Ş COALA BRA Ş OVEAN Ă - tradi ţ ie ş i modernism-

1. ŞCOALA BRAŞOVEANĂ- tradiţie şi modernism- CONDIŢII ACTUALE ALE EDUCAŢIEI ÎN DEMOCRAŢIE ÎNV. POPA ELENA ŞCOALA GENERALĂ BOD-COLONIE

2. Educaţia tinerei generaţii este o problemă fundamentală în viaţa şi progresul oricărei societăţi. Acţiunea educativă îşi propune să sădească în oameni şi, în primul rând în conştiinţa tinerilor, idealul pedagogic sau un complex de idealuri pedagogice, adevăr strălucit, formulat de Simion Mehedinţi, “Copiii bine educaţi sporesc fiinţa neamului, după cum mugurii din fiecare primăvară, adăugându-se în vârful ramurilor (dacă nu-s bântuiţi de ger, ori de secetă), sporesc coroana copacului în toate direcţiile”.

3. Nici şcoala braşoveană nu este ocolită de ”ger şi secetă”. • Tradiţional, educaţia era considerată o problemă simplă dat fiind caracterul relativ stabil al vieţii sociale şi lenta evoluţie generală. Moravurile şi deprinderile se transmiteau de la o generaţie la alta făra modificări mari întrucât condiţiile vieţii economice şi sociale evoluau lent, absenţa mijloacelor de comunicaţie şi de informaţie favorizau un tip de viaţă comunitară, caracterizată prin structuri diverse, fără relaţii prea intense între ele; se trăia mai mult sau mai puţin într-un mediu social închis: cartier, oraş, sat, regiune, ţară.

4. A educa în asemenea condiţii însemna deci a face cunoscut copiilor şi a-i face să reproducă modul de viaţă, de a gândi şi de a acţiona al adulţilor respectivi. • Aceasta stare de lucruri s-a schimbat radical. A disparut de pe tot cuprinsul planetei stabilitatea relativă care a caracterizat perioadele anterioare ale istoriei. S-a cedat locul în toate domeniile vieţii şi gândirii, şi în toate locurile, unei mobilităţi, unor transformări profunde care generează zilnic, noi probleme, necesităţi, aspiraţii, revendicări ce cresc şi se opun unele altora, de cele mai multe ori.

5. Instituţii tradiţionale, cum ar fi , familia şi biserica • îşi pierd tot mai multrolul de mediatorde valori, • locul lor fiind preluat de opinia publică modelată de • media, care propagă ca valori exclusive banii, • succesul şi puterea. • Viaţa tuturor popoarelor lumii, ca şi a fiecăruia dintre noi, este dominată de framântări de tot felul. • Tot mai mulţi autori se întreabă dacă cel care are succes şi • este puternic în lumeade astăzi nu se impune el, oare într-o • măsură tot mai mare prin imoralitate, egoism,“datul din coate” • şi brutalitate, fără să ţină cont de nimic şi de nimeni. În acelaşi • timp, cei pentru care cinstea, bunătatea, compasiunea, • respectul demnităţii umane, integritatea, binele comun şi • poatechiar şi iubirea pentru aproapele său, mai au importanţă, • constituind valori autentice, nu se simt oare înşelaţii societăţii?

6. Această “lume nouă” a schimbărilor de dimensiuni globale, de multe ori provoacă reacţii de furie, mânie, comportamente distructive, chiar acţiuni de vandalism în urma creşterii accentuate a sentimentelor de inferioritate, de nesiguranţă şi a crizei de identitate, fapt care denotă că foarte mulţi încă nu s-au pregătit pentru schimbările uriaşe ce au loc în lumea contemporană.

7. Pentru tratarea problemelor cauzate pe plan obiectiv şi subiectiv, se impune elaborarea unor soluţii alternative, cu participarea tuturor părţilor interesate (conducătorii economiei, guverne, organizaţii neguvernamentale, comunităţi ale catăţenilor, familia etc.). De asemenea, prin educaţie şi instruire, cetăţenii să devină capabili de a face faţă marilor provocări ale lumii aflate în schimbări de dimensiuni globale.

8. Am citit un articol scris de Ecaterina Pavel cu titlul (De)generaţii pierdute din ziarul “Ghimpele de Braşov” unde se punea din nou problema uzată şi antipatică a responsabilităţilor în şcoală. Indiferent de şcoala în care intri şi de nivelul ei, plângerea este unanimă: elevii de azi sunt mai violenţi decât cei de ieri. Adolescenţii practică în voie valorile supreme ale acestei lumi: înjurătura porcoasă, isteria, împerecherea la liber, ameninţarea şi ghioaga. Şi dascălii arată cu degetul, la unison, înspre familie. Cu un buget adesea insuficient, cu probleme care-i macină rostul şi tihna cotidiană, familia nu mai este pentru adolescenţi oaza de confort atât de necesară. Şcoala, bulversată de decizii politico-electorale şi cu fonduri amorţite, nu poate compensa lipsurile “de acasă”.

9. Părinţii par astăzi mai preocupaţi de muncă decât de copiii lor. În plus, mulţi dintre ei sunt plecaţi în străinătate, astfel că responsabilitatea educaţiei cade pe umerii rudelor sau chiar ai străinilor, care preferă să nu se implice. La cei mai mulţi copii există o tendinţă pronunţată de violenţă. Cu părinţii acasă ori nu, lucrurile par să stea la fel de prost: cei mai mulţi au o gândire ciudată. Ei spun: “există şcoală, să se ocupe ea de educaţia fiului meu!” Însă bazele educaţiei se pun în primii şapte ani. După aceea, cu greu mai schimbi ceva în comportamentul lui. Şcoala clădeşte pe o bază existentă şi certifică norme pe care copilul le are deja. Iar daca atragi atenţia părinţilor asupra carenţelor pe care le au elevii, nu numai ca nu cooperează, dar se şi supără. Toate vocile rostesc uşor jenate cuvântul incriminator: “Mass-media!”. Mijloacele de (dez)informare sunt şi ele direct răspunzătoare pentru lipsa de preocupări cultural-intelectuale ale generaţiei juvenile.

10. “Postmodernizarea “ şcolii înseamnă, în primul rând, o mai puternică “reconciliere” a şcolii cu viaţa reală, cultivând o cultură acţională prospectivă (G. Berger, 1973). În “ Cele mai bune lecţii de economie”,în lucrările premiate la concursul pentru profesori C.R.E.E. (2002), sunt enumerate “ cele mai semnificative trăsături esenţiale, ale personalităţii omului modern, care să ghideze punerea în scenă a operei educaţionale”:

11. A şti să trăiască în schimbare, adică să i se formeze copilului încă de mic mentalitatea schimbării, mişcării. Prin felul de a gândi, de a acţiona, să depăşească modelele fixe de viaţă, să trăiască şi să participe la evenimentele schimbării. • A şti să coopereze, să cultive prietenia, toleranţa, răbdarea, respectul faţă de semeni, faţă de familie, să slujească cetatea cu devotament şi responsabilitate, să cultive ralaţii umane. Să trăiască sentimentul realizării de sine, să fie conştient că este fiinţă raţională, lucidă, independentă. Aceasta presupune o temeinică formare ştiinţifică, trebuinţe estetice rafinate şi un elevat profil moral. • A şti să muncească eficient, să fie un autentic creator de valori, să consume cultură în mod selectiv, să-şi cultive inteligenţa şi pasiunea, să-şi îmbogăţească personalitatea.

12. În concluzie, putem spune că în fond există trei mari direcţii în care trebuie să insiste educaţia pentru schimbare : • sesizarea şi întâmpinarea schimbărilor ; • evaluarea acestora ; • proiectarea schimbării şi intervenţia ; Toate aceste trei direcţii, vizează formarea omului astfel încât acesta să poată face faţă schimbărilor la care este supus mediul său fizic.

13. BIBLIOGRAFIE • ZOLTAN, A., - Cultura moral-civică în contextul globalizării şi tranziţiei, Editura presa Universitară Clujeană; • PAVEL, E. – (De)genarţii pierdute , articol, ziarul „Ghimpele de Braşov”. • DOTTRENS, R., - A educa şi a instrui, Editura Didacticăşi pedagogică - 1970