Download
1 / 16
E N D
TRADIŢII ŞI OBICEIURI • OBICEIUL DE NUNTĂ • Nunta este la dispoziţia vornicului, care dă indicaţii ce trebuie să se cânte. Socrii mari se aşează pe scaune, afară sau în casă, după cum este vremea. La comanda vornicului, muzica cântă dansul mirelui. Nunii şi mirele, în frunte cu vornicul, prinşi de mâini, înconjoară în pas de dans, după muzică, pe socrii care aşteaptă aşezaţi pe scaune. După ce termină dansul, mirele merge în faţa socrilor mari. Vornicul întreabă socrii mari dacă vor să primească pe fiul lor să-şi ceară iertare şi binecuvântare, la care părinţii răspund afirmativ.
La îndemnul vornicului, mirele se aşează în genunchi, apoi începe oraţia ce aminteşte de Adam şi Eva şi, prin aceasta, că întemeierea familiei este un dar de la Dumnezeu. Această oraţie se încheie cu cuvintele: „Fraţilor, care nu v-a spune noroc, o să-l băgăm într-un poloboc şi-l vom muta din loc în loc până va zice noroc. Care nu va zice Amin! îl vom înţepa cu un spin până va striga Amin! Amin! ca la urmă să servească şi vornicul un pahar de vin şi o năfrămioară de in adusă tocmai de la Turnu Severin.”
Părinţii primesc rugămintea, îl iartă pe fiu şi-l sărută. Astfel s-a terminat luarea iertăciunii din partea mirelui. Apoi alaiul nunţii, în frunte cu muzica şi cu mirele, se îndreaptă spre locuinţa miresei. La poarta acesteia nunta se opreşte. Vornicul şi doi cavaleri de onoare merg la portar, pe care-l roagă să deschidă. Acesta deschide porţile, iar alaiul aşteaptă să intre în curte, unde se găseşte o masă întinsă cu mâncare şi băuturi. Toţi se vor ospăta şi se vor cinsti cu băutură care se găseşte din belşug.
Apoi, cu porţile deschise, vornicul începe oraţia: „Am dat bună dimineaţa, fraţilor, şi vă întrebăm de trai şi de viaţă”, iar gazda (vornicul miresei) răspunde: „Viaţa noastră e bună, dar cu a dumneavoastră împreună este şi mai bună”. Vornicul mirelui continuă: „Nu ne întrebaţi ce căutăm?”, la care i se răspunde: Ce căutaţi, seama bine vă daţi pentru că aţi trecut de şapte ani”.
Apoi vornicul mirelui continuă: „Ceea ce căutăm seama bine noi ne dăm. Cred că aţi auzit că tânărul nostru împărat de dimineaţă s-a sculat, pe ochi negri s-a spălat, la icoane s-a închinat, mândru bucium a luat şi în trei părţi a buciumat, mândră oaste a adunat şi-a plecat de-a colindat câmpiile cu pădurile şi cu toate podoabele iar la mijloc de cale a dat de-o urmă de fiară. Atunci s-au strâns toţi sfetnicii şi logofeţii care ziceau că orice urmă de zână o să fie a împăratului soţie. Alţii ziceau că e urmă de căprioară şi să fie împăratului soţioară, să stea la masă cu dânsa chiar diseară. Ne-am luat după aceasta, chiuind şi veselind i am văzut că s-a lăsat o stea luminoasă chiar pe această casă – crăiasă. Noi vă întrebăm dacă somnul ni-l daţi ori drumul ni-l arătaţi?”
Vornicul miresei răspunde: „Drumul, fraţilor, dar ce semn ne arătaţi?” Vornicul mirelui răspunde: „Semnul nostru este un colac cât o roată dintr-o obadă, lucrat de nişte meşteri galantoni care nu poartă pantaloni, meşteri mari care poartă iţari, copt la brutărie şi adus de noi la veselie, căci acela e bun de mâncare şi la toţi dă poftă mare”.
Gazdele servesc cu un pahar de vin, se dă un colac mirelui care-l sărută şi-l rupe împărţindu-l celor din jur. Muzica cântă un marş şi se intră în curtea socrilor mici. Mireasa îşi cere iertare de la părinţi cu acelaşi ceremonial ca şi la mire. După ce ospătează nuntaşii veniţi cu mirele, mireasa este urcată în căruţă sau în trăsură şi pleacă îndărăt la casa mirelui unde se continuă petrecerea pentru tineret până seara, când începe masa cea mare la care iau parte numai oamenii căsătoriţi. (Oraţia şi informaţiile au fost culese de la Anton Sărăţeanu din localitatea Traian)
Dintre tradiţiile care se mai păstrează în zilele noastre în comuna Traian, sunt şi cele legate de obiceiurile de iarnă: colindatul, uratul.
În seara ajunului de Crăciun copiii satului pornesc la colindat, vestind în casa fiecărui gospodar naşterea Mântuitorului în casele gospodarilor.
Pomul la căpriori este un obicei legat de o superstiţie religioasă, potrivit căreia, o casă aflată în construcţie va putea fi ridicată şi va fi protejată de toate relele legându-se la căpriorii acoperişului un prosop şi o cruce. Obiceiul este asemănător cu cel al îngropării unei potcoave la temelia casei, obicei întâlnit tot în zona Moldovei.
Dansurile populare au fost reprezentate ani de-a rândul de către un grup local ce a participat la numeroase manifestări. Actualmente, există câteva încercări firave de a reînvia această tradiţie în şcoli, prin diverse proiecte locale, care, sperăm noi, să trezească interesul tinerei generaţii şi să readucă dansul popular la loc de cinste între preocupările oamenilor şi, de ce nu, să ridice prestigiul comunei prin valorificarea folclorului local.
Această prezentare a fost realizată de: Driţu Beatrice, clasa a VI-a & Solomon Andreea, clasa a VIII-a, de la Şcoala cu clasele I-VIII Traian, Comuna Traian, judeţul Bacău
