ŞERPII

1. ŞERPII

2. Cuvântul “şarpe” derivă din latinescul “serpere”, care înseamnă “a târî”. Şerpii sunt reptile cu solzi, din subordinul Serpentes (Ophidia), cu forma alungită, fără membre. Capul, corpul şi coada, acoperite de solzi duri, nu sunt delimitate, ci trec aproape imperceptibil dintr-unul într-altul. Numărul vertrebelor trunchiului, legate între ele prin articulaţii sferice, depăşeşte de obicei 100, iar la şerpii uriaşi ajung uneori la peste 500.

3. Şerpii se găsesc în absolut orice tip de mediu, de la cele mai uscate şi mai aride deşerturi până la cele mai umede păduri tropicale. Sunt în special răspândite în regiunile tropicale şi subtropicale din Africa, Asia, Australia şi cele două Americi, pentru că aici temperaturile sunt mai ridicate şi există o mare diversitate de specii cu care se pot hrăni. Multe specii de şerpi trăiesc in arbori, dar altele preferă să trăiască pe sol, în mlaştini sau în câmp deschis. Există şerpi marini care îşi petrec aproape toată viaţa în largul oceanului.

4. Primii şerpi au apărut acum 130 milioane de ani , aveau 4 picioare şi 2 plămâni. Astăzi se cunosc 3000 de specii împărţite în grupe:- şerpi primitivi care şi-au păstrat cei 2 plămâni şi al căror schelet păstrează reminiscenţele picioarelor stămoşilor lor.- şerpi evoluaţi care nu au decât un singur plămân şi nu păstrează urme de picioare. Pitonii sunt singurii şerpi care au o pereche de picioare minuscule (2 centimetri la un piton de 4 metri lungime) în partea posterioară a trupului şi trăiesc numai în Africa.

5. Şerpii se pot deplasa în mai multe feluri. Cel mai comun mod este unduirea laterală, prin care muşchii spatelui se contractă secvenţial, producând valuri în S ce se propagă de-a lungul corpului, de la cap la coadă. Un alt mod este arcuirea laterală, prin care corpul se rostogoleşte lateral pe sol, într-o serie de arcuiri, asemănător unui resort dat de-a dura. Mişcarea acordeon, specifică şarpelui boa şi câteodată viperelor (când se deplasează în tunele), constă în împingerea în sus a corpului, apoi unduirea ca metodă de înaintare. Deplasarea rectilinie este folosită de şerpii constrictori (de ex. pitonii din Asia şi Africa tropicală).

6. Partea caracteristică a scheletului unui şarpe este craniul: articulaţiile maxilarelor au un ligament extrem de elastic, ceea ce le conferă o mobilitate extraordinară. Astfel se explică de ce şarpele îşi poate mişca gura în toate direcţiile şi o poate deschide extrem de larg, reuşind să înghită o pradă mult mai mare decât propriul său cap. Dinţii îl ajută să muşte şi să fixeze prada, dar nu pot mesteca, prin urmare şarpele trebuie să îşi înghită prada întreagă. Cele mai multe reptile sunt carnivore. Se hrănesc cu diferite animale mici, pentru a se menţine în viaţă.

7. Aproximativ 400 de specii de şerpi din cele 3000 sunt veninoase (vipere, cobre, mambe, crotali etc.). Dintre aceştia cei mai mulţi trăiesc în regiunile tropicale şi subtropicale. Şerpii veninoşi îşi muşcă victima cu o mişcare rapidă, injectându-i toxine puternice care o ucid sau o paralizează rapid. Şerpii constrictori, de exemplu pitonul sau boa, îşi sufocă efectiv prada încolăcindu-şi inelele corpului în jurul acesteia. Astfel, prada se sufocă, pentru că nu mai poate respira, apoi este înghiţită.

8. Reptilele au o largă diversitate de aparate senzoriale, pe care le folosesc pentru a-şi localiza hrana sau partenerii şi, în special, pentru a evita prădătorii. Majoritatea reptilelor au o excelentă viziune binoculară, datorită ochilor plasaţi în partea din faţă a capului, şi pot repera prada de la câţiva metri distanţă. Ochii pot fi un organ extrem de specializat la anumite reptile. Reptilele au gustul şi mirosul foarte bine dezvoltate. Anumiţi şerpi folosesc nişte cavităţi senzoriale speciale aflate în regiunea capului, cu care detectează căldura corpului unei posibile victime. Acest aparat uimitor este atât de sensibil, încât aceşti şerpi îşi pot găsi şi ucide prada chiar şi în beznă absolută.

9. Şerpii sau ophidienii , îşi schimbă pielea o singură dată. Ochii lor nu au ploape şi sunt surzi ,pentru ca nu au timpane. Totuşi , reuşesc să capteze sunetele înalte şi vibraţiile , datorită unui os mic al capului , astfel îşi simt prada. Anumite specii sunt maestre în arta camuflajului, iar pielea lor are anumite modele şi culori care le permit să se camufleze perfect în habitatul în care trăiesc. Alţi şerpi au pielea viu colorată, pentru a-şi avertiza potenţialii agresori că sunt periculoşi. Mulţi şerpi sâsâie şi îşi deschid gura atunci când sunt ameninţaţi, lovind adesea cu repeziciune orice eventual intrus.

10. Înmulţirea şerpilor constă în depunerea ouălelor în găuri în nisip, pentru protejarea şi încălzirea lor. Majoritatea şerpilor depun ouă, dar unii nasc pui vii. Spre deosebire de ouăle păsărilor, cele de şarpe au învelişul flexibil, pielos. Puii de şarpe au un fel de dinte ascuţit pe bot, cu ajutorul căruia ies din ou.