Politici publice

1. Politici publice Legitimareaprogramelor de politicipublice Decizia

2. Etapele modelului procesual • Stabilirea agendei • Formularea alternativelor • Decizia • Implementarea politicilor • Evaluarea

3. Legitimarea politicilor • Legitimare – se autorizează un program • Măsurarea legitimităţii - se analizează sprijinul disponibil pentru Guvern şi pentru ce face acesta • David Easton: • Sprijinul focusat – aprobare • Sprijinul difuz – acceptarea sau tolerarea unor rezultate pe baza încrederii în Guvern • legitimarea este bazată pe atitudini învăţate • sprijinul cel mai stabil – convingerea că trebuie să se supună

4. Legitimarea politicilor Relaţia între legitimitatea unui sistem şi aprobarea programelor • Dezamăgiri pe termen scurt şi intermitente pot fi acceptate • Dezamăgiri repetate între aşteptări şi rezultate poate în timp să deterioreze sprijinul de bază pentru sistem Thomas Dye – “proximate policy-makers” • Parlament, Preşedinte, instituţiile guvernamentale, grupuri de interes • realizarea de politici publice este un proces de negociere, competiţie, persuadare şi compromis între grupuri de interes şi oficialii guvernamentali • procesul formal de legiferare se concentrează pe detaliile implementării, mai degrabă decât pe finalităţile politicilor publice

5. Legitimarea politicilor Procesul de aprobare poate lua forma construirii majorităţii • prin adunarea de date referitoare la cine ce favorizează şi de ce • se urmăreşte captarea intereselor şi a cunoştinţelor celor asociaţi sau afectaţi de o propunere • identificarea punctelor în care este necesară şi posibilă realizarea unor compromisuri • procesul de legitimare a testării răspunsurilor pentru a determina unde şi cum poate fi obţinută majoritatea poate contribui şi ea la definirea problemei şi la formularea de viitoare propuneri

6. Procesul de luarea a deciziei Decizia = alegerea între mai multe posibilităţi de acţiune în vederea îndeplinirii unui obiectiv • hotărârea finală trebuie justificată funcţie de anumite criterii de tipul: eficienţă, eficacitate, constrângeri legale, impact social, impact asupra mediului Modele de analiză a proceselor de luare a deciziei: • modelul raţional • modelul incremental • modelul juridic.

7. Modelul raţional Ideea de bază: problemele societăţii umane trebuie şi se pot rezolva într-o manieră ştiinţifică, raţională, prin colectarea întregii cantităţi de informaţie disponibilă despre problema respectivă, prelucrarea ei, şi obţinerea, urmată de aplicarea celei mai eficiente soluţii din punctul de vedere al costurilor Presupune îndeplinirea unorcondiţii: • identificarea tuturor opţiunilor posibile de rezolvare a unei probleme • informaţie nelimitată pentru evaluarea acestor opţiuni • timp nelimitat pentru întregul proces decizional

8. Modelul raţional Modelul nu este posibil să fie întotdeauna aplicat în practică: • eficienţa, eficacitatea şi economia nu sunt neapărat valori predominante în sectorul public • obiectivele politicilor guvernamentale nu sunt întotdeauna clare • puţine situaţii în care managerul din domeniul public acţionează în avans (aşa-numita acţiune proactivă), încercând să identifice dinainte problemele şi mijloacele lor de rezolvare • de multe ori este dificilă identificarea unei singure soluţii, nicidecum a tuturor soluţiilor posibile • este destul de dificilă evaluarea costurilor totale (directe si indirecte) de operare a unui anumit program • Este dificilă asigurarea coordonării necesare pentru aplicarea deciziilor sau programelor

9. Model incremental Charles Lindblom - “The Science of ‘Muddling Through” • model reprezentativ pentru felul în care se desfăşoară activitatea în instituţiile publice • recunoaşte ambiguitatea multora dintre obiectivele programelor de politici publice • interesele politice duc la formulări vagi, neclare, ale obiectivelor de îndeplinit • accentuează nevoia funcţionarilor publici de a răspunde cererilor comunităţii politice în care activează • deciziile diferă doar marginal de situaţia existentă

10. Model incremental • limitarea analizei la câteva alternative oarecum similare şi care diferă doar marginal de status-quo • împletirea analizei obiectivelor urmărite şi a altor valori cu aspecte empirice ale problemei • preocuparea analitică orientată spre remedierea problemelor existente decât spre căutarea îndeplinirii obiectivelor pozitive • secvenţă repetată de încercări, erori, şi încercări revizuite • analiza care explorează doar unele, nu toate, dintre consecinţele importante şi posibile ale unei alternative luată în considerare • fragmentarea muncii de analiză între mulţi participanţi (fiecare cu interese partizane) în procesul de elaborare a politicilor publice (fiecare participant ocupându-se de partea sa din cadrul ansamblului)