Echilibre si Dezechilibre Naturale

1. EchilibresiDezechilibreNaturale FenomeneMeteo Extreme

2. CauzeleSchimbarilorClimatice • Clima la nivel global variaza, in mod natural, ca rezultat al interactiunilor dintre ocean si atmosfera, al schimbarilor in orbita pamantului, al fluctuatiilor de energie primite de la soare si al eruptiilor vulcanice.Totusi, schimbarea climei nu poate fi explicata numai de variatiile naturale. Schimbarile din ultimii ani si cele prevazute pentru urmatorii 80 de ani, se considera a fi datorate in mare parte actiunii oamenilor. Oamenii influenteaza schimbarea climei prin deciziile pe care le iau in fiecare zi, prin emisiile de gaze provocate, majoritatea provenind de la energia folosita in locuinte, masini si transportul aerian. Panoul Interguvernamental asupra Schimbarii Climei este un grup stiintificinfiintat de Natiunile Unite care are ca scop principal investigarea schimbarii climei. Acest grup sustine ca actiunea oamenilor reprezinta principalul factor al schimbarilor climatice care se observa in ultimii ani.

3. Cutremurul • Cutremur sau seism sunt termenii folosiți pentru mișcările pământului, ce constau în vibrații originate în zonele interne ale Terrei, propagate în formă de unde prin roci. Aceste vibrații rezultă din mișcările plăcilor tectonice, fiind des cauzate de o activitate vulcanică. • În unele țări, cuvântul cutremur este folosit doar pentru acele mișcări ale plăcilor tectonice care provoacă daune majore și seism sau mișcări seismice pentru cele care trec neobservate.Scara seismologică a lui Richter este o scală logaritmică, care este folosită pentru a evalua intensitatea cutremurelor. Cutremure puternice ce devin catastrofe naturale, pot distruge construcții, clădiri, chiar localități întregi, provoacă alunecări de teren, chiar catastrofe naturale. Cutremurele submarine pot declanșa formarea de valuri uriașe până la 30 de m înățime atingând viteze neașteptate (800 km/h), astfel în Oceanul Pacific (Tsunami) a produs pagube foarte mari materiale, cu pierderi de vieți omenești. Știința care se ocupă cu studiul cutremurului (mișcărilor seismice) se numește seismologie.

4. Tornada • Vântul se rotește în atmosferă pe o axă verticală, fiind în corelație cu mișcările de convecție a aerului însoțit de nori negri de furtună (Cumulus și Cumulonimbus). Tromba vârtejului de aer se înalță de la suprafața pământului până la nivelul norilor, această definiție a lui Alfred Wegener (1917) este valabilă și azi. Tornada se formeaza atunci cand o cantitate imensa de aer cald (ciclon) urca si aerul rece (anti ciclon) coboara, prin deplasare se formeaza o palnie. • Convecția umedă este una din condiții, sub acțiunea acțiunii solare, și o sursă de energie fiind vaporii din atmosferă • O anumită condiție atmosferică teobila care admite urcarea rapidă a aerului supraîncălzit, care suferă în straturile superioare de aer o răcire rapidă • Un rol important îl joacă situația în care se află fronturile vecine de aer, paralel cu o convecție umedă unde răcirea se produce latent, are loc și o convecție uscată, această confruntare dintre cele două fronturi alcătuiesc formarea trombelor de vânt, care la început au o intensitate mică dar pot să crească la intensitatea unui tornado, care poate să dureze de la câteva secunde până la câteva ore.Până acum s-a măsurat la o tornada din Oklahoma la data de 3 mai1999 la Bridge Creek, o intensitate de 496 ± 33 km/h care pe scara Fujita corespunde gradului F-5.

5. Tsunami • Tsunami afectând localitatea Ao Nang din Tailanda • Reprezentarea schematică a unui tsunami • Tsunamiul sau valul mareic reprezintă o undă energetică de tip mecanic ce se propagă prin apa oceanelor, ca urmare a producerii unor erupții subacvatice, sau și a unor cutremure submarine sau de coastă foarte puternice (7-9 grade pe scara Richter). • Valul tsunami (din limba japoneză: val de port) se propagă diferit față de valul obișnuit. În larg, la ape adânci, valul mareic prezintă viteze foarte mari: de la 300 la 700 Km/h, și se propagă în toată masa apei (pe toata adâncimea oceanului), nu doar la suprafață ca valul obișnuit creat de vânturi. Înălțimea lui variază de la câteva zeci de centimetri până la câțiva metri. El se înalță spre coastă, căpătând aspectul unui mal teșit, măturând în continuare fundul oceanului, pentru ca la mal să se manifeste ca un zid de apă care năvălește pe uscat. Un tsunami poate provoca pe țărm în câteva minute victime umane numeroase și pagube majore.

6. Erupția vulcanică • Erupția vulcanică este una din formele cele mai cunoscute ale vulcanismului, manifestându-se printr-o eliminare în cantități foarte diferite de material provenite din camera sau rezervorul de magmă, a vulcanului. Forma conică clasică asociată cu vulcanii se naște prin suprapunerea succesivă de straturi de lavă și cenușă ceerup dintr-un horn principal. Nu toți vulcanii au această formă. De exemplu, lava subțire și fluidă din Hawaii formază vulcani-scut, aplatizați, pe când lava fluidă ce erupe dintr-o fisură și nu dintr-un horn formează podișuri în trepte cum e Podișul Deccan, din India. Domurile vulcanice sunt formate de erupția lentă a lavei groase. Dacă vulcanii au dormit sau au fost stinși de ceva vreme, partea centrală a conului se poate prăbuși spre interior, formând un mare crater circular numit caldeiră. • 1.Dom Vulcanic - Ridicat de erupția lentă a lavei groase, vâscoase. 2.Vulcan-scut - Con de mică altitudine, tipic pentru Hawaii 3.Stratovulcanii - Con clasic, abrupt de lavă și straturi de cenușă. 4.Caldeiră - Con prăbușit. În aceste cratere se formează deseori lacuri. Felul în care erupe un vulcan depinde de compoziția lavei și de cantitățile de gaz care le conține. Cu cât lava e mai densă sau cu cât cantitățile de gaz sunt mai mari, cu atât erupția e mai violentă. Tipurile de erupții sunt determinate după exemplare tipice - cu excepția celei pliniene, care poartă numele lui Pliniu cel Bătrân care a descris erupția [[Vezuviu]lui din 79 d.Cr. Unii Vulcani, cum e Etna, erup în feluri diferite, în funcție de nivelul presiunii și de conținutul de lavă. • 1.Peleană - Lavă densă, foarte gazoasă; erupții explozive și nori de gaz. 2.Hawaiiană - Lavă fluidă, fântâni de foc, erupție neexplozivă. 3.Stromboliană - Lavă fluidă cu conținut ridicat de gaze. Explozii mici, frecvente. 4.Pliniană - Erupție explozivă; cenușa și recole sunt aruncate foarte sus în aer. 5.Vulcaniană - Erupții rare, explozive; aruncă cenușă și roci la distanțe mari. Daca vreti sa aflati mai multe intrati pe National Geographic Wild si vedeti cum s-a format America cu mult timp in urma

7. Trasnetul • Trăsnetul este o descărcare electrică disruptivă, care se produce în atmosferă, de obiceiîn timpul furtunilor. • Majoritatea trăsnetelor au loc la altitudine (în interiorul aceluiași nor sau între diferiți nori) și, de obicei, nu sunt observate. Trăsnetele care se produc între nor și pământ sunt numite negative sau pozitive (vedeți figura). Descărcari electrice de mare amploare au loc de asemenea în straturile înalte ale atmosferei. • Cercetări ulterioare au stabilit că, în nori de furtună numiți Cumulonimbus (nimbus cumulus), nori în care cu o probabilitate mare vor lua naștere trăsnete, curenții de aer repartizează inegal gheața și apa în interior. Prin frecarea straturilor norului se formează spații cu încărcătură (ionică) electrostatică negativă și pozitivă. Zona de trecere dintre regiunile cu sarcini pozitive și negative au loc la înălțime mare și temperaturi între −10°C și −15°C, aici picăturile de apă din nor transformându-se în cristale de gheață. Stratul superior (de sus) al norului este în mod normal încărcat pozitiv, iar stratul inferior (de jos) negativ. Aceste sarcini induc la rândul lor sarcini de semn opus la suprafața pămantului • Tensiunea între un nor și pământ a fost măsurată la câteva zeci de milioane de volți. Aerul uscat are o putere de străpungere de cca. 3 milioane de volți/metru care ar duce (considerând lungimea trăsnetului de 1-2 km) la o tensiune mult mai mare decât cea măsurată. Descărcarea (sau descărcările) principală are loc exclusiv în lungul acestui canal de aer ionizat, de obicei in formă de zig-zag. Există ipoteza că aerul este ionizat de radiațiile cosmice (Charles Thomson, 1925), deși aceasta explicație nu este acceptată de către toți cercetătorii. In prezent, cercetarea trăsnetelor continuă și utilizează mici rachete sau baloane metereologice de cercetare. Descărcarea prealabilă durează 0,01 s, urmată de cea principală de numai 0,0004 s, urmată la rândul ei după o scurtă pauză (de 0,03 s - 0,05 s) de noi descărcări (în medie, 4 sau 5 descărcări principale, sau propriu zise). Au fost observate până la 42 de astfel de descărcări succesive într-un trăsnet, cu un curent mediu de 20 000 amperi. • Datorită duratei foarte scurte a unui trăsnet, doar câteva microsecunde, intensitatea curentului electric poate atinge sute de mii de amperi, iar temperatura plasmei din interiorul acestuia poate depăși 28 000 °C. • Un trăsnet atinge în medie lungimea de 1 - 2 km. In zonele tropicale, unde umiditatea aerului e mai ridicată, trăsnetele pot ajunge la 2 - 3 km lungime. În nori s-au observat trăsnete cu o lungime de 5 - 7 km, iar cu ajutorul radarului pentru trăsnete, unele care ating 140 km lungime. • Tensiunea unui trăsnet cu o lungime de 1 km este de aproximativ 100 milioane de volti. Sarcina totală care este descărcată într-un trăsnet este în medie de 5 coulomb. Cu o durată medie de aproximativ 30 de microsecunde, curentul mediu al unui trăsnet negativ este de aproximativ 100 000 A. • Energia totală descărcată este aproximativ 500 MJ

8. Seceta Seceta este o stare extremă, caracterizată prin faptul că o anumită regiune suferă din cauza lipsei necesarului de apă. Seceta poate fi clasificată ca: • Secetă meteorologică când domnește o perioadă mai lungă de timp lipsa completă a precipitațiilor sau când precipitațiile cad în cantități foarte mici. • Secetă agricolă când există o cantitate insuficientă de apă necesară agriculturii (provenită din precipitații sau ape freatice) • Secetă hidrogeologică când scade substanțial nivelul pânzei de ape freatice (rezervorul de apă subterană), nivelul apelor curgătoare și al celor stătătoare.

9. alunecarede teren • Alunecările de teren sunt o categorie de fenomene naturale de risc, ce definesc procesul de deplasare, mișcarea propriu‑zisă a rocilor sau depozitelor de pe versanți, cât și forma de relief rezultată. • Procesul de alunecare include trei faze: • faza pregătitoare, de alunecare lentă, incipientă (procese anteprag); • alunecarea propriu‑zisă (trecerea peste pragul geomorfologic); • stabilizarea naturală (echilibrarea, procese postprag) • În cazul unor procese clasice, tipice, forma de relief se definește prin: • râpa de desprindere, • corpul alunecării, • fruntea alunecării și • suprafața de alunecare.

10. Ciclon tropical • În meteorologie un ciclon tropical este o furtună în formă de vârtej, care se formează într-o zonă depresionară tropicală de la suprafața oceanelor, cu diametrul uneori până la câteva mii de kilometri. Este formată dintr-o masă mare de nori și furtunoși care, datorită unui sistem de vânturi circulare puternice se rotesc tridimensional în formă de spirală în jurul unui centru, (în sens retrograd în emisfera nordică și în sens direct în cea sudică). Energia ciclonului provine din degajarea de căldură provenită din condensarea la altitudine a vaporilor de apă formați la suprafața oceanului. În sens termodinamic, un ciclon tropical poate fi considerat o mașină termică. • Acest fenomen de condensare ca sursă principală de energie diferențiază cicloanii tropicali de alte fenomene meteorologice, cum ar fi furtunile din zonele depresionare din zonele temperate, care-și iau energia din diferențele de temperatură la întâlnirea unor mase de aer cu temperaturi diferite. De aceea, cantitatea de energie acumulată de un ciclon tropical este în funcție de timpul cât acest ciclon rămâne deasupra apelor calde, care îi furnizează prin evaporare umiditatea atmosferică necesară dezvoltării. Degajarea lentă a căldurii în urma condensării ridică temperatura în interiorul ciclonului cu 15 - 20 °C față de temperatura troposferei în exteriorul ciclonului. De aceea, ciclonii tropicali sunt cunoscute drept furtuni cu nucleu cald. De remarcat că această zonă caldă este numai la înălțime, la suprafața solului temperatura este cu câteva grade mai mică decât a zonei din jurul ciclonului datorită reducerii de către nori a insolației și a precipitațiilor. • Termenul de „ciclon” se referă la mișcarea generală a fenomenului, o mișcare de rotație în sensul acelor de ceasornic în emisfera nordică, respectiv în sens invers acelor de ceasornic în emisfera sudică. Termenul de „tropical” se referă atât la zona predilectă de formare, cât și la caracteristicile termodinamice ale maselor de aer în care se formează. • În funcție de intensitate și de locul în care se produc, ciclonii tropicali sunt cunoscuti sub diferite denumiri ca: • uragan, vânt cu viteza de 30 - 50 m/s (sau orice vânt care, atingând 12 grade Beaufort, provoacă distrugeri). Inițial, termenul uragan denumea doar ciclonii tropicali din Marea Caraibilor; • taifun; • furtună tropicală; • furtună ciclonică; • depresiune tropicală.