ANTIBIOTICE

1. ANTIBIOTICE

2. Cuvântul antibiotic derivă din termenul “antibioză” care înseamnă “împotriva vieţii” (“anti” = împotriva, “bios” = viaţă). • Antibioza este fenomenul prin care un microorganism se apără de un altul. • Pasteur observă antagonismul bacterian la puţin timp după ce stabilise etiologia bacteriană a bolilor infecţioase. • Cuvântul “antibioză” a fost inventat de către Vuillemin în 1889 pentru a arăta (indica) antagonismul dintre creaturile vii în general.

3. Primul care a sugerat, în 1885, că prin antagonism se produc substanţe chimice cu acţiune inhibantă asupra microorganismelor a fost savantul român Victor Babeş •  care a remarcat faptul că aceste substanţe pot fi folosite în practică pentru distrugerea agenţilor patogeni purtători ai bolilor infecţioase. • Termenul de “antibiotic” a fost pentru prima dată folosit de Waksman în 1942 definiţia referindu-se la substanţe produse de microorganisme cu acţiune antagonistă, în diluţii mari, asupra creşterii sau vieţii altor microorganisme. • Conceptul formal care este larg acceptat în prezent, defineşte antibioticul = o substanţă chimică produsă de un microorganism, capabilă în concentraţii mici să oprească sau chiar să distrugă selectiv unele microorganisme patogene pentru om sau alte vieţuitoare.

4. Antibioticele sunt produse, în marea lor majoritate, de variate mucegaiuri (ciuperci) din sol: • penicilinele şi cefalosporinele sunt extrase din ascomicete - în special fungi din genul Penicillium • aminoglicozidele, macrolidele, tetraciclinele, cloramfenicolul, lincomicinele sunt extrase din actinomicete - în special din genul Streptomyces • un grup restrâns de antibiotice - polimixinele şi bacitracina - sunt produse de bacterii din genul Bacillus

5. Chimioterapicele antimicrobiene= substanţe chimice preparate prin sinteză •  ele sunt alăturate grupului antibioticelor, deoarece exercită o activitate similară, în mod selectiv, asupra microorganismelor patogene. • În funcţie de provenienţă, se poate face distincţia dintre: • antibiotice = substanţe antimicrobiene extrase, în general, din culturi de mucegaiuri şi • chimioterapice = substanţe antimicrobiene obţinute prin sinteză chimică

6. În prezent → o delimitare netă între cele două categorii de substanţe antimicrobiene nu mai este nici posibilă, nici justificată. • Într-adevăr, în urma cunoaşterii structurii chimice a extractului biologic • multe dintre antibioticele care iniţial au fost obţinute din microorganisme prin biosinteză • în momentul de faţă sunt preparate industrial prin sinteză sau semisinteză chimică. • Producerea unui antibiotic: • pe cale biologică (extracţie) sau • pe cale chimică (sinteză) • este decisă astăzi mai mult pe considerente de rentabilitate

7. Din aceste motive → există tendinţa de a reuni sub termenul generic de “antibiotice” = substanţele cu acţiune antimicrobiană care prezintă: • mecanisme de acţiune similare • se supun principiului toxicităţii selective • în doze terapeutice nu lezează celulele organismului-gazdă • rezistenţa bacteriilor la acţiunea lor se instalează prin mecanisme identice

8. Antibioterapia = utilizarea acestor substanţe antimicrobiene în terapeutică • În terapie alegerea unui antibiotic adecvat trebuie să ţină contde: • agentul etiologic • sensibilitatea acestuia la antibiotic • nu este de neglijat nici localizarea infecţiei  posibilitatea antibioticului de a pătrunde în ţesutul respectiv pentru a realiza o concentraţie eficientă • statusul imun al pacientului • problemele legate de toleranţa medicamentoasă

9. Prin urmare, eficacitatea unei antibioterapii depinde esenţial de trei factori: • microorganismul identificat ca agent etiologic • focarul infecţios • pacient • Acţiunea antibioticelor poate avea ca efect: • inhibarea multiplicării bacteriene = efect bacteriostatic • distrugerea bacteriei = efect bactericid

10. Indicele terapeutic= aspectul cantitativ al toxicităţii selective • o substanţă este utilizată în condiţii de siguranţă biologică cu atât mai mari cu cât: • raportul dintre concentraţia toxică pentru microorganism şi concentraţia toxică pentru organismul gazdă este mai mare. Toxicitatea selectivă = cea mai importantă proprietate a unui agent antimicrobian, din punct de vedere al organismului-gazdă:  faptul că antibioticul acţionează prin inhibarea sau distrugerea patogenului bacterian având efecte toxice puţine sau chiar deloc asupra gazdei • aceasta implică procese biochimice diferite la nivelul bacteriei, faţă de cele de la nivelul celulei animale, iar avantajul acestei diferenţe poate fi folosit în terapie

11. În istoria antibioticelor există trei perioade distincte: • În prima perioadă, singurele substanţe capabile de a vindeca infecţia, prin acţiune sistemică, erauprodusele din plante • A doua a fostera sintezei • În a treia perioadă s-a produsîntoarcerea la produsele naturale  de data aceasta din organisme mai inferioare, mucegaiuri şi bacterii producătoare de antibiotice.

12. CLASIFICAREA ANTIBIOTICELOR • Antibioticele se pot clasifica după mai multe criterii: • După originea microorganismului producător: • antibiotice produse de bacterii: bacitracina, polimixine • antibiotice produse de actinomicete: streptomicina, tetraciclina, neomicina, nistatina • antibiotice produse de ascomicete (fungi): penicilina, griseofulvina

13. CLASIFICAREA ANTIBIOTICELOR • După constituţia chimică: • antibiotice cu structură alifatică: alicina • antibiotice cu structură aromatică: cloramfenicol • antibiotice heterociclice cu azot şi sulf în moleculă: peniciline • antibiotice cu structură polipeptidică: polimixine, bacitracina • antibiotice cu structură complexă: macrolide

14. CLASIFICAREA ANTIBIOTICELOR • După biogeneză: • antibiotice derivate din aminoacizi sau din unităţi asemănătoare: cloramfenicol, peniciline, bacitracina • antibiotice derivate parţial sau total din acetat: griseofulvina, tetracicline, macrolide • antibiotice derivate din glucide simple: streptomicina, kanamicina, neomicina • antibiotice diverse: novobiocina, vancomicina

15. CLASIFICAREA ANTIBIOTICELOR • După modul de obţinere: • antibiotice obţinute natural: penicilina G, tetraciclina • antibiotice obţinute prin semisinteză: ampicilina, amoxicilina, doxiciclina • antibiotice obţinute prin sinteză chimică: cloramfenicol

16. CLASIFICAREA ANTIBIOTICELOR • După acţiunea farmacologică: • antibiotice cu acţiune antibacteriană: penicilina, amoxicilina, gentamicina, tetraciclina • antibiotice cu acţiune antivirotică: ribavirin, acyclovir • antibiotice cu acţiune anticanceroasă: doxorubicin, daunorubicin, bleomicina • antibiotice cu acţiune antifungică: ketoconazol, miconazol, nistatina, griseofulvina • antibiotice cu acţiune antiprotozoarică: metronidazol

17. CLASIFICAREA ANTIBIOTICELOR • După tipul spectrului bacterian: • antibiotice cu spectru limitat: colistina • antibiotice cu spectru îngust: penicilina G, streptomicina, novobiocina • antibiotice cu spectru larg: kanamicina, ampicilina, amoxicilina, cloramfenicol • antibiotice cu spectru ultralarg: mezlocilina, azlocilina

18. CLASIFICAREA ANTIBIOTICELOR • După acţiunea selectivă în infecţii localizate: • antibiotice „intestinale”: neomicina, ftalilsulfatiazol • antibiotice „urinare”:ampicilina, gentamicina, sulfafurazol, fluoroquinolone, cotrimoxazol, cefalosporine orale • antibiotice „biliare”:ampicilina, eritromicina, tetraciclina, ceftriaxona • antibiotice cu concentrare activă în lichidul cefalo-rahidian:cefalosporine gen. III, fluoroquinolone sistemice, cloramfenicol, sulfamide, cotrimoxazol • antibiotice cu concentrare activă în cavităţile seroase, în globul ocular:cloramfenicol • antibiotice cu concentrare electivă în ţesutul osos:lincomicina şi clindamicina

19. CLASIFICAREA ANTIBIOTICELOR • Din punct de vedere al gradului de absorbţie după administrarea orală: • antibioticele neresorbabile din intestin – neomicina, kanamicina, sulfasalazina, colistina: • reprezintă antibiotice „intestinale”, active numai în infecţii enterale cu germeni sensibili • sunt total inactive în infecţii cu alte localizări (pulmonare, urinare, biliare etc.), chiar dacă germenul este sensibil in vitro, conform antibiogramei

20. CLASIFICAREA ANTIBIOTICELOR • Din punct de vedere al gradului de absorbţie după administrarea orală: • antibioticele resorbabile din tractusul digestiv  trec în circulaţia sanguină şi, de aici, se distribuie în ţesuturi şi viscere. • proporţia de substanţă activă, care depăşeşte bariera tubului digestiv, prezintă variaţii, în funcţie de medicament sau de pacient - starea tractului digestiv, irigarea acestuia, motilitatea şi tranzitul intestinal, conţinutul alimentar, plenitudinea tubului digestiv şi altele • tetraciclina se absoarbe în proporţie de 60 % • în timp ce doxiciclina 90 % • ampicilina se absorbe în proporţie de 40 % • iar amoxicilina 70 % • fenoximetilpenicilina se absoarbe eficient prin mucoasa gastrică, dar numai atunci când stomacul este gol

21. CLASIFICAREA ANTIBIOTICELOR • După activitatea predominantă pe anumite bacterii patogene: • antibiotice antistafilococice: oxacilina, vancomicina • antibiotice active pe anaerobi: lincosamide, metronidazol • antibiotice antipseudomonazice: carbenicilina, piperacilina

22. MECANISME DE ACŢIUNE ALE ANTIBIOTICELOR • Antibioticele antibacteriene acţionează prin diverse mecanisme, cele mai importante fiind bazate pe: • inhibiţia biosintezei unor componente ale peretelui celular • inhibiţia a unor etape din biosinteza unor macromolecule: ADN, ARN, proteine sau enzime

23. Mecanisme de acţiune ale antibioticelor antibacteriene Compuşi care acţionează pe membrană Polimixine ADN - giraza ARN Inhibitori ai sintezei proteice Inhibitori 30S Tetracicline Aminoglicozide Inhibitori 50S Macrolide Fenicoli Lincosamide Streptogramine ADHF ATHF 30S 50S Inhibitori ai biosintezei ATHF Sulfonamide Ribozomi Inhibitori ai sintezei peretelui celular Peniciline Bacitracina Cefalosporine Vancomicina Monobactami Carbapeneme Carbacefeme

24. Clasificarea mecanismelor majore de acţiune ale agenţilor antimicrobieni: • Inhibarea sintezei peretelui celular: peniciline, cefalosporine, cefamicine (cefoxitina, cefotetan), vancomicina, bacitracina • Deterioarea funcţiei membranei celulare: polimixina B, colistina, nistatina • Inhibarea sintezei proteice: aminoglicozide, macrolide, tetracicline, fenicoli, lincosamide

25. Clasificarea mecanismelor majore de acţiune ale agenţilor antimicrobieni: • Inhibarea sintezei acizilor nucleici • Inhibarea sintezei ADN şi a replicării: quinolone, novobiocina, metronidazol, griseofulvina • Inhibarea ARN-polimerazei ADN-dependentă: rifamicine • Inhibarea sintezei acidului folic şi consecutiv a sintezei ADN: trimetoprim, sulfonamide

26. BETALACTAMINE Clasificarea betalactaminelor, după structura chimică:

27. PENICILINELE, CEFALOSPORINELE ŞI • ALTE ANTIBIOTICE β-LACTAMICE • Penicilina a fost descoperită în anul 1928 de către Alexander Fleming. • In anul 1940, penicilina a fost izolată, dar incomplet purificată, totuşi fiind în acea perioadă cea mai eficientă substanţă antimicrobiană. • In 1945 a fost izolată din fungul Cephalosporium acremonium cefalosporina care poartă denumirea de cefalosporina C. • prima cefalosporină a fost folosită în anul 1964.

28. Mecanism de acţiune • Antibioticele β-lactamice îşi exercită acţiunea bactericidă prin: • inhibarea sintezei peretelui celular bacterian sau • prin distrugerea acestuia • Celula bacteriană este distrusă • în urma lizei acesteia.

29. Rezistenţa bacteriană faţǎ de antibioticele β-lactamice • Sensibilitatea bacteriei la acţiunea antibioticelor β-lactamice este influenţatǎ de existenţa a 3 factori independenţi: • producţia de β-lactamază • permeabilitatea peretelui celular • capacitatea de legare a penicilinei de proteine • Sinteza enzimei β-lactamază de către bacterie  inactivează acţiunea antibioticului prin hidrolizarea ciclului β-lactam • = mecanismul cel mai important de apariţie şi dezvoltare a antibiorezistenţei

30. Peniciline • PENICILINE • Unitatea de măsură a penicilinei • se exprimă în UI (unităţi internaţionale) = reprezintă cantitatea de substanţă activă prezentă în 0,6mg de sare de sodiu de penicilină G, sub formă pură de cristale. • In prezent  este mai des utilizată exprimarea în mg/kgcorp de substanţă activă.

31. Peniciline • Degradarea penicilinelor are loc mai ales prin hidrolizare, fenomen ce poate avea loc chiar în seringă atunci când se combină cu alt medicament. • Unele peniciline sunt repede hidrolizate sub acţiunea acidului gastric, făcându-le astfel improprii pentru administrare orală. • Soluţiile apoase alcaline ale sulfamidelor determină inactivarea penicilinelor. • Penicilinele sunt incompatibile cu: • ionii metalelor grele • agenţii de oxidare • alcoolul în concentraţie mărită Structura generală a penicilinei

32. Peniciline • Penicilinele sunt în parte instabile, fiind sensibile la căldură, lumină, extreme valorice ale pH-ului precum şi la agenţi oxidanţi şi reducători. • Se deteriorează în soluţii apoase şi din acest motiv au nevoie de un diluant reconstitutiv puţin înainte de injectare. • Sunt acizi organici slabi, greu solubili care se administrează parenteral - fie ca suspensii apoase sau uleioase sau ca săruri solubile în apă. De ex.: • sărurile de sodiu sau potasiu ale penicilinei G sunt foarte solubile în apă şi sunt rapid absorbite de ţesutul injectat • pe când sărurile organice, în microsuspensii, ca procain-penicilină G sunt absorbite în decursul a 1-3 zile

33. Peniciline • In functie de modul de obtinere, existǎ mai multe generaţii de peniciline: • prima generaţie este reprezentată de penicilinele naturale, obţinute prin biosinteză; • următoarele generaţii sunt semisintetice. • Penicilinele de semisinteză au fost concepute cu scopul obţinerii de peniciline superioare celor naturale: • în privinţa spectrului de activitate, • rezistenţei la sucul gastric şi • la acţiunea penicilinazelor. • Nu s-a recurs la sinteza chimică directă  deoarece randamentele reacţiilor au fost prea mici pentru a transforma procedeul într-un proces industrial de preparare a penicilinei.

34. Peniciline • Penicilinele de semisinteză se pot grupa în: • aminopeniciline • carboxipeniciline • izoxazolilpeniciline • ureidopeniciline • inhibitori de betalactamaze • Obţinerea acestora pleacă de la structura de bază a penamilor - acidul 6-aminopenicilanic. • acesta nu are o activitate antibiotică semnificativă, dar este o substanţă preparată biologic din care rezultǎ o largă varietate de molecule antibiotice active. Structura chimică a acidului 6-aminopenicilanic

35. Peniciline Existǎ mai multe clasificǎri în literatura de specialitate. De exemplu, o clasificare ce include atât modul de obţinere cât şi sensibilitatea germenilor bacterieni este urmǎtoarea: Peniciline naturale – penicilina G, penicilina V - sensibilitate: Streptococci spp., Staphylococcus spp., Corynebacterium, Listeria monocytogenes, Pasteurella multocida, Haemophilus influenzae, Fusobacterium, Peptococcus, Peptostreptococcus, Clostridium, Leptospira, Borrelia. Aminopeniciline – amoxicilina, ampicilina, hetacilina - sensibilitate: la fel ca penicilinele naturale şi în plus: E .coli, Proteus mirabilis, Salmonella. Peniciline penicilinazorezistente – cloxacilina, dicloxacilina, meticilina, nafcilina, oxacilina - sensibilitate: Staphylococcus spp., Gram-pozitivi, Gram-negativi, spirochete. Peniciline cu spectru larg – azlocilina, carbenicilina, mezlocilina, piperacilina, ticarcilina - sensibilitate: bacterii Gram-negative şi Gram-pozitive, anaerobe şi aerobe, Bacteroides fragilis, Enterobacteriaceae - Pseudomonas, E. coli, Morganella morganii, Proteus spp., Salmonella, Enterobacter, Citrobacter, Klebsiella, Serratia.

36. Peniciline • În ceea ce urmează este prezentată clasificarea penicilinelor în funcţie de spectrul antimicrobian şi sensibilitatea faţă de betalactamaze: • Peniciline cu spectru îngust, sensibile la betalactamaze • penicilina G (benzilpenicilina) obţinută natural, prezentă sub diferite forme farmaceutice, şi • peniciline biosintetice destinate administrării orale şi care sunt rezistente la acţiunea acizilor: fenoximetilpenicilina – penicilina V – şi feneticilin. • Fenoximetilpenicilina are multe caracterisitici comune cu benzilpenicilina, inclusiv spectrul de acţiune - prezintă o activitate bună împotriva multor bacterii gram-pozitive precum şi a unui număr limitat de bacterii gram-negative. • La fel ca şi benzilpenicilina, este sensibilă la hidroliza penicilinazelor/betalactamazelor.

37. Peniciline • Peniciline cu spectru îngust, rezistente la betalactamaze • Această grupă, datorită substituţiei nucleului penicilinic, este mai mult sau mai puţin rezistentă la efectele enzimelor betalactamaze produse de microorganismele Gram-pozitive rezistente, în special Staphylococcus aureus. • Penicilinele din această grupă • nu sunt la fel de active împotriva multor bacterii Gram-pozitive în comparaţie cu penicilina G şi • sunt inactive împotriva a aproape tuturor bacteriilor Gram-negative.

38. Peniciline • Peniciline cu spectru îngust, rezistente la betalactamaze • isoxazolilpeniciline: oxacilina, cloxacilina, dicloxacilina, flucloxacilina = peniciline antistafilococice • datorită acţiunii asupra stafilococilor secretori de betalactamaze specifice, rezistenţi la penicilina G; • rezistente la acţiunea acizilor - folosite în administrare orală. • meticilina - în medicina umană, datorită reacţiilor adverse frecvente (nefrotoxicitate) pe care le produce, meticilina a fost scoasă din uz. • nafcilina- recomandată administrarea nafcilinei doar pe cale intramamară. • temocilina- preparat semisintetic de penicilină rezistent la betalactamază, activ aproape împotriva tuturor bacteriilor Gram-negative izolate, cu excepţia Pseudomonas spp.

39. Peniciline • Peniciline cu spectru larg, sensibile la betalactamaze • Penicilinele din această grupă sunt derivate semisintetice, active împotriva majorităţii bacteriilor gram-pozitive şi gram-negative. • Cu toate acestea ele sunt uşor distruse de β-lactamaze. • Multe peniciline din această grupă sunt rezistente la acizi şi sunt administrate atât oral cât şi parenteral. • aminopeniciline (aminobenzilpeniciline): ampicilina, amoxicilina. • câţiva precursori ai ampicilinei, care sunt absorbiţi mai bine din tractul gastrointestinal, aparţin acestei clase: hetacilina, pivampicilina, talampicilina.

40. Peniciline • Peniciline cu spectru larg, sensibile la betalactamaze • amidinopeniciline:mecilinamul şi pivmecilinamul • mecilinam - antibiotic folosit în medicina veterinară • mai puţin activ decât ampicilina şi benzilpenicilina împotriva bacteriilor gram-pozitive  fără a avea activitate semnificativă asupra anaerobilor, foarte activ împotriva multor organisme gram-negative, mai ales Enterobacteriaceae (cu excepţia Proteus spp) care nu sunt producătoare de betalactamaze • relativ rezistent la acizi şi la betalactamazele produse de bacteriile gram-negative • folosit, în general, intrauterin

41. Peniciline • Peniciline cu spectru larg-extins, sensibile la betalactamaze • carboxipeniciline: carbenicilina, ticarcilina • ureidopeniciline: azlocilina, mezlocilina • piperazinpeniciline: piperacilina • unele peniciline semisintetice de spectru larg sunt active împotriva Pseudomonas aeruginosa, unele tulpini de Proteus spp., chiar şi împotriva tulpinilor de Klebsiella, Shigella şi Enterobacter spp în anumite cazuri.

42. Peniciline • Peniciline cu spectru larg, rezistente la betalactamaze • = peniciline potenţate • Unii dintre compuşii naturali şi semisintetici pot inhiba multe dintre enzimele betalactamaze produse de bacteriile penicilino-rezistente numindu-se datorită acestui fapt inhibitori de batalactamaze. • Aceste substanţe medicamentoase, folosite în combinaţie cu peniciline cu spectru larg determină un efect sinergic notabil, deoarece penicilina activă este protejată de hidroliza enzimatică, astfel încât acţionează în totalitate împotriva gamei variate de bacterii rezistente • amoxicilina şi ticarcilina + clavulanat • ampicilina + sulbactam

43. Peniciline • Farmacocinetică • Majoritatea penicilinelor în soluţie apoasă sunt rapid absorbite din locurile în care au fost administrate. • Calea de administrare i.m. este cea mai frecvent utilizată pentru administrarea penicilinelor. • Concentraţia maximă sanguină se obţine în decurs de 15-30 minute (i.m. sau s.c.).

44. Peniciline • Farmacocinetică • Absorbţia este întârziată atunci când: • sărurile anorganice de penicilină se află în suspensie de ulei vegetal • sărurile organice cu eliberare prelungită parţial solubile sunt administrate parenteral. • Deşi absorbţia prelungită determină concentraţii plasmatice şi tisulare de durată •  există riscul ca valorile concentraţiilor de vârf să nu fie suficient de mari pentru a putea acţiona eficient împotriva microorganismelor.

45. Peniciline • Farmacocinetică • Datorită inactivării penicilinelor de către acizii gastrici  pentru a obţine aceeaşi concentraţie maximă sanguină - cantitatea de penicilină administrată oral trebuie să fie mult mai mare decât cea administrată i.m. • de exemplu, cantitatea de penicilină G administrată per os - trebuie să fie de 5 ori mai mare decât cea administrată i.m.

46. Peniciline • Farmacocinetică • Absorbţia se produce începând cu tractul gastrointestinal superior rata şi gradul de absorbţie diferă în funcţie de tipul de penicilină. • Unele peniciline - de exemplu mecilinamul - este foarte puţin absorbit după administrarea pe cale orală (5-10 %), prin urmare acesta se foloseşte mai ales local  pentru tratarea endometritelor la vaci, sub formă de bolus uterin - în asociaţie cu cefapirinul • Penicilinele pot fi, de asemenea, absorbite după infuzia intrauterină.

47. Peniciline • Farmacocinetică • După absorbţie, penicilinele sunt distribuite în lichide şi ţesuturi. • Unele peniciline pot pătrunde destul de bine în ţesuturi, fiind regăsite, în general, în: • ficat • bilă • rinichi • intestine • muschi • plămâni • Concentraţii foarte scăzute sunt găsite în zone slab perfuzate: • cornee • secreţii bronhiale • cartilagii • os

48. Peniciline • Farmacocinetică • În mod obişnuit, penicilinele nu trec uşor bariera hemato-cerebrală normală sau barierele placentară, mamară şi prostatică • Totuşi, dozele masive sau inflamaţia permit, deseori, difuziunea acestora în fluidele respective • Inflamaţia, de asemenea, poate determina atingerea de niveluri eficiente ale unor peniciline în: • abcese (cu excepţia celor cronice) • lichidele pleural, peritoneal şi sinovial

49. Peniciline • Farmacocinetică • Penicilinele sunt legate în mod reversibil şi parţial de proteinele plasmatice într-o mai mare sau mai mică măsură în funcţie de tipul de antibiotic. • Sunt eliminate nemodificate dar fracţiuni din doza administrată pot fi transformate metabolic prin mecanisme necunoscute - de obicei <20% metabolizate • Derivaţii de acid peniciloic care se formează  pot provoca alergii.

50. Peniciline • Farmacocinetică • Majoritatea penicilinelor – 60-90 % – administrate parenteral sunt eliminate în urină în scurt timp (penicilina G >90 % în 6 ore) rezultând concentraţii mari în urină, adesea suficient pentru a suprima nu numai bacteriile gram-pozitive cât şi numeroase bacterii gram-negative. • aproximativ 20 % din excreţia renală se produce prin filtrare glomerulară şi 80 % prin secreţie tubulară • Căile biliare pot fi de asemenea o cale de eliminare a penicilinelor semisintetice de spectru larg • Penicilinele sunt, de asemenea, eliminate în lapte, reziduuri fiind găsite chiar după infuzia intrauterină • Penicilinele se pot elimina şi prin fecale.