1 / 22

Aiud

Aiud. Trecut, Prezent şi Viitor. Trecutul Aiudului. Aiudul are o istorie veche de 6 milenii. In cartierul Microraion III, a fost descoperită o aşezare neolitică, care nu este singulară în zonă, vestigii din aceeaşi perioadă fiind identificate şi la Ciumbrud, Gîmbaş, Păgida şi Măgina.

kapono
Télécharger la présentation

Aiud

An Image/Link below is provided (as is) to download presentation Download Policy: Content on the Website is provided to you AS IS for your information and personal use and may not be sold / licensed / shared on other websites without getting consent from its author. Content is provided to you AS IS for your information and personal use only. Download presentation by click this link. While downloading, if for some reason you are not able to download a presentation, the publisher may have deleted the file from their server. During download, if you can't get a presentation, the file might be deleted by the publisher.

E N D

Presentation Transcript


  1. Aiud Trecut, Prezent şi Viitor

  2. Trecutul Aiudului Aiudul are o istorie veche de 6 milenii. In cartierul Microraion III, a fost descoperită o aşezare neolitică, care nu este singulară în zonă, vestigii din aceeaşi perioadă fiind identificate şi la Ciumbrud, Gîmbaş, Păgida şi Măgina.

  3. In 1971, tot în zona Micro III a fost descoperit unul dintre cele mai mari şi mai bogate depozite de piese finite din bronz, plumb şi cositor, din Transilvania,.

  4. Ne place să credem (fără a avea o certitudine) că Aiudul poate fi identificat drept aşezarea romană Brucla. Oricum ar fi, urmele de viaţă, descoperite de arheologi ne fac să fim convinşi că şi în epoca daco-romană, Aiudul a continuat să fie locuit.

  5. Săpăturile din incinta Cetăţii Medievale au condus la identificarea unei aşezări din secolul X-XIII. Anul 1293 aduce în istoria oraşului cel mai vechi document cunoscut: un act semnat de regele ungar Andrei al III-lea. Istoricii sunt de acord că oraşul Aiud a fost fondat de germani. Ei au construit şi Cetatea din centrul oraşului, cel mai reprezentativ monument de arhitectură al Aiudului. Capacitatea defensivă a cetăţii era întărită prin cele 8 turnuri ale brăslaşilor. Complexul Medieval cuprinde în afara cetăţii propriu-zise şi 2 biserici: Evanghelică şi Biserica Reformată Calvină.

  6. Răscoala din 1784, condusă de Horia, Cloşca şi Crişan, are ecou şi în Aiud. După prinderea conducătorilor răscoalei, autorităţile vremii i-au obligat pe Horia şi Cloşca să treacă prin satele de pe valea Mureşului. Au făcut o oprire şi în Aiud, prilej cu care unul din studenţii de aici (Koreh Sigismund) le-a făcut portretul.

  7. Anul revoluţionar 1848 aduce evenimente tragice pentru aiudeni. În memoria martorilor la acele cumplite momente, întâmplarea a rămas drept “pustiirea Aiudului”. Incendierea oraşului a fost aruncată pe umerii lui Axente Sever. Arestat de 2 ori, a fost eliberat în final ca nevinovat. El a răspuns acuzelor care i s-au adus printr-o broşură publicată în cele 4 limbi pe care le cunoştea (română, maghiară, germană, latină).

  8. La făurirea României Mari, au participat şi 5 delegaţi ai cercului electoral Aiud şi 5 supleanţi. Entuziasmul a fost atât de mare încât acestora li s-au adăugat încă 40 de români, dornici să fie martori ai măreţului act istoric.

  9. In anii celui de al II-lea Război Mondial, mulţi aiudeni şi-au jertfit viaţa. Mai cunoscut este sergentul Haţegan, căzut în luptele de pe dealurile Aiud - Cicău. In onoarea lui, un mare cartier de locuinţe îi poartă numele.

  10. Perioada Comunistă a însemnat din păcate pentru Aiud o pată neagră asupra istoriei acestui oraş. În celulele Penitenciarului, şi-au găsit sfârşitul oameni de seamă ai ţării.

  11. Pentru aiudeni, ca pentru toţi românii de altfel, anul 1989 a însemnat scăparea de iadul comunist. În zilele revoluţiei, o mulţime de oameni s-au adunat în faţa primăriei scandând “Jos comunismul!”. Un pericol real îl prezentau deţinuţii din Penitenciar, care au reuşit să se apropie de ultima poartă a închisorii. Din fericire, aiudenii au avut prezenţa de spirit de a se mobiliza la timp şi de a spori efectivele pazei.

  12. Prezentul oraşului • Prezentul oraşului se bazează foarte mult pe trecut,având în vedere clădirile importante din oraş, cum ar fi Primăria, care, în trecut era Prefectura, cele 2 biserici din interiorul Cetăţii Medievale, unde se ţin încă slujbe.

  13. Aiudenii din ziua de azi sunt foarte preocupaţi de a avea o slujbă stabilă, un acoperiş deasupra capului, dar nu mai dau mare importanţă lucrului care ne ţine pe noi laolaltă: Comunicarea! De aceea, în prezent, mulţi aiudeni sunt nemulţumiţi de ceea ce fac alţii, dar nu se gândesc că poate dacă vroiau să le comunice dorinţele lor ieşea mai bine, ceea ce unii încearcă din răsputeri să facă.

  14. Totuşi, unde în toate lucrurile rele există şi un bine, avem şi cu ce să ne mândrim. În primul rând ne putem mândri cu elevii noştri, care, cu mult efort, au reuşit să îi întreacă pe mulţi alţii din ţară.

  15. Încă un lucru cu care ne mândrim este faptul că în prezent avem o staţie de transfer pentru deşeuri. Pe lângă colectarea selectivă, aiudenii vor beneficia de 2 maşini de ultimă generaţie pentru a strânge gunoiul şi pubele pentru diferite materiale.

  16. La începutul acestei luni, Primăria Municipiului Aiud a organizat “Şcoala de Vară”, la care am participat şi eu. În decursul unei săptămâni am vizitat toate birourile primăriei şi am văzut cum lucrează funcţionarii publici chiar din interiorul instituţiei. Cel mai mult mi-a plăcut biroul de Comunicare şi Relaţii Publice. Angajaţii acestui birou, după părerea mea, sunt cei mai ocupaţi dintre toţi. Pe lângă hârtiile de toate zilele, ei trebuie să şi discute cu toţi oamenii care le intră în birou. În urma acelei săptămâni, mi-am schimbat total părerea despre primărie şi despre angajaţii ei, care, chiar dacă nu pot face totul perfect, măcar încearcă să fie cât mai bine posibil pentru cetăţeni.

  17. Viitorul Aiudului Ce ar fi dacă ne-am strânge toate ideile într-un săculeţ, iar când am deschide acel săculeţ, oraşul nostru să se transforme în oraşul ideal, al ideilor noastre? Eu cred că ar fi cea mai bună idee pentru viitor, dar, până atunci, să încercăm să facem lucrurile din prezent mai bune pentru viitor.

  18. De exemplu, să facem un centru special pentru copiii cu probleme, pentru că şi ei au aceleaşi drepturi ca şi noi. O altă idee ar fi să aducem în Aiud mai mulţi investitori români sau străini pentru mai multe locuri de muncă şi mai mulţi bani la bugetul local.

  19. Pentru a vedea ce părere au cei mici despre oraşul în care trăiesc şi ce vor să se construiască în Aiud în viitor, i-am pus să-şi exprime dorinţele pe o foaie de hârtie şi alături să facă un desen sugestiv. Majoritatea fetelor au scris că vor să fie mai multe flori pe trotuare, iar un băieţel care m-a impresionat a scris că vrea să ieşim din criza financiară.

  20. Acum, că v-am arătat desenele şi ideile celor mici, aş vrea să vă dezvălui şi eu ideile mele de viitor care mi-au venit in minte cât timp am participat la “Şcoala de Vară”. In primul rând aş vrea să fac împreună cu colegii mei nişte pubele pentru sortarea gunoiului şi să le amplasăm la noi în şcoală, însă, înainte o să mergem în toate clasele să le prezentam ideea noastră şi să-i rugăm să ne dea şi ei o mână de ajutor ca să îmbunătăţim şcoala împreună. A doua idee este mai mult o dorinţă mai veche de-a mea, dar despre care chiar aş vrea să discut. Este vorba de a organiza o petrecere de epocă în interiorul Cetăţii Medievale. Ideea mi-a venit în timp ce făceam primul proiect, în luna mai, şi am ajuns chiar să o visez, poate pentru că mi-o doresc foarte mult.

  21. Cine nu are un Hi5? Adresa de hi5 a unei persoane o reprezintă şi cu ajutorul ei, propietarul cunoaşte mai multă lume, comunică cu ei şi îşi face noi prieteni. De aceea, mi s-a părut absolut normal ca şi primarul nostru să aibă o adresa de Hi5. Vă invit să o vizualizaţi!

  22. Si nu uitati, VIITORUL ESTE IN MAINILE NOASTRE!

More Related