consiliului Europei, are următoarea definiţie: „Peisajul este rezultatul multiplelor relaţii care există într-un timp dat între un individ sau o societate şi un spaţiu definit din punct de vedere topografic, al cărui aspect rezultă din acţiunea, în timp, a factorilor naturali şi umani şi din combinarea lor”. • Protecţia mediului, reprezintă totalitatea factorilor de mediu, implicând protecţia calităţii aerului, a apei, a solului în toate tipurile de peisaj, inclusiv în cele intens antropizate. În cadrul ei se individualizează o altă noţiune, conservarea naturii, care reprezintă acţiunile de ocrotire a ecosistemelor naturale şi a biodiversităţii.

6. Preocupări pentru studiul mediului geografic pe glob şi în România • Toţi marii specialişti ai gândirii geografice, începând cu Al. von Humboldt (1769 – 1859), care a introdus în geografie noţiunea de peisaj(Landschaft), conceput ca termen ştiinţific, pun în evidenţă, interdependenţa complexă a factorilor de mediu şi efectele acestora asupra distribuţiei spaţiale a comunităţilor vegetale. • Geografia mediului a dobândit un caracter mult mai bine conturat în secolul XX. De pildă, germanul Carl Troll a fost printre primii care a avansat conceptul de ecologie a peisajului (1938), pe care o defineşte ca o împărţire sistematică a unei regiuni geografice în cele mai mici unităţi spaţiale componente, din gruparea spaţială a căreia rezultă mozaicul landşaftic. • Continuatori ai ideilor şi cercetărilor lui C.Troll, au fost şi H. Leser şi Th. Mosimann, ca şi geografii germani E. Neef şi G. Haase. • În România, studiile de mediu au urmărit atât probleme teoretice cât şi modificările concrete rezultate ca urmare a activităţii antropice. Reprezentanţi recunoscuţi ai geografiei aplicative româneşti sunt Simion Mehedinţi, George Vâlsan, Vintilă Mihăilescu, care au avut în vedere permanent, în activitatea desfăşurată, importanţa interacţiunii dintre diversele componente ale mediului. • În a doua jumătate a secolului trecut, tot mai mulţi geografi români s-au angrenat în cercetări şi interpretări ale problematicii mediului. Spre exemplu, în anul 1969, Horia Grumăzescu, alături de colaboratorii săi, printre care Eugen Nedelcu, Cornelia Grumăzescu, Ana Popova-Cucu, a realizat o analiză foarte detaliată a biotopilor şi complexelor de biotopi din valea Dunării româneşti, punând în aplicare principiile geografului german C. Troll.

7. Alte contribuţii au fost aduse de profesorii: Vasile S. Cucu, Alexandru Roşu, Grigore Posea, I. Zăvoianu, P. Gâştescu, L. Badea, P. Tudoran, Gh. Măhăra, I. Stănescu, E. Vespremeanu, Dan Bălteanu, Irina Ungureanu ş.a. • Pe măsură ce ecologia, apărută iniţial ca ramură a biologiei, a beneficiat de o lărgire de preocupări a cercetătorilor din domeniu, unele contribuţii importante în probleme de mediu au fost aduse de cercetările unor specialişti, mai ales ale celor care au activat în domenii conexe. Dintre ei se remarcă E. Puşcaru-Soroceanu, N. Botnariuc, A. Vădineanu, I. Doniţă etc. • Protecţia mediului implică ample acţiuni interdisciplinare, angrenând, alături de geografi, specialişti din cele mai diferite domenii (biologi, hidrotehnicieni, silvicultori, chimişti, agronomi, geologi etc.).

8. Preocupări pentru protecţia mediului la nivel internaţional În anul 1972 a avut loc, la Stockholm, în Suedia, Conferinţa Naţiunilor Unite cu privire la mediul înconjurător, care a adoptat o amplă rezoluţie referitoare la obligaţiile ce revin statelor participante cu privire la protecţia acestuia. Printre altele, articolele adoptate de Conferinţă fac referire la protecţia resurselor naturale ale Globului, combaterea poluării, transferul de ajutor financiar şi logistic între ţări etc. • În 1987, în cadrul Comisiei Internaţionale a Mediului şi Dezvoltării, era prezentat Raportul Brundtland, care evidenţia necesitatea corelării dezvoltării economice cu măsuri ferme de protecţie a mediului, pe baza principiului dezvoltării durabile. • În anul 1992 a avut loc Conferinţa mondială de la Rio de Janeirocu tema dezvoltării durabile, ale cărei obiective cuprinse în Agenda 21 au fost: Coordonate sociale şi economice: • combaterea sărăciei • schimbarea modelelor de consum • populaţia şi speranţa de viaţă • protecţia şi promovarea sănătăţii umane • aşezări umane trainice • adoptarea deciziilor pentru dezvoltarea durabilă.

9. Conservarea şi gospodărirea resurselor: • protecţia atmosferei • gospodărirea viabilă a terenurilor • combaterea despăduririlor combaterea deşertificării şi a secetei • dezvoltarea montană durabilă • dezvoltarea durabilă a agriculturii şi localităţilor rurale • conservarea diversităţii biologice • managementul biotehnologiilor • protecţia şi gospodărirea oceanelor • protecţia şi gospodărirea apelor dulci • utilizarea în siguranţă a produselor chimice toxice • gospodărirea deşeurilor periculoase • gospodărirea deşeurilor solide şi a apelor uzate orăşeneşti • gospodărirea deşeurilor radioactiveConsolidarea rolului principalelor grupuri sociale: • femeile şi dezvoltarea durabilă • copiii şi tineretul în cadrul dezvoltării durabile • consolidarea rolului populaţiilor indigene • parteneriatul cu organizaţii neguvernamentale • autorităţile locale • muncitori şi sindicate • comerţul şi industria • oamenii de ştiinţă şi tehnologiile • consolidarea rolului fermierilor

10. Concepte de implementare: • finanţarea dezvoltării durabile • transferul tehnologic • ştiinţa pentru dezvoltarea durabilă • educarea, instruirea şi conştientizarea publicului • crearea de competenţe pentru dezvoltarea durabilă • organizarea pentru acelaşi demers • legislaţia internaţională • informarea factorilor de decizie • instruirea studenţilor pe durata cursurilor asupra problemelor de mediu şi a dezvoltării durabile. • În anul 2002, la Johanesburg (Africa de Sud) s-a desfăşurat întâlnirea la vârf privind problematica dezvoltării durabile, unde au fost evidenţiate o serie de probleme actuale care constituie ameninţări grave la adresa bunăstării populaţiei şi dezvoltării economico-sociale.

11. Raporturi între societatea omenească şi mediu Potenţialul natural al mediului • Relaţiile dintre societatea omenească şi mediul său de viaţă implică trei aspecte principale: - modul în care omul poate utiliza resursele naturale, diferenţiat în funcţie de potenţialul natural al mediului, - efectele unor condiţii de mediu asupra vieţii şi sănătăţii oamenilor şi - cele ale activităţilor antropice asupra mediului. • Potenţialul natural al mediului reprezintă capacitatea acestuia de a îndeplini anumite funcţii necesare dezvoltării socio-economice. Pentru evaluarea potenţialului natural se analizează caracteristicile tuturor componenţilor biotici şi în special abiotici, cu accent asupra aspectelor care favorizează sau, dimpotrivă, stânjenesc utilizarea sa în diferite scopuri. Printre elementele nefavorabile se numără: deficitul de umiditate, deficitul termic, relieful accidentat, unele proprietăţi nefavorabile ale solurilor, versanţi afectaţi de alunecări de teren etc. Potenţialul climatic • Reprezintă totalitatea condiţiilor climatice care influenţează activitatea umană - temperatură, umiditate, precipitaţii, vânturi, nebulozitate. Foarte importantă este valoarea insolaţiei, care are efecte asupra climei şi topoclimei, modificând temperatura, deplasarea maselor de aer şi umiditatea.

12. Potenţialul edafic • Solul constituie una dintre cele mai importante resurse naturale ale unei ţări, în acelaşi timp fiind mijloc de producţie, baza dezvoltării agriculturii (atât pentru culturile agricole, cât şi pentru vegetaţia pajiştilor naturale utilizate pentru creşterea animalelor), a silviculturii, dar şi suport al biodiversităţii şi al atractivităţii peisagistice, implicit al unor activităţi turistice şi recreative. În acest sens, putem vorbi de fertilitate, adică potenţialul productiv al solurilor. • Calităţile solului se modifică adesea ca urmare a utilizării antropice. Înlocuirea vegetaţiei de pădure cu una de pajişte duce, de obicei, la o mărire a rezervei de humus şi de substanţe nutritive, ca urmare a intensificării procesului de bioacumulare. De asemenea, în unele cazuri, poate duce şi la apariţia unui exces de umiditate în sol, întrucât scade pierderea de apă prin transpiraţie, arborii fiind mari consumatori de apă. • Distrugerea sau reducerea densităţii covorului vegetal determină o accentuare a eroziunii solurilor.

13. Efectele unor condiţii de mediu asupra vieţii şi sănătăţii oamenilor • Aprecierea calităţii mediului, din acest punct de vedere, se referă atât la factori permanenţi (calitatea necorespunzătoare a apei potabile, condiţii climatice dificile etc.), cât şi la riscul producerii unor evenimente cu acţiune distructivă (erupţii vulcanice, seisme, alunecări de teren şi scurgeri noroioase de mari proporţii, cicloane, tornade, inundaţii catastrofale, tsunami). • Ca şi alte organisme, omul are nevoie, pentru a supravieţui, de aer, apă şi hrană; în acelaşi timp, trebuie să se preocupe de factorii de mediu care îi pot influenţa negativ metabolismul, deci de buna desfăşurare a proceselor vitale. • Acţiunea factorilor de mediu poate fi limitativă, adaptativă sau declanşatoare (stimulativă). Orice factor poate deveni limitativ în anumite condiţii, atunci când valoarea sa este prea mică sau prea mare, împiedicând activitatea normală, iar la valori extreme având efect letal. • Adaptarea la mediu se referă la specii sau populaţii, dar include şi acomodarea cu anumite condiţii de mediu, care se poate realiza la nivel individual sau de grup (de exemplu, o scădere bruscă a temperaturii aerului la începutul toamnei produce un disconfort mult mai accentuat decât o temperatură mai scăzută în timpul iernii, când organismul deja s-a acomodat la condiţiile de mediu). • Aclimatizarea (de pildă, la temperaturi scăzute sau prea ridicate, la altitudine) este o formă de acomodare în care factorii de mediu acţionează în special asupra mecanismelor fiziologice, asupra metabolismului.

14. Efectele activităţii antropiceasupra mediului Efectele negative ale activităţii antropice au luat dimensiuni critice în două situaţii: - în regiuni cu condiţii extreme, ca tendinţe de aridare, regim torenţial al precipitaţiilor, versanţi puternic înclinaţi, soluri lipsite de coeziune, roci friabile; - în zone unde cu o activitate antropică foarte intensă şi îndelungată care a dus la exploatarea excesivă a resurselor mediului, depăşind capacitatea sa de autoregenerare. • Degradarease referă la pierderea unor calităţi avute anterior; de exemplu:îndepărtarea parţială sau totală a stratului de sol ca urmare a eroziunii declanşate de lucrări agricole necorespunzătoare, fragmentarea suprafeţei terenului de o reţea de ogaşe şi ravene ca urmare a drumurilor în pantă pe roci friabile, a exploatărilor forestiere,acidificarea solului ca urmare a înlocuirii pădurilor de foioase cu plantaţii de conifere sau înmlăştinirea solului ca urmare a despăduririi. Este improprie folosirea termenului de degradare pentru terenuri care au în mod natural un potenţial scăzut, ca rezultat al unor factori naturali deficitari (neinfluenţaţi de om); în aceste cazuri este vorba de efectele negative ale unor factori naturali asupra calităţii mediului. • Intensitatea degradării nu este întotdeauna direct proporţională cu gradul de utilizare de către om a teritoriului respectiv. Există regiuniputernic antropizateîn care totuşi componentele mediului natural se află într-un echilibru relativ stabil, iar potenţialul productiv se menţine ridicat (exemplu, peisajul rural din Marea Britanie, multe regiuni ale Europei centrale şi occidentale). În schimb,terenurile exploatate iraţional, chiar de o populaţie relativ puţin numeroasă, pot să provoace o degradare foarte accentuată a mediului natural. În funcţie de potenţialul de acest tip, mai ales de stabilitatea terenurilor, acţiuni de acest gen pot duce la rezultate diferite.

15. Tipuri de acţiuni În general, se au în vedere următoarele categorii de acţiuni: • înlocuirea biocenozelor naturale cu asociaţii secundare sau cultivate, cu productivitate mai ridicată sau care acoperă în măsură mai mare nevoile societăţii omeneşti, fără a modifica substanţial potenţialul ecologic; dacă acţiunea antropică încetează, terenurile fiind abandonate, în timp se revine la vegetaţia anterioară; • acţiuni de ameliorare a condiţiilor de mediu (modificarea bilanţului hidric prin corectarea fie a deficitului, fie a excesului de umiditate, ridicarea fertilităţii solurilor prin sporirea rezervei de substanţe nutritive şi ameliorarea structurii etc.); în general necesită acţiuni iniţiale laborioase şi o continuă întreţinere a lucrărilor, altfel procesele naturale tind să readucă terenurile la situaţia iniţială (de pildă, prin colmatarea canalelor de desecare); • acţiuni care au dus la degradare (defrişarea iraţională a pădurilor şi a tufărişurilor subalpine, pe terenuri neadecvate, culturi agricole cu o agrotehnică neadecvată, pe suprafeţe cu rezistenţă scăzută, irigaţii executate sau întreţinute necorespunzător, păşunat excesiv, exploatări miniere la zi, circulaţia dezordonată pe terenuri în pantă, poluarea mediului etc.); • acţiuni de ameliorare a terenurilordegradate şi de reconstrucţie ecologică; deseori nu se mai poate reveni la starea iniţială, dar se împiedică avansarea proceselor de degradare. • acţiuni care determinăo artificializare totală a mediului (aglomerări urbane, platforme industriale, amenajări recreative).

16. Consecinţele degradării mediului constau în: • scăderea potenţialului productival ecosistemelor, manifestată prin reducerea producţiei de biomasă şi a calităţii acesteia, a fertilităţii solului sau chiar distrugerea sa parţială sau totală, fragmentarea suprafeţei topografice, modificarea regimului hidric, care duce fie la exces, fie la deficit de umiditate, sau determină oscilaţii sezoniere mari; • favorizarea producerii unor fenomene negative, uneori chiar cu efecte catastrofale, care afectează terenurile pe care omul a acţionat direct, dar deseori şi în regiunile învecinate, uneori până la distanţe mari. Dintre acestea se remarcă: • modificări ale regimului scurgerii, duce la o lipsă de apă în unele perioade ale anului sau, dimpotrivă, la scurgerea bruscă pe versanţi a apei provenită din precipitaţii, ceea ce determină la rândul ei amplificarea undelor de viitură (fenomen legat de reducerea capacităţii de intercepţie, infiltrare şi înmagazinare a apei în sol pe terenurile unde covorul vegetal şi învelişul de sol au fost puternic degradate); • creşterea debitului solid (a cantităţii de material transportat de râuri şi de cursurile temporare de apă) şi a materialului transportat de vânt, elemente care apoi se depun în aval, perturbând scurgerea sau ducând la colmatarea lacurilor de acumulare; • accentuarea eroziunii regresive, care poate afecta versanţii bine împăduriţi sau cu vegetaţie ierboasă bine dezvoltată, distrugând şi terenurile respective (de exemplu, datorită defrişării părţii inferioare a versantului, sau transformării unor drumuri forestiere abandonate în ogaşe); • reactivarea alunecărilor de teren datorită supraumectării (prin înlăturarea vegetaţiei lemnoase care consumă cantităţi mari de apă), supraîncărcării cu construcţii grele sau datorită secţionării bazei versantului; • deteriorarea condiţiilor de viaţă ale omului datorită poluării, deşertificării, accentuării fenomenelor de risc (inundaţii, alunecări de teren, avalanşe), etc.

17. Acţiunea omului asupra covorului vegetal • Vegetaţia naturală a fost tot mai mult supusă unor presiuni care în timp au dus la transformări importante ale structurii şi metabolismului. Acest lucru s-a realizat atât prin acţiuni directe (incendieri, defrişări etc.), cât şi indirect, prin intermediul animalelor domestice care, crescute în număr tot mai mare şi în grupuri compacte, exercită, prin păşunat, o presiune mult mai mare asupra covorului vegetal decât ierbivorele sălbatice. • De asemenea, exploatarea excesivă şi dezordonată a lemnului şi a altor resurse vegetale, pentru diverse utilizări, a avut efecte profunde, ducând adesea la degradarea covorului vegetal. Efecte ale presiunii antropice asupra pădurilor Ponderea pădurilor în regiunile de dealuri joase şi de câmpie a scăzut foarte mult, ele apărând acum de obicei ca mici petice izolate înconjurate de agro-ecosisteme. Compoziţia floristică şi structura sa sunt puternic modificate (prin exploatări neregulate, păşunat forestier, plantaţii cu alte specii decât cele autohtone etc.), ceea ce, pe lângă reducerea biodiversităţii, a dus şi la scăderea rezistenţei faţă de factorii climatici dăunători (stres climatic, atacuri ale insectelor, poluare generală şi locală ş.a.). În aceste condiţii, fenomenele de uscare a pădurii au luat pe alocuri o amploare alarmantă.

18. La noi în ţară, printre cele mai afectate specii se numără stejarul şi gorunul, timp în care cerul se află într-un proces de expansiune. Zăvoaielealcătuite din esenţe moi (salcie, răchită, plop alb) s-au restrâns foarte mult, ca urmare a modificărilor profunde suferite de luncile râurilor, prin lucrări de îndiguire şi desecare, utilizare agricolă şi pentru circulaţie, balastiere, depozitarea deşeurilor etc. Acest fapt a dus şi la restrângerea faunei de luncă. Pădurile de munte, la rândul lor, deşi se desfăşoară pe suprafeţe mult mai întinse, au suferit modificări substanţiale. Prin exploatarea preferenţială a lemnului de brad, unele făgeto-brădete s-au transformat în făgete pure (fenomen semnalat mai ales în munţii de la vest de Olt). Tisa, frecventă în trecut în pădurile de amestec de fag cu conifere, a devenit o raritate, fiind pe de o parte căutată pentru lemnul său de bună calitate, iar pe de alta, exemplarele tinere au fost distruse de ciobani, fiind toxice.  Ca urmare a exploatărilor prin tăieri masive, s-au format arborete echiene, cu un singur strat dominant de arbori cu aceeaşi vârstă şi cu aproximativ aceeaşi înălţime (prin monotipizarea pădurii). Exploatările necontrolate au dus la eliminarea bradului sau a tisei de pe multe suprafeţe, iar uneori a paltinului, a frasinului sau a cireşului păsăresc. În trecut, pinul negru a fost exploatat intens pentru obţinerea gudronului (aşa-numitul catran), prin distilare uscată.  În urma păşunatului forestier s-au individualizat arborete poienite sau cu sol puternic erodat.

19. Actualmente, în Uniunea Europeană se duce o politică susţinută de regenerare a fondului forestier, prin împădurirea unor terenuri folosite în trecut ca păşuni şi chiar ca ogoare, îndeosebi cele cu randament agricol scăzut, aflate în pericol de depreciere, dar şi cele din ţinuturi izolate sau cu potenţial turistic sau recreativ ridicat. • Vegetaţia lemnoasăse extinde şi prin reconstrucţia ecologică a unor terenuri afectate anterior de activităţi industriale (îndeosebi exploatări miniere, prin decopertare). Astfel, din 1992 până în 2000, în UE s-au realizat împăduriri pe cca. 1 milion ha, măsuri sprijinite activ prin finanţări de la bugetul comunitar. Plantaţiile forestiere • În secolul al XIX-lea şi prima parte a celui următor, s-a urmărit extinderea unor speciiconsiderate valoroase şi în afara arealului lor natural. Îndeosebi molidul a fost plantat pe locul pădurilor de foioase exploatate. • În multe locuri s-a creat impresia existenţei unor inversiuni de vegetaţie (molid la baza pantei, unde pădurile au fost mai puternic afectate de activitatea antropică, specie urmată de arborete de amestec sau chiar de păduri de fag amplasate mai sus, pe versanţi). • Într-o anumită perioadă a fost cultivat duglasul, o specie de conifer american considerată rapid crescătoare, dar rezultatele n-au confirmat aşteptările. La momentul actual se tinde spre impunerea esenţelor autohtone, ţinându-se seama chiar de soiuri sau „provenienţe”, adică se urmăreşte ca seminţele să provină de la arbori crescuţi în condiţii climatice şi de sol similare cu cele din locul plantării puieţilor.

20. Dinamica suprafeţelor principalelor ecosisteme terestre în ultimele trei secole

21. Printre cele mai importante lucrări de împădurire din sec. XIX lea se numără: • însămânţarea în Dobrogea în anul 1886, în scopul împăduririi, a 22 de perimetre, totalizând 161 ha; • fixarea nisipurilor din Oltenia prin plantarea salcâmului pe o suprafaţă de cca. 1750 ha la Piscu-Tunari şi cca. 750 ha la Ciuperceni, între anii 1884 şi 1895; • împădurirea cu salcâm, în intervalul 1890 – 1895, a suprafeţei de 3850 ha pe terenuri ale statului în fostele judeţe Ialomiţa şi Brăila • împădurirea, în anul 1893, a nisipurilor de la Iveşti din fostul judeţ Tecuci Evoluţia suprafeţelor fondului forestier românesc, în perioada 1960-2003 (mii ha)

22. Modificări ale vegetaţiei ierboase Asociaţiile cu caracter primar din stepă au fost afectate încă din vechi timpuri de păşunatul moderat. Situaţia s-a schimbat radical în sec. XX, când în urma unor împroprietăriri în masă densitatea populaţiei a crescut şi culturile agricole s-au extins rapid. Micile izlazuri care s-au mai păstrat au o vegetaţie extrem de degradată, datorită suprasolicitării; asociaţiile de colilie şi negară au dispărut aproape total. • Păiuşul de stepă se mai păstrează în unele locuri, dar multe dintre speciile însoţitoare au dispărut. Mai bine reprezentate sunt specii foarte rezistente la degradare, ca bărboasa şi firuţa cu bulbi. • Pajiştile naturale secundare(formate în locul pădurilor şi tufărişurilor subalpine defrişate) au fost puternic afectate de activitatea pastorală. • Păşunatul moderat nu are, în general, efecte nefavorabile pe terenuri cu stabilitate mare, însă utilizarea unor suprafeţe cu pantă mare sau substrat friabil, ori supraîncărcarea cu animale a pajiştilor, au dus în timp la degradarea lor pe suprafeţe întinse, atât datorită distrugerii directe a plantelor, cât şi ca urmare a bătătoririi sau erodării solului. • Numeroasele poteci de vite care se creează pe versanţii intens păşunaţi constituie căi de pătrundere a eroziunii, care pot duce în timp la distrugerea solului de pe întregul versant. • Noţiunea de pajişte degradată are o accepţiune foarte largă: cuprinde atât ideea de reducere a biodiversităţii, cât şi pe cea de scădere a calităţii furajere şi de diminuare a capacităţii de protecţie a solului împotriva agresivităţii pluviale.

23. Utilizarea intensivă a pajiştilor, bazată pe acţiuni complexe de ameliorare, conduce la reducerea biodiversităţii. Astfel, în Europa Occidentală fâneţele cu compoziţie bogată şi diversă au fost în mare măsură înlocuite cu asociaţii vegetale mai productive, dar mai sărace în specii, multe dintre plantele existente în trecut în acele locuri fiind acum pe lista celor ameninţate cu dispariţia (sunt specii de fâneţe umede, pajişti xerice, lande care erau favorizate de o activitate antropică moderată, dar nu suportă actuala utilizare intensivă). • Exemplificativ, datorită utilizării îngrăşă­mintelor, plantele oligotrofe sunt în regres, iarOrhidaceele sunt deosebit de sensibile la acţiunile de ameliorare, majoritatea fiind acum pe listele roşii din ţările Europei de Vest şi Centrale. Modificări ale lumii animale • Acţiunea antropică asupra faunei este foarte variată ca intensitate şi mod de manifestare. Totuşi, în linii mari se constată două categorii de efecte, în mare parte complementare: -.pe de o parte, restrângerea arealelor, scăderea efectivelor(deci a densităţii unor populaţii) şi, în cazuri extreme, dispariţia unor specii. Aceste efecte pot fi determinate de acţiuni directe asupra faunei (prin vânătoare, pescuit, otrăvire sau distrugerea prin alte metode a unor specii considerate dăunătoare), sau pot fi provocate indirect, prin modificarea condiţiilor de mediu (defrişări, desţeleniri, desecări etc., ceea ce se reflectă asupra faunei fie prin distrugerea habitatelor caracteristice, fie prin limitarea surselor de hrană), ori prin concurenţa exercitată de animalele domestice sau de unele specii de animale sălbatice introduse de om în noi teritorii;

24. -pe de altă parte, se constată extinderea sau deplasarea arealelor unor specii, ca urmare a colonizării intenţionate sau a introducerii accidentale în noi areale cu condiţii favorabile, sau datorită extinderii spontane, ca o consecinţă a modificării antropice a peisajului, ce poate crea habitate favorabile sau noi surse de hrană pentru speciile respective. • În contextul distrugerii masive a pădurilor, asistăm la modificări semnificative, chiar radicale uneori, ale ambianţei ecologice. Pentru animalele şi plantele care au supravieţuit printr-o lungă perioadă de adaptare, începe din nou o eră foarte dificilă. Astfel, cele care s-au obişnuit cu noul mediu, supravieţuiesc, iar cele care nu se pot adapta noilor condiţii vor dispărea. • Referitor la speciile biologice ale pădurilor intertropicale umede, se constată că defrişările masive au dus la pierderea a peste 200 de specii de animale şi a 200.000 specii de plante. Dacă acest fenomen va continua în acelaşi ritm, în cel mai scurt timp 10% din plante şi 20% din animale vor dispărea definitiv de pe suprafaţa Globului. Specii dispărute din fauna Globului • Unele specii au dispărut încă din neolitic sau din antichitate, fiind cunoscute doar datorită resturilor fosile. Ritmul de dispariţie a unor specii s-a accentuat foarte mult în epoca modernă. Printre numeroasele cazuri se remarcă şi câteva mamifere mari: Bourul, larg răspândit în pădurile de deal şi de câmpie din Europa, se estimează că a dispărut din România în secolul XV, iar de pe continent în secolul XVII (ultimul exemplar fiind semnalat în anul 1627), ca urmare a vânării lui, dar şi din cauza fărâmiţării continue a pădurilor.

25. Tarpanul(calul sălbatic est-european), răspândit la începutul cuaternarului, a dispărut total în secolul XIX (ultimul exemplar cunoscut a fost semnalat în anul 1866). Vaca de mare a lui Steller, înrudită cu focile, dar de dimensiuni mai mari (atingând 8-9 m lungime şi 4.800 kg), trăia în grupuri mari de-a lungul ţărmurilor nordice ale Siberiei, în Strâmtoarea Bering şi în Insulele Aleutine. Aceste animale inofensive, greoaie şi lipsite de apărare, au fost distruse de expediţiile balenierelor europene (ultimele exemplare au fost semnalate în anul 1780). Dintre păsări, alca nezburătoare, de mărimea unei gâşte, trăia la începutul sec. XIX în Islanda, Insulele Feröe, Orkney şi New Faukland. A fost intens vânată pentru carne. Pasărea Moa a dispărut din Noua Zeelandă după ce aici s-a stabilit populaţia maori. Pasărea rock a dispărut din Madagascar prin anul 1650. Pasărea dodo sau drontul, de mărimea unui curcan, trăia în comunităţi largi în Insula Mauritius; a dispărut în anul 1673 (fragmente de schelet se mai păstrează în muzee din Londra, Paris, Praga).  Două specii înrudite cu drontul, solitarul din Insulele Réunion şi solitarul din Insula Rodriguez,au dispărut şi ele în secolul XVIII-lea.

26. Specii care şi-au restrâns mult arealul şi efectivele Unele specii de animale, deşi nu au dispărut complet, supravieţuiesc în prezent numai datorită măsurilor de protecţie, care au ajutat uneori chiar la redresarea efectivelor. Multe sunt ameninţate cu dispariţia, datorită restrângerii drastice a habitatelor ce le sunt favorabile, lipsei hranei adecvate, ca urmare a braconajului sau a poluării mediului. Zimbrul - trăia încă în evul mediu prin toate pădurile mari din Europa centrală şi Rusia nord-vestică. Pe vremea lui Dimitrie Cantemir zimbrul se mai întâlnea încă în codrii Moldovei, în locuri mai retrase; în Transilvania el a rezistat până în secolul XIX, ultima menţiune privind vânarea unui zimbru fiind datată în anul 1852 (în Carpaţii Orientali, la izvoarele Ţibăului). Cartea de Pedigree a Zimbrului European, din 1997, arată că există animale captive în 185 de locaţii, deşi cca. 36 - mai mult grădini zoologice - posedă câte un exemplar. Numărul cirezilor captive de mai mult de zece indivizi este de doar 19, din care cele mai multe sunt în Germania (5) şi Polonia (4). - 1096 zimbri trăiau în captivitate în anul 1997 (aprox. 37,5% din întreaga populaţie de zimbri a Lumii). - Cirezile libere atestă existenţa a 1829 de animale (62,5% din populaţia totală, de 2.925 zimbri). Cele 33 de cirezi sălbatice se găsesc în 5 state: Ucraina – 10 populaţii cu un total de 659; Polonia – 5 populaţii (537); Belarus – 7 (376); Rusia – 10 (236); Lituania – o populaţie formată din 21 exemplare. Dimensiunea populaţiei din Polonia a fost menţinută între 600-700 indivizi în perioada de 10 ani dintre 1988-1997. Dintre acestea, 25% se află în captivitate şi 75% în libertate.

27. În România, iniţiativa refacerii acestui fond faunistic preţios al pădurilor din Munţii Carpaţi, ce adăposteau odinioară numeroase turme, a început acum 48 de ani când, la 12 noiembrie 1958, o pereche de zimbri a fost adusă din Polonia în pădurea Slivuţ - Haţeg, judeţul Hunedoara. În prezent, zimbrul european se găseşte doar în captivitate, şi anume în 3 rezervaţii aparţinând Direcţiilor Silvice (Vânători - Neamţ, Haţeg - Slivuţ şi Neagra - Bucşani). De asemenea, se găsesc şi la Grădina Zoologică din Târgovişte şi în cea din Bucureşti. Antilopa saiga, care în trecut se întâlnea frecvent în stepele eurasiatice, a fost puternic afectată de utilizarea pastorală şi apoi agricolă a acestora, ajungând în pragul dispariţiei; a dispărut total din România, dar datorită protecţiei impuse, efectivele s-au redresat în oarecare măsură în stepele ruse de la est de Volga, în Altay şi în Kazahstan. Castorul european a fost puternic afectat atât de vânarea pentru blană, cât şi de restrângerea habitatelor favorabile, o dată cu modificarea intensă a luncilor râurilor şi altor zone inundabile. În trecut era larg răspândit în România, unde era cunoscut sub numele de breb. Castorul a fost reintrodus în locuri cu zăvoaie de salcie bine dezvoltate, compacte, de pe cursul superior al Oltului, pe o lungime de 80 km, cu o distanţă minimă de 2 km între locurile de lansare (în sectoarele Sf. Gheorghe, Măieruş, Augustin): în noiembrie 1998 au fost eliberate 8 exemplare, provenite din Germania (Bavaria), iar în 1999, încă 19 exemplare. Cei mai mulţi castori au rămas în apropierea locurilor unde au fost eliberaţi, dar unii au migrat în aval sau amonte, precum şi pe afluenţi, ajungând să ocupe cca. 100 km depărtare de râu. Marmota alpină (întâlnită în Alpi şi în Carpaţii Nordici) a existat în trecut şi în Carpaţii Româneşti, unde ar fi fost distrusă în special de câinii ciobăneşti. Recent a fost reintrodusă în unele masive carpatice (Munţii Rodnei, Retezat etc.).

28. Dintre păsări, foarte periclitate sunt marile răpitoare, de zi şi de noapte. De exemplu: vulturul bărbos sau zăganul, vulturul pleşuv negru, vulturul pleşuv sur, dropia (care a fost vânată excesiv, dar cauza principală a dispariţiei ei o constituie extinderea terenurilor agricole şi distrugerea haturilor sau tufărişurilor în care îşi găsea adăpost), cocoşul de mesteacănetc.  Multe specii din pădurile tropicale sunt periclitate datorită distrugerii habitatelor lor şi vânării excesive: rinocerul sau tigrul sunt vânaţi intens de braconieri; maimuţele antropoidesunt puternic ameninţate, deşi se fac eforturi intense pentru salvarea lor. Fauna acvatică a fost profund afectată atât de lucrările hidrotehnice şi de poluarea apelor: lostriţa, sturionii, pescuiţi excesiv (adesea de braconieri), înregistrează un regres continuu. Populaţiile naturale de sturioni din România se află în declin, fapt pentru care la nivel regional s-a propus pentru ţara noastră o cotă de captură, în 2006, cu 30% mai mică decât în 2005, În 2005, României i-a fost alocată, prin Secretariatul de la Geneva, o cotă de captură de 40.325 kg sturion şi obţinerea unei cantităţi de 3.456 kg icre negre. Conform guvernatorului ARBDD, până la finele lunii septembrie 2005 s-a realizat la cota de pescuit un procent de 29,44%, iar la cea de icre negre 21,5%.  Foarte afectată este şi fauna din mări şi oceane, atât datorită pescuitului excesiv, cât şi din cauza poluării. Biodiversitatea s-a redus deja drastic în mările închise, puternic poluate, ca Marea Japoniei, Marea Baltică, Marea Neagră. Formaţiunile de corali, care ocupă în total cca. 600.000 km2, se întâlnesc în mările tropicale şi subtropicale. Sunt periclitaţi din cauza poluării apelor marine şi de depunerea de sedimente provenite de pe uscat (datorită defrişărilor de mare amploare). Se consideră că deja 10% dintre recifele de corali au fost distruse ireversibil.

29. Broaştele ţestoase marineîşi depun ouăle pe anumite plaje din zona caldă a Globului; acum însă acestea sunt adesea dezgropate şi consumate de localnici. Ele mai sunt vânate pentru carne, iar în trecut (înainte de apariţia industriei maselor plastice) erau căutate şi pentru carapacea lor (baga), din care se confecţionau diferite obiecte.  Dintre speciile care fuseseră în prag de dispariţie, dar care în prezent beneficiază de protecţie elaborată, se numără balenele. Vânate intens în perioadele anterioare, când balenierele străbăteau toate mările şi oceanele Pământului în căutarea lor, acum sunt protejate prin convenţii internaţionale. Alte specii: Bizonuldin preriile nord-americane a fost vânat până aproape de dispariţie şi, în acelaşi timp, vechiul lui habitat a fost înlocuit cu întinse culturi agricole, totuşi s-a reuşit salvarea lui de la dispariţie, în prezent fiind ocrotit în mai multe rezervaţii şi parcuri naturale. Boul moscat, locuitor al Arcticii, vânat intens de eschimoşi, se mai păstrase doar în puţine locuri; a fost reintrodus în rezervaţii din Canada şi Alaska. Elefantul african, vânat încă din antichitate în special pentru fildeş, este astăzi protejat în marile parcuri africane, totuşi, constituie încă ţinta atacurilor braconierilor; Elefantul asiatic, este periclitat îndeosebi prin restrângerea habitatelor (ambele specii intră în conflict cu localnicii, deoarece în căutare de hrană devastează adesea culturile agricole).  Arealul leului, la rândul său,s-a restrâns foarte mult, dar în marile parcuri naţionale din Africa efectivele s-au refăcut foarte bine. Capra ibex, din Alpi, a fost puternic afectată negativ, dar în prezent este ocrotită cu succese remarcabile.

30. Capra neagrăa dispărut din Carpaţii Orientali în prima parte a secolului XX; ulterior, cu mari eforturi, s-a reuşit repopularea Munţilor Rodnei (zonă în prezent din nou foarte periclitată, din cauza braconajului), Ceahlău şi Ciucaş. • Cu toate acestea, în România se păstrează bine unele specii ca ursul brun, râsul, lupul, care sunt în restrângere sau dispărute în alte părţi ale Europei, de aceea ţara noastră este inclusă într-un program european de protecţie a marilor carnivore. Extinderi de areale Pot fi de două tipuri: Spontane, datorate noilor condiţii de mediu sau surselor de hrană legate de modificarea antropică a mediului. Unele animale şi-au extins arealele şi şi-au sporit efectivele, întrucât reuşesc să supravieţuiască într-un mediu până la puternic antropizat, pe ogoare, în vii, livezi, grădini şi chiar în interiorul localităţilor - în parcuri, spaţii verzi, sub streşine, pe acoperişuri, în poduri, beciuri, clopotniţe etc. • Exemple: vrăbiile, guguştiucul, pescăruşul, cioara, inăriţa,lăstunii etc. • Dintre mamifere exemplificăm: şacalul auriu, şoarecele de casă şi şobolanul. Introduceri accidentale sau intenţionate. Diverse specii de animale, peşti şi insecte au fost colonizate în unele areale, de unde şi-au extins apoi spontan teritoriul, uneori neaşteptat de mult. De multe ori, în ţările unde sunt introduse intenţionat sau accidental noi specii, nu există factori naturali de control, spre deosebire de zonele de unde provin acestea, unde în decursul timpului s-a realizat un echilibru trofic. • Exemple: pisicile de casă sălbăticite, mangusta, fazanul, bizamul, câinele enot, cerbul lopătar, papagalul de vizuină, muflonul,păstrăvul curcubeu, coregonul, crapul fitofag (chinezesc), gândacul de Colorado etc.

31. Modificări ale reţelei hidrografice • Suprafeţe întinse ale uscatului prezintă diverse caracteristici defavorabile pentru interesele economice şi chiar pentru viaţa şi sănătatea omului, din cauza regimului hidric necorespunzător (exces sau, dimpotrivă, deficit de umiditate sau neuniformităţi foarte mari ale regimului hidrologic de la un sezon la altul, cu creşteri bruşte de debit ce produc uneori inundaţii catastrofale). • Printre cele mai importante forme de intervenţie antropică se numără: Realizarea de prize de apădin pânza freatică şi de adâncime (de la cele mai simple fântâni, până la foraje de mare adâncime). În prezent, sistemele complexe de foraje şi de aducţiuni asigură alimentarea cu apă a localităţilor, însă prelucrarea în exces a apei poate determina coborârea nivelului pânzei freatice, scăderea şi, uneori, chiar epuizarea rezervelor de apă. Regularizarea cursurilor de apă, prin tăierea meandrelor, canalizarea albiei, diguri laterale care să prevină inundarea periodică a luncilor etc. Construcţia debaraje şi lacuri antropice modifică semnificativ caracteristicile mediului, influenţând topoclimatul proceselor de versant prin supraumectare; determină scăderea debitului în aval de barajul construit sau, dimpotrivă, creşterea importantă a debitului în aval de locul unde este evacuată apa ce a fost utilizată în hidrocentrale. Transferul de apă între bazinele hidrografice, cu scopul de obţinere a unui debit mai mare pentru punerea în funcţiune a hidrocentralelor sau dirijarea apelor din arii cu precipitaţii abundente spre locurile cu deficit de umiditate.

32. Corectarea excesului de umiditate se face prin desecarea mlaştinilor şi a altor zone umede, îndiguiri, crearea de poldere (ca cele din Olanda). Desecări de mare amploare s-au realizat şi în câmpia germano-poloneză, în câmpia rusă, iar în câmpia banato-crişană din ţara noastră s-au realizat lucrări de desecare pe o suprafaţă de cca. 850.000 ha şi astfel s-a creat o reţea densă de canale, în lungime totală de aprox. 11.000 km; - lucrările de asanare, canalizarea râurilor şi construirea de canale au început în anul 1774, fiind continuate în etape până în perioada 1960-1970. - îndiguirile au avut şi efecte negative, periclitând în mare măsură vegetaţia şi fauna de lunci umede. Uneori au apărut şi procese de sărăturare a solului. Construirea de canale care leagă între ele diverse cursuri de apă şi chiar mări sau oceane, cum sunt: sistemul Rin - Main - Dunăre, Canalul Suez, Canalul Panama. În unele cazuri, aceste tipuri de canale au favorizat migrarea unor specii dintr-un bazin hidrografic în altul, uneori provocând grave dezechilibre. Coborârea sau ridicarea nivelului apei freatice,ca urmare a prizelor de apă, irigaţiilor, îndiguirii etc. În multe regiuni cu umiditate deficitară, folosirea apei freatice pentru irigaţii determină coborârea nivelului freatic şi chiar diminuarea drastică a rezervelor de apă (de pildă, în câmpiile din nordul Chinei, în regiunea Pundjab din Pakistan, în Iran, Yemen etc.), ceea ce poate avea ca şi consecinţă secarea fântânilor şi diminuarea prizelor de apă care alimentează aşezările omeneşti din regiune. Dispariţia unor elemente ale reţelei hidrografice. Datorită amenajărilor urbane, unele mici cursuri de apă au dispărut complet, de exemplu - în Bucureşti, pârâul Bucureştioara; unele lacuri au dispărut ca urmare a acţiunilor de desecare, cum s-a întâmplat în Câmpia Banatului, unde existau în trecut numeroase mlaştini, lacuri şi bălţi, dar şi alte asemenea elemente hidrografice au dispărut ca urmare a aceloraşi acţiuni (în Lunca Dunării). Canalizarea apei din oraşe, amenajările pentru scurgerea apei din localităţi situate pe terenuri în pantă, din livezi sistematice etc., modifică la rândul lor raportul dintre infiltraţie şi scurgere şi direcţiile pe care se produce scurgerea în suprafaţă.

33. Efectele activităţii antropice asupra solului. Degradarea terenurilor • Acţiunile antropice s-au realizat atât direct, prin lucrări agricole sau de altă natură şi acţiuni pedo-ameliorative, cât şi indirect, prin modificarea regimului hidric sau a covorului vegetal. Unele dintre acestea au avut ca efect ameliorarea solurilor, iar altele degradarea lor. • Acţiuni ameliorative. S-au făcut direct prin acţiuni de ameliorare a calităţii (compoziţie, structură, regim hidric etc.), prin dispersarea pe sol de îngrăşăminte naturale organice (gunoi de grajd, frunze moarte etc.) şi minerale (cenuşă, ca supliment de elemente nutritive), ori prin aport de îngrăşăminte chimice. • Indirect, solurile pot fi ameliorate prin târlire moderată şi prin cultivarea de plante fixatoare de azot, ca diverse leguminoase (de obicei, în cadrul rotaţiei culturilor). Pentru ameliorarea regimului hidric se fac desecări, rectificări de cursuri etc. sau, dimpotrivă, irigaţii. - Multe dintre solurile utilizate agricol în Europa au beneficiat, pe parcursul timpului, de astfel de acţiuni, ceea ce a dus la creşterea fertilităţii lor. • Degradarea solului. O serie de acţiuni antropice au determinat degradarea, uneori foarte avansată, a solurilor. Printre aceste acţiuni se numără: - cultivarea terenurilor în pantă, mai ales când aratul se face în lungul pantei (perpendicular pe curbele de nivel) şi se cultivă plante anuale prăşitoare (porumb, cartofi);

34. desţelenirea în vederea cultivăriiunor terenuri expuse fenomenului de deflaţie; • pe suprafeţele plane, aratul cu unelte mecanice grele şi la aceeaşi adâncime, ani la rând, a dus în timp la formarea unui strat compact, cu structură distrusă, numit talpa plugului sau hardpan. Acesta împiedică dezvoltarea normală a rădăcinilor şi dereglează circulaţia apei în sol; • recoltarea plantelor cultivate şi a tuturor resturilor (paie, coceni), ca şi păşunatul excesiv, coduc la pierderea treptată din ecosistem a substanţelor nutritive încorporate în plante, deci la sărăcirea continuă a solurilor în humus; • irigaţiilepracticate în mod neadecvat, care pot provoca, în funcţie de condiţii, gleizarea solului (ca urmare a ridicării nivelului freatic) sau sărăturarealui (în urma evaporării apei încărcate cu săruri); • târlirea excesivă (care a dus la o îmbogăţire excesivă în substanţe azotoase, până la nivelul când concentraţia acestora este toxică pentru majoritatea plantelor, permiţând doar dezvoltarea unor buruieni nitrofile); • utilizarea în exces a îngrăşămintelor chimice potasice; • defrişarea pădurilor, urmată de lucrări agricole neadecvate sau de păşunat excesiv, determină erodarea solurilor, uneori până la îndepărtarea totală a orizontului A sau chiar a întregului strat de sol şi, parţial sau total, a scoarţei de alterare, roca de bază rămânând expusă la zi.

35. Xerofitizarea • Presiunea antropică legată de utilizarea intensă a terenurilor s-a manifestat şi prin scăderea capacităţii de a reţine apa în ecosistem (datorită înlocuirii vegetaţiei iniţiale complexe cu asociaţii cu structură simplificată, erodării sau bătătoririi solului etc. • Termenul provine de la cuvintele greceşti xeros = dur, arid, uscat şi phyton = plantă şi reprezintă procesul de pătrundere în compoziţia floristică a unor asociaţii vegetale a speciilor xerofile în regiuni unde anterior vegetaţia avea caracter mezoxerofil sau chiar mezofil. • Principaleleacţiuni antropice care provoacă aceste fenomene sunt: - distrugerea pădurilor şi a vegetaţiei primare de stepă, de natură să ducă la dispariţia efectelor de moderare a oscilaţiilor termice, de reducere a insolaţiei, de regularizare a regimului hidric şi de menţinere a calităţii solurilor pe care le are vegetaţia naturală; - păşunatul excesiv, urmat de bătătorirea sau erodarea solului, care provoacă modificarea compoziţiei floristice a păşunilor şi a pădurilor păşunate, distrugerea continuităţii covorului vegetal, reducerea capaci­tăţii de reţinere a apei în sol; - aratul sau alte lucrări agricole pe terenuri în pantă, pe substrat friabil, care au avut ca urmare, în multe cazuri, distrugerea totală a stratului de sol sau îndepărtarea orizontului A, cu proprietăţi favorabile, lăsând la zi orizonturi mai puţin pretabile conservării vieţii plantelor şi cu capacitate scăzută de reţinere a apei; - lucrări de nivelare a terenurilor nisipoase (cu dune) sau a versanţilor afectaţi de alunecări de teren, ceea ce a dus la distrugerea orizontului subţire de sol fertil şi amestecarea acestuia cu roca subiacentă, cu proprietăţi nefavorabile, cu permeabilitate ridicată; - degradarea solului, în urma unor lucrări de amenajare prost concepute; - exploatarea solului cu utilaje grele, asociată cu folosirea diverselor substanţe chimice specifice (pesticide, îngrăşăminte); - lucrări de desecare, îndiguire, regularizare a râurilor, ce au provocat coborârea pânzei freatice şi restrângerea zonelor umede (de pildă, în Lunca Dunării, câmpia banato-crişană).

36. Deşertificarea • Este un termen folosit acum într-o accepţiune foarte largă, incluzând nu numai extinderea deşerturilor propriu-zise, ci şi degra­darea solurilor în zonele aride, semi­aride şi subhumide, datorită mai multor factori, printre care se numără variaţiile climatice şi activitatea umană. • Este un proces de reducere a potenţialului bioproductiv al terenurilor, cu preponderenţă din cauza suprasolicitării printr-un mod neadecvat de utilizare. Organizaţia Naţiunilor Unite a declarat 2006 Anul deşertului şi al deşertificării, pentru a trage un semnal de alarmă asupra unuia dintre cele mai îngrijorătoare fenomene ce au loc pe glob - deşertificarea. Din uscatul globului, o treime este acoperită de deşerturi. Doar o zecime este pământ cultivat. Cândva, în urmă cu 15.000 de ani, multe zone ale întinderilor de nisip actuale erau verzi. Din anii ’60 ai secolului XX până astăzi, au dispărut 40% din terenurile roditoare. În Sudan, de pildă, deşertul Sahara s-a extins spre sud, în 17 ani, cu 100 km. Tot astfel, deşertul Thar din India înaintează în zonele verzi cu un kilometru anual. Deşertul Atacama, aflat pe teritoriile statelor Peru şi Chile, înaintează, la rândul său, chiar cu 3 km anual. Şi acestea sunt doar câteva exemple. Perspectivele sunt de-a dreptul dramatice. - Două miliarde de oameni sunt afectaţi de fenomenul deşertificării, marea majoritate aflaţi în ţări care sunt recunoscute ca extrem de sărace. - Mii de ani, populaţiile nomade – tuaregii din nordul Africii sau beduinii din Arabia - s-au acomodat la condiţiile naturii lipsită de resurse suficiente. - Peninsula Iberică, printre altele, suferă în ultimul timp de secete aspre. Ar trebui să plouă neîncetat luni de-a rândul, pentru ca deficitul să fie corectat. Urmările sunt catastrofale pentru agricultură, pescuit, faună şi floră, în general. Spaniolii consumă zilnic pe cap de locuitor 167 l, spre deosebire de germani, cu doar 127 l. Agricultura înghite cea mai mare parte din rezervele de apă ale ţării. 80% din consum este folosit pentru irigarea culturilor de căpşuni, porumb sau bumbac, agricultorii spanioli plătesc un preţ infim pentru apă.

37. Relaţia factori antropici - proces de deşertificare

38. Căile de comunicaţie ca element de antropizare a peisajului • Construirea de drumuri, începând de la simple poteci sau artere de circulaţie a carelor, şi până la actualele şosele, autostrăzi şi căi ferate, marchează puternic peisajul. • Deşi prezintă o desfăşurare lineară, ocupând procentual porţiuni relativ mici din teritoriu, efectelelor se resimt frecvent pe o suprafaţă mai mare, prin construcţiile conexe (ramblee, deblee, şanţuri de scurgere a apei, perdele de protecţie), prin influenţa exercitată asupra regimului scurgerii, prin poluarea atmosferică şi cea fonică, prin efectele avute asupra faunei din zonă etc. Reţeaua de drumuri publice existente în România în perioada anilor 1995-2003

39. Efecte şi mai mari asupra peisajului -le au şoselele moderne, asfaltate, mărginite de şanţuri de scurgere, pentru construirea lor săpându-se în profunzimea pereţilor de stâncă, s-au dinamitat obstacolele din cale, s-au realizat ramblee (uneori de mari dimensiuni, de exemplu la trecerile denivelate, deblee), tuneluri şi viaducte, lucrări de stabilizare a versanţilor etc. • Printre construcţiile de drumuri pe teren accidentat se numără şi şoseaua Brezoi - Voineasa - Obârşia Lotrului - Sebeş, Transfăgărăşanul şi şoseaua din lungul văii Cernei, care parcurge spaţiul montan până la Baia de Aramă. • În cadrul lucrărilor pentru aceasta din urmă s-au făcut exploatări de calcar care au afectat peisajul de vale îngustă din sectorul Cheilor Corcoaiei (valea Cernei) şi exploatări de luturi deluvio-coluviale de pe terase, tăpşane şi glacisuri. • Reţeaua de drumuri forestiere se întinde în toate regiunile împădurite ale ţării, modificând profilul văilor; adesea prin construirea lor s-a produs subminarea bazei versanţilor, ceea ce a determinat dislocări de rocă, prăbuşiri, alunecări de teren. Uneori, drumurile forestiere abandonate după terminarea exploatărilor s-au transformat în adevărate organisme torenţiale. • Căile ferate, de asemenea, sunt însoţite de viaducte, tuneluri. Printre lucrările de mare amploare se numără tunelurile care străbat Alpii, Transsiberianul, podul de la Cernavodă, peste Dunăre; legătura feroviară între Marea Britanie şi continent pe sub Strâmtoarea Pas de Calais, prin intermediul curselor regulate ale aşa-numitului tren TGV, legăturile feroviare între diversele insule ale arhipelagului japonez etc. • Suprafaţa acoperită cu asfalt (şosele, autostrăzi, parcuri etc.) atinge în unele ţări valori foarte ridicate, ca de exemplu în SUA, unde această suprafaţă este estimată la cca. 15 milioane ha, aflându-se şi într-o continuă dezvoltare, datorită măririi vertiginoase a parcului auto. • Extinderea unor astfel de locaţii are loc, uzual, în detrimentul terenurilor agricole sau al vegetaţiei naturale, ceea ce creează probleme în statele cu densitate mare a populaţiei şi cu o presiune antropică asupra ecosistemelor naturale.

40. Medii puternic transformate ca urmare a activităţilor agricole moderne • Agricultura de plantaţie, ca şi cea de fermă modernă, de tipul monoculturilor (cultivarea aceleiaşi plante de cultură pe suprafeţe foarte întinse), a modificat profund aspectul peisajului geografic în spaţiul rural, ducând la o simplificare extremă a structurii verticale şi orizontale. • De asemenea, vastele sisteme de drenaj, de irigaţii sau de irigaţii şi desecări au afectat puternic circulaţia apei în geosistemele transformate agricol, iar chimizarea agriculturii a perturbat şi ea vizibil circuitele biogeochimice. - Aceste transformări au dus, în ansamblu, la o creştere marcantă a bio-productivităţii, dar în acelaşi timp au creat serioase probleme legate de poluare (de exemplu, poluarea pe scară largă a apelor de suprafaţă şi freatice cu nitraţi, eutrofizarea unor bazine acvatice, poluarea solurilor şi a bazinelor acvatice cu pesticide) şi au contribuit decisiv la reducerea biodiversităţii. • În a doua jumătate a secolului XX s-au făcut progrese spectaculoase în agricultură, prin aplicarea tehnicilor evoluate(îngrăşăminte, tratamente fitosanitare, mecanizare), iniţial în ţările din zona temperată, ulterior extinse şi în ţări cu climat subtropical sau tropical. - Aceste rezultate au fost amplificate prin ameliorarea soiurilor de plante şi a raselor de animale, ca urmare a creării unor ample sisteme de irigaţii, ceea ce a făcut ca spre sfârşitul aceluiaşi secol să dispară ameninţarea foametei (cu excepţia ţărilor afectate de grave crize politice).

41. De pildă, în Asia de sud-est a crescut randamentul culturilor de orez, prin sisteme care în acelaşi timp evită degradarea terenurilor. Aplicarea pe scară largă a unor metode moderne de management agricol, în ţările, în trecut afectate de grave probleme ale aprovizionării cu hrană a populaţiei, a primit denumirea de revoluţie verde. Acest fenomen s-a bazat şi pe finanţări importante de la bugetele de stat pentru seminţe subvenţionate, subvenţii pentru produse fitosanitare, echipamente şi utilaje, finanţarea sistemelor de irigaţii, credite agricole avantajoase. • Efortul financiar existent nu va putea fi însă susţinut pe termen lung. Chiar în prezent se estimează că, la nivel mondial, există 840 milioane de persoane malnutrite, iar cca. 2,4 miliardetrăiesc de pe urma activităţilor agricole, pentru ca în viitor creşterea populaţiei să se realizeze preponderent tot în regiuni sărace ale Globului, unde va înregistra creşteri foarte mari necesitatea de terenuri agricole, iar nivelul de trai şi cunoştinţele tehnice nu vor permite o preocupare eficientă pentru problemele de mediu. • Pe de altă parte, schimbarea modelelor de consum antrenează o alimentaţie mai consistentă, inclusiv o cerere sporită de produse animaliere, de natură să provoace o sporire a numărului de animale domestice şi, în acelaşi timp, a suprafeţelor cultivate cu plante furajere, deci o creştere considerabilă a presiunii antropice . Creşterea animalelor are şi ea efecte negative asupra mediului sub multiple forme: - prin suprapăşunat, care are ca efect degradarea accentuată a pajiştilor, păşunat în pădure, cu consecinţe negative asupra regenerării arborilor şi asupra solului forestier, pe suprafeţe degradate împiedicând procesele naturale de regenerare; - emisie de gaze cu efect de seră, în urma proceselor de digestie specifice rumegătoarelor; - poluare prin dejecţii animale, gestionată incorect şi prin cadavre de animale incorect neutralizate.

42. Mediul urban • Peisajul urban a fost definit ca acea parte din geosistemului planetar puternic antropizată, care are un comportament specific în urma concentrării într-un spaţiu relativ restrâns a bunurilor materiale, spirituale şi umane. El nu poate exista prin el însuşi, ci numai în raport cu o arie adiacentă de dimensiuni relativ crescute. • În mediul urban acoperirea cerinţelor omului, ca fiinţă biologică (aer, apă, adăpost, hrană etc.), se bazează tot pe substanţe din mediu, însă circuitul acestora este mai mult sau mai puţin modificat. • Construcţiile, reţeaua stradală, activităţile urbane propriu-zise schimbă factorii meteorologici. Se asigură aşadar temperaturi mai ridicate în cursul iernii, prin folosirea combustibililor fosili, este modificat circuitul apei (apa din precipitaţii nu este reţinută în ecosistem, ci este evacuată rapid în afara lui, în schimb alimentarea cu apă făcându-se, în unele frecvente cazuri, din exterior, de la mari distanţe). • Multe dintre problemele igienico-sanitare ale ecosistemelor urbane sunt legate de aceste dereglări ale circuitului substanţelor nutritive, care conduc la proliferarea cantităţii reziduurilor menajere. Evacuarea lor este costisitoare, scoţând din circuitul agricol terenurile pe care se face apoi depozitarea lor. Dacă colectarea acestora este prost organizată, contribuie semnificativ la poluarea oraşelor şi determină suprapopularea cu dăunători (şobolani, gândaci, etc.).

43. De asemenea, diverse activităţi industriale şi de transport, ca şi încălzirea locuinţelor, contribuie la poluarea atmosferică, cu diversele sale efecte negative conexe asupra vieţii şi sănătăţii oamenilor. • Flora şi fauna spontanăsunt în mare parte eliminate sau profund perturbate, dar se extind diverse alte specii introduse de om (plante decorative, parcuri, aliniamente stradale, balcoane şi terase, plante de apartament, animale de companie) sau capabile să coexiste cu omul (vrăbii, turturele, ciori etc.). • În afara valorii lor estetice, arborii şi arbuştii plantaţi în spaţiul urban participă activ la oxigenarea şi purificarea aerului, la reducerea zgomotelor şi atenuarea căldurii excesive din timpul verii, contribuind la ameliorarea condiţiilor de viaţă. • Mediul urbaneste, din unele puncte de vedere, mai favorabil speciilor plantate, la adăpost (de vânt şi de ger), datorită topoclimatului urban propice, ceea ce face ca unele exemplare să înflorească mai devreme şi să-şi păstreze mai mult frunzele decât arborii sau plantele ierboase din afara oraşului, permiţând dezvoltarea unor specii mai sensibile, care nu ar putea supravieţui în aceeaşi zonă geografică, în natură (cazul magnoliilor). • Frecvent în interiorul oraşelor se constată o diversitate floristică remarcabilă, majoritatea speciilor fiind însă introduse antropic şi ajutate să supravieţuiască prin măsuri speciale de îngrijire. • Evident, partea cea mai importantă a localităţii urbane o ocupă spaţiul construit. Materialele care intră în componenţa locuinţelor şi a celorlalte tipuri de clădiri sunt aproape în totalitate aduse din exterior şi acumulate în ecosistemul urban, sporind masa şi volumul acestuia. • Oraşul a tins, ca urmare a acestor considerente, în ultima vreme, şi spre subteran (subsoluri, uneori pe mai multe nivele, pasaje, depozite şi parcări subterane), etc.

44. În ecosistemul urban circulaţia materiei, a energiei şi a informaţiei se realizează în mare parte în mod concertat, prin artere de comunicaţie (trafic stradal, linii de tramvai, troleibuz, metrou etc.), o reţea bine determinată de canale de scurgere, conducte de transport al apei, de termoficare, de gaze naturale, de reţele electrice, de linii de telefonie fixă, etc. care împânzesc oraşul atât la suprafaţă, cât şi subteran. Se adaugă aici sistemele moderne de comunicaţii prin radio, televiziune, telefonie mobilă, internet etc. • Cu toate acestea, ourbanizare haotică necontrolată, poate avea efecte negative de neimaginat asupra mediului, de aceea, acum se pune problema ca dezvoltarea oraşelor să fie corelată cu capacitatea de suport ambiental. • Poluarea aerului este ridicată datorită mai ales activităţilor cotidiene de transport, încălzirii locuinţelor, unor activităţi industriale, etc. Se mai adaugă poluarea de interior, care nu de puţine ori poate prezenta efecte nocive, întrucât în spaţii închise se poate ajunge mai uşor la concentraţii periculoase.

45. Probleme actuale legate de modificări ale mediului • Dezvoltarea economico-socială a umanităţii a generat apariţia unor numeroaseprobleme de mediu. Dintre acestea, un loc important îl ocupă încălzirea globală, subţierea stratului de ozon, accidentele ecologice majore (avarii, explozii, naufragii ale tancurilor petroliere), ploile acide, degradarea biodiversităţii, poluarea atmosferică, gestionarea deficitară a apei potabile, dispariţia lentă, dar sigură a pădurilor, instabilitatea zonelor de ţărm, acumularea unor cantităţi enorme de deşeuri, stresul urban, riscul chimic. • Printre cauzele crizelor care afectează astăzi omenirea se numără mai ales suprapopularea, epuizarea resurselor, poluarea sub formele ei specifice. • A fost introdus, în consecinţă, conceptul dezvoltării durabilecare, fără a face abstracţie de progresul tehnologic, implică găsirea unor soluţii la aceste probleme ce afectează calitatea vieţii pe Terra. • Dezvoltarea durabilăeste definită ca acea dezvoltare care satisface nevoile prezentului, fără a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi acoperi propriile nevoi. Ea ţine seama în totalitate de consecinţele ecologice ale activităţilor economice şi se bazează pe resursele ce pot fi înlocuite sau regenerate. Concret, s-au propus soluţiicum sunt: - redimensionarea creşterii economice, prin accentuarea laturilor calitative ale producţiei; - eliminarea sărăciei, prin satisfacerea nevoilor esenţiale prin locuri de muncă, resurse de hrană, de energie, de apă, de locuinţe şi sănătate; - controlul naşterilor; - conservarea şi sporirea resurselor naturale prin menţinerea biodiversităţii şi supravegherea impactului activitaţii economice asupra mediului;

46. - reorientarea tehnologiilor şi punerea sub control a riscurilor acestora; - coroborarea deciziilor privind mediul şi dezvoltarea pe plan naţional cu cele din plan internaţional. • În urma Conferinţei Naţiunilor Unite asupra mediului, desfăşurată la Stockholm (Suedia), în anul 1972, s-au stabilit câteva principii generale, valabile şi astăzi (ulterior dezvoltate şi amplificate), dintre care majoritatea au următoarele trăsături sau puncte de plecare: - a preveni este mai facil decât a remedia; - impactul asupra mediului trebuie luat în considerare chiar din faza de concepere a unui obiectiv sau a unei acţiuni; - trebuie abandonată exploatarea resurselor naturii, care are ca urmări dezechilibre ecologice; - adoptarea de măsuri trebuie să se facă pe baza unei bune cunoaşteri ştiinţifice a situaţiilor date; - principiul „poluantul plăteşte”, că acesta trebuie să suporte costurile legate de prevenirea poluării şi de remedierea pagubelor produse; - activităţile desfăşurate pe teritoriul unui stat nu trebuie să provoace daune mediului altui stat; - politica de protejare a mediului necesită a lua în considerare şi interesele ţărilor aflate în curs de dezvoltare; - promovarea unei politici de protejare a mediului prin înfiinţarea şi activitatea unor organizaţii internaţionale; - acţiuni educaţionale;

47. - măsurile de protecţie să fie întreprinse la un nivel adecvat, în funcţie de tipul de poluare, acţiunile necesare şi regiune (prin principiul de subsidiaritate); - programele naţionale de protecţie a mediului să se bazeze pe o concepţie unitară pe termen lung, iar politicile naţionale să se armonizeze în cadrul comunităţii (în situaţia noastră, a UE). Evaluarea impactului asupra mediului este un ansamblu de procese ce urmăreşte includerea problemelor de mediu în planificarea acţiunilor şi în realizarea de proiecte, planuri, programe sau politici de dezvoltare. Poate fi de mai multe feluri: direct- se manifestă printr-o relaţie evidentă cauză-efect între un element al obiectivului analizat şi unul al mediului; indirect- decurge dintr-un impact direct printr-o înlănţuire de cauze şi efecte (cum este situaţia în cazul unei relaţii de tip priză de apă - coborârea pânzei freatice - uscarea pădurii); cumulativ - rezultat al cumulării în spaţiu sau timp a efectelor generate de proiectul respectiv sau de mai multe proiecte. - În timp, se manifestă prin acţiuni repetate la intervale mai mici sau mai mari, ca în situaţia reziduurilor industriale deversate în lacuri sau râuri, utilizarea repetată de pesticide cu remanenţă mare; - În spaţiu, prin acţiunea mai multor surse în acelaşi mediu (sinergic) - de acelaşi fel, sau cu efecte complementare (se amplifică şi se potenţează reciproc) ; - În anumite condiţii de mediu, cum este categoria smogului umed, de tip londonez, prin interacţiunea poluanţilor cu aerul foarte umed, ceţos şi smogul fotochimic, de tip Los Angeles, declanşat de reacţia dintre diferiţi poluanţi sub acţiunea insolaţiei puternice; rezidual - se menţine şi după ce cauza a fost înlăturată; cu efect pe termen lung (substanţele şi radiaţiile cu efect cancerigen).

48. Poluarea mediului. Aspecte generale • Pe parcursul timpului, mediul a fost modificat mai ales ca urmare a unor acţiuni directe preponderent fizice, asupra diverselor componente ale sale: defrişarea pădurilor, păşunat, lucrări agricole, exploatări miniere ş.a. • Dezvoltarea industriei, mecanizarea şi chimizarea agriculturii şi intensificarea activităţilor de transport au accentuat un alt element negativ al activităţii antropice: poluarea mediului ca urmare a cantităţilor imense de noxe dispersate în atmosferă, în sol şi în reţeaua hidrografică. • Aspectele pe care le prezintă astăzi poluarea sunt foarte diverse şi complexe, afectând în măsură mai mică sau mai mare toate domeniile de viaţă de pe Terra. Aerul, apa, solurile îşi modifică compoziţia, iar procesele care au loc în mod natural în cadrul lor sunt profund perturbate, astfel că avem de-a face cu efecte care se răsfrâng şi asupra plantelor, animalelor şi microorganismelor, dar şi cu consecinţe vădite la adresa sănătăţii oamenilor şi în diversele lor activităţi economice. • Combaterea acestui fenomen nu se poate realiza decât pe baza progresului ştiinţific, prin crearea unor tehnologii mai puţin poluante, a unor substanţe mai puţin nocive, prin modernizarea industriei şi a transporturilor, instituirea unor metode agriculturale în concordanţă cu principiile ecologice etc. • S-au obţinut numeroase succese, de exemplu prin retehnologizarea unor obiective industriale,utilizarea convertizorilor catalitici pentru a reduce poluarea cu gaze de eşapament, interzicerea DDT şi a defoliantelor în ansamblul ţărilor dezvoltate etc.

49. Conform Legii mediului (nr. 137/1995),poluantuleste definit ca orice substanţă solidă, lichidă, sub formă gazoasă sau de vapori sau orice formă de energie (radiaţie electromagnetică, ionizantă, termică, fonică sau vibraţie) care introdusă în mediu modifică echilibrul constituenţilor acestuia şi al organismelor vii şi aduce daune bunurilor materiale. Se disting următoarele categorii de poluare: • 1. Poluare fizică, ce are ca principale forme: - poluarea fonică (sonoră); - termică; - prin radiaţii ionizante. 2. Poluare chimică, datorată diverselor substanţe eliberate în mediu sub formă gazoasă, lichidă sau de particule solide; 3. Poluare biologică: - cu germeni patogeni ajunşi în aer, apă sau sol; - cu substanţe organice putrescibile, cu efecte importante de poluare a resurselor de apă. • Sub aspectul mediilor afectate, se disting: poluarea aerului, a apei şi a solului. Există, pe de altă parte, poluanţi biodegradabili (care în timp pot fi descompuşi prin procese naturale până la substanţe care se integrează în mediu) şi nebiodegradabili (care nu dispar în timp; adesea aceştia se acumulează în mediu până la concentraţii din ce în ce mai nocive). Principalele surse de poluare sunt: • industria(extractivă, energetică, prelucrătoare, aceasta din urmă cu subramuri ca metalurgia, industria chimică, cea alimentară, a celulozei şi hârtiei, a pielăriei etc.); • transportul auto, feroviar, naval, prin conducte(inclusiv datorită unor accidente şi avarii); • agricultura modernă, puternic chimizată;

50. Conform Legii mediului (nr. 137/1995),poluantuleste definit ca orice substanţă solidă, lichidă, sub formă gazoasă sau de vapori sau orice formă de energie (radiaţie electromagnetică, ionizantă, termică, fonică sau vibraţie) care introdusă în mediu modifică echilibrul constituenţilor acestuia şi al organismelor vii şi aduce daune bunurilor materiale. Se disting deci următoarele categorii de poluare: 1. Poluare fizică, ce are ca principale forme: - poluarea fonică (sonoră); - termică; - prin radiaţii ionizante. 2. Poluare chimică, datorată diverselor substanţe eliberate în mediu sub formă gazoasă, lichidă sau de particule solide; 3. Poluare biologică: - cu germeni patogeni ajunşi în aer, apă sau sol; - cu substanţe organice putrescibile, cu efecte importante de poluare a resurselor de apă. • Sub aspectul mediilor afectate, se disting: poluarea aerului, a apei şi a solului. • Există, pe de altă parte: - poluanţi biodegradabili (care în timp pot fi descompuşi prin procese naturale până la substanţe care se integrează în mediu) şinebiodegradabili (care nu dispar în timp; adesea aceştia se acumulează în mediu până la concentraţii din ce în ce mai nocive). Principalele surse de poluare sunt: • industria(extractivă, energetică, prelucrătoare, aceasta din urmă cu subramuri ca metalurgia, industria chimică, cea alimentară, a celulozei şi hârtiei, a pielăriei etc.); • transportul auto, feroviar, naval, prin conducte(inclusiv datorită unor accidente şi avarii); • agricultura modernă, puternic chimizată;