PLANTE Ş I ANIMALE DIN ROM Â NIA PE CAL E DE DISPARI Ţ IE

1. PLANTE ŞI ANIMALE DIN ROMÂNIA PE CALE DE DISPARIŢIE ACESTE SPECII SUNT DECLARATE MONUMENTE ALE NATURIIŞI SUNT OCROTITE ÎN REZERVAŢII NATURALE,UNDE SE ÎNCEARCĂ ÎNMULŢIREA LOR.

2. CAPRA NEAGRĂ Capra neagră (Rupicapra rupicapra), o adevărată mândrie a ţării noastre, sălăşluieşte pe creastele alpine, greu accesibile chiar şi celor mai experimentaţi alpinişti. Mamifer ierbivor, capra neagră îşi face rareori simţită prezenţa. Trebuie să te consideri norocos dacă ai avut vreodată ocazia să-i distingi silueta pe vreunul dintre piscurile Carpaţilor.În timpul lunilor de vară, caprele negre cutreieră pajiştile alpine de la înălţimi de peste 1800 metri. Iarna, capra neagră coboară la altitudini mai mici(sub 1100 metri), unde se poate adăposti în pădurile montane, dar va rămâne aproape de pantele stâncoase ale munţilor.

3. RÂSUL • Râsul, cu denumirea ştiinţifică Lynx lynx şi denumirea secundară în limba română linx, este la ora actuală cea mai mare felină din fauna sălbatică a României.Denumit şi pantera Carpaţilor, râsul este răspândit natural din munţi până în Delta Dunării, având o mare adaptabilitate şi amplitudine ecologică. La ora actuală, însă, exemplarele din afara Carpaţilor şi Subcarpaţilor sunt foarte rare, ca urmare a vânătorii necontrolate practicate în ultimii 100 de ani.

4. ZIMBRUL • Zimbrul(Bison bonasusbonasus) este cel mai greu animal european de pe uscat. Are o lungime de 2,9 metri, o înălţime de 1,9 metri, cântărind de la 300 la 920 kg. Este mai înalt, dar mai puţin masiv decât ruda sa apropiată, bizonulamerican, având şi părul mai scurt decât accesta. Zimbrii trăiesc în păduri, având foarte puţini duşmani naturali. • Zimbrul trăieşte 28 de ani în captivitate, dar în sălbăticie trăieşte mai puţin. Pot avea pui la vârste între 4 şi 20 de ani femelele şi între 6 şi 12 ani masculii. • În România, trăieşte doar în rezervaţii naturale.

5. COCOŞUL DE MUNTE • Cocoşul de munte (Tetrao urogallus) este o specie de păsări din familia fazanului. Este o pasăre foarte sperioasă, care se poate vedea rar în natură. • Arealul lui de răspândire este frecvent Europa Centrală, unde poate fi întâlnit numai în regiunile de munte împădurite, puţin circulate. Ţările unde poate fi întâlnit cocoşul de munte sunt: Austria, Elveţia, Slovenia, România şi Germania. Cocoşul de munte trăieşte mai mult în luminişurile pădurilor de foioase sau de conifere cu vegetaţie abundentă, în munţii Alpi şi Carpaţi din Europa, ca şi în taigaua din Asia de Nord. Se apreciază populaţia cocoşilor de munte între 1,5 şi 2 milioane de exemplare.

6. PĂSTRĂVUL • Denumire ştiinţifică: Salmo trutta fario. • Răspânire:Mai este denumit de pescari şi “indigenul”; trăieşte în râurile repezi, din Carpaţi.Este pretenţios faţă de condiţiile de mediu, având nevoie de ape limpezi şi reci a căror temperatură să nu trecă de 17- 18 grade, bogate în oxigen.

7. VIPERA NEAGRĂ • Năpârca sau vipera, căreia i se mai spune şi vipera neagră, nu este singura specie de la noi, dar este cea mai răspândită. E şarpele căruia i se datorează teama poporului şi pentru ceilalţi şerpi, mai puţini periculoşi. Tot de la acest şarpe vine şi vorba “Cine a fost muşcat de şarpe, se teme şi de şopârlă”. • Denumirea ştiinţifică: Vipera berus

8. VULTURUL BĂRBOS • Gypaetus barbatus, vulturul bărbos, este o specie de vultur mare, cu penajul negru-cenuşiu pe spate, coadă şi aripi, alb-gălbui pe cap, gât şi partea ventrală şi cu pene negre în formă de barbă sau cioc. Din păcate, această superbă specie care popula Munţii Ciucaş a fost vânată până la dispariţie.

9. BROASCA ŢESTOASĂ • Broasca ţestoasă cu capac (testudogreaca ibera) este răspândită în nord-vestul Africii, Bazinul Mării Mediterane, Asia Mică şi Peninsula Balcanică. • La noi în ţară se întâlneşte îndeosebi în Dobrogea. De talie mijlocie, la vârsta de adult poate ajunge la 20- 30 cm. Capul, gâtul şi membrele se pot retrage în totalitate sub carapace.

10. FLOAREA DE COLŢ • Când se vorbeşte de floarea de colţ, toată lumea se gândeşte la ceva rar, lucru care este cât se poate de adevărat. • Întâlnindu-se din ce în ce mai rar, floarea de colţ - Leontopodium alpinum- a fost declarată monument al naturii şi se află sub ocrotirea legii încă din 1933.

11. BUJORUL DE MUNTE sau SMÂRDARUL • Smârdarul sau bujorul de munte (RhododendronKotschyi) creşte spontan în tufe pitice în zona alpină. • Este o plantă care nu tolerează transplantări, lucru care face imposibilă cultivarea în grădini. • Frumuseţea florilor sale – care emană un miros şi o aromă asemănătoare vişinilor- face ca smârdarul să fie o plantă ocrotită şi protejată în perimetrul Parcului Naţional Bucegi. Bujorul de munte este peren şi îşi păstrează frunzele verzi tot timpul anului.

12. LALEAUA PESTRIŢĂ • Laleaua pestriţă (Fritillaria meleagris) face parte din familia Liliaceae. • Este o plantă perenă, de 20- 40 cm. • Arealul de răsp’ndire a acestei specii se micşorează continuu, din cauza colectărilor masive. Este o specie introdusă în cartea Roşie şi ocrotită de stat.

13. SÂNGELE VOINICULUI • Sângele voinicului sau bobuşorul are denumirea ştiinţifică Lathyrus tuberosus.Este o plantă perenă, rizomul fiind plin de tuberozităţi, de unde şi numele speciei. Florile sunt roşii- purpurii. Este o plantă răspândită în semănături şi fâneţe.

14. GAROFIŢA PIETREI CRAIULUI Garofiţa Pietrei Craiului (Dianthus callizonus) se găseşte în munşii al căror nume îl poartă - M-ţii Piatra Craiului. Este unică în ţara noastră, fiind descoperită acum mai bine de 100 de ani.

15. Nouă ne pasă de ele! • Peste 6000 de specii de animale au primit deja un steguleţ roşu care anunţă pericolul de dispariţie. Distrugerea teritoriului acestora, braconajul şi vânătoarea necontrolată au dus la ameninşarea unora dintre cele mai diverse specii de animale. • De la urşi, elefanţi, tigri, balene, vulturi, maimuţe sau delfini, mii de animale aşteaptă un deznodământ pentru care nu sunt responsabile. Iar indiferenţa şi lipsa de educaţie legate de această situaţie vor transforma în realitate ipoteza unei lumi fără animale. • Cu scopul de a lupta împotriva acestui viitor sumbru, instituţiile internaţionale au devenit şi mai dinamice în efortul de a salva speciile ameninţate. Ultima întâlnire a avut loc în decembrie 2008, la Roma, în cadrul celei de-a IX-a Conferinţe ONU – International Wildlife Conference.