730 likes | 912 Vues
Ruperea celor șapte sigilii (6,1-17; 8,1). În cap.5, Hristos este vrednic să primească sulul sigilat și să stea pe tronul Tatălui. Odată cu primirea sulului, Hristos a fost instalat pe tronul cerului și a primit toată autoritatea de a conduce universul ca și coîmpărat cu Tatăl.
E N D
În cap.5, Hristos este vrednic să primească sulul sigilat și să stea pe tronul Tatălui. Odată cu primirea sulului, Hristos a fost instalat pe tronul cerului și a primit toată autoritatea de a conduce universul ca și coîmpărat cu Tatăl. • Când cu întreaga capacitate a unui împărat, Hristos rupe unul câte unul cele șapte sigilii, o serie de evenimente au loc pe pământ.
Pe măsură ce vom analiza evenimentele în detaliu, va trebui să ținem cont că cele șapte sigilii nu sunt evenimentele în sine; mai degrabă sunt evenimente ce însoțesc ruperea sigiliilor. Ruperea celor șapte sigilii apare în două episoade intense – unul de patru și altul de trei – ce diferă în formă și greutate.
Deschiderea primelor patru sigilii conduc la scena celor patru călăreți (6,1-8); deschiderea ultimelor trei sigili ne aduce la apropierea timpului sfârșitului. • Al V-a și al VI-a sigiliu (6,9-17) sunt separate de cel de-al VII-lea (8,1) de interludiul sigilării sfinților (cap.7).
Cei patru călăreți • Pe măsură ce Hrisots deschide primele patru sigilii, Ioan observă patru cai și călăreții lor intrând în scenă. • Cei patru călăreți sunt în mod evident interesați de creștini și răspunsul lor la evanghelia lui Isus Hristos.
Evanghelia Împărăției este predicată tuturor națiunilor de pe pământ. Când după experimentarea Evangheliei, oamenii o resping, consecințele sunt descrise simbolic în termenii săbiei, foametei și bolilor. Sabia, foametea și boala cailor sunt judecăți preliminarii asupra poporului lui Dumnezeu care au respins sau nu s-au supus Scripturii. Aceste judecăți au ca scop pocăința și sunt intenționate să trezească poporul lui Dumnezeu.
6,1 Vino! Variații ale acestui text există în manuscrisele vechi. Manuscrisele grecești au fraza „vino și vezi!”. Oricum cele mai bune versiuni grecești folosesc forma scurtă „vino!” ca un apel către cei patru călăreți să vină în față pe scena acțiunii (6,1,3,5,7). • 6,2: „cal alb”. Sunt trei principale puncte de vedere privind interpretarea calului alb și călărețului său:
Conform cu mulți comentatori moderni, această scenă este literală și se referă la o putere militară și o cucerire a primului secol. Calul alb și călărețul poate descrie pe parți, un popor războinic ce a trăit la frontiera de est a Imp. Roman constituind o amenințare constantă pentru romani. Această interpretare preteristă e problematic pentru că dezbracă scena de caracterul ei profetic și nu se potrivește în cadrul teologic al viziunii celor șapte sigilii.
2. Călărețul reprezintă pe Antihrist și forțele răului ca oponenți ai Scripturii. Susținătorii acestui argument susțin că de vreme ce ceilalți trei cai aduc plăgi, așa face și acesta. Ei arată către pasaje vechi testamentale în care arcul este folosit ca simbol al inamicilor poporului lui Dumnezeu (Ier.49,35, 51,3; Ezech.39,3). De asemeneaei arată către faptul că imitația (falsul) este într-adevăr una din temele cheie a celei de-a doua jumătăți a Apoc.
Cap.11 și 13 descriu fiara cucerind poporul lui Dumnezeu în limbajul regăsit în 6,1-2. • În completare ei notează un număr de diferențe dintre călărețul de pe calul alb al primului sigiliu și călărețul din Apoc.19 care e Hristos. 3. Dovezile pentru al III-lea punct de vedere în mod copleșitor sugerează că călărețul de pe calul alb simbolizează răspândirea triumfală a Scripturii inițiată de Hristos pe cruce și începută la Cinzecime.
În Apoc., albul întodeauna, fără nici o excepție, se referă la Hristos sau uramții Săi și niciodată nu e folosit cu referire la forțele răului (1,14; 2,17; 3,4.5.18; 4,4; 6,11; 7,9.13). • Deși arcul este uneori folosit în Vechiul Testament ca un simbol al forțelor inamice, este și o armă a lui Dumnezeu (Is.41,2; Plângeri 2,4; 3,12; Hab.3,8-9; Ezech.9,13). • Coroana stephanos purtată de călăreț este folosită întodeauna în Apoc. cu referire la Hristos și poporul Său (Apoc.5,5-6; 12,11).
Cel ce sta pe el avea un arc. Fundalul vechi testamental pentru aceast tablou este Hab.3,8-9 și Ps.45,3-5. coroană. Gr. Stephanos folosit aici nu este coroana ragală ci cununa biruinței oferită pe acea vreme câștigătorilor la Olimpiadă. În Apoc. este folosit regulat cu o singură excepție (9,7) cu referire la Hristos și poporul Său (2,10; 3,11; 4,4; 6,2; 12,1; 14,14).
Expunerea • La deschiderea primul sigiliu, Ioan aude o ființă vie vorbind cu o voce ca de tunet: „Vino!”. Aceasta e cu siguranță prima din ființele vii, cea care arată ca un leu (4,7) deoarece vocea ca de tunet este foarte apropiată de cea de leu. Ființa chiamă un cal alb și un călăreț. • Calul alb e un simbol pentru un cuceritor. Un general roman călărea un cal alb când celebra o victorie.
Într-un mod simbolic I se arată lui Ioan răspândirea victorioasă a Evangheliei. • Călărețul pare să simbolizeze Împărăți lui Hristos și graduala sa cucerire a lumii prin predicarea Evangheliei prin biserică. • În Apoc. 19,11-12 Hristos călărește un cal alb. • În Vechiul Testament, Dumnezeu este uneori portretizat călărind un cal cu un arc în mână mergând la luptă împotriva inamicilor poporului Său (Ps.45,4-5; Hab.3,8-13).
În Apoc.19, Hristos se întoarce pe pământ călărind un cal, aducând judecata și dreptatea (19,11-16). • În timp ce în Apoc.19 El poartă coroana diademă, care-I coroana regală, în cap. 6 El poartă coroana victoriei. Prin moartea Sa, El e vrednic să poarte această coroană, acum ne mai fiind un conducător asupra lumii supus discuției deși unii oameni încă nu acceptă conducerea Sa în viața lor. El trebuie să conducă până ce dușmanii Săi vor fi puși sub piciorul Său (1Cor.15,25).
Unele teritorii rebele mai sunt de cucerit și multe suflete captive păcatului mai sunt de eliberat. Ceea ce a fost ratificat în cer la întronarea Mielului este acum actualizat în experiența poporului Său prin istoria acestei lumi. Prin Duhul Sfânt și prin predicarea credincioasă a poporului Său, Hristos a început expansiunea regatului Său prin cucerirea inimilor omenești pentru Sine și prin aducerea Evangheliei în viața lor.
Un punct final mai trebuie subliniat. Cucerirea călărețului de pe calul alb sub nici o formă nu se oprește la era apostolică sau la primul secol. Mai degrabă portretizează într-un mod general progreul continuu al Evangheliei de-alungul istorie creștine din vremea lui Ioan și până la revenire. • Hristos va continua expansiunea triumfală a regatului Său până ce totala victorie e asigurată (Mat.24,14).
Deschiderea celui de-al doilea sigiliu (6,3-4) • 6,4 roșu. Gr. Puros, înseamnă „roșu ca focul.” • Roșu e culoarea sângelui și opresiunii (2 Împ.3,22-23; Is.1,15-23). • În Apoc.17, culoarea stacojie a fiarei este legată în mod direct de prostituată (17,6). • Culoarea din scena celui de-al II-lea cal este potrivită pentru persecuție și vărsare de sânge.
Să se junghie unii pe alții. Această viziune neaduce în minte câteva scene vechi testamentale (Ex.32,27-29; Jud.7,22; Is.19,2; Zah.14,13). • Gr. Sphazo – a măcelări sau măcel – nu este cuvântul tipic pentru moartea în luptă. În Apoc., este în mod normal folosit cu referire la moartea lui Hristos (5,6.9.12; 13,8) și sfinții Săi datorită mărturiei pentru Scriptură (6,9; 18,24).
Expunere 6,3-4. la ruperea celui de-al doilea sigiliu, Ioan aude a doua ființă vie ce cheamă după un cal roșu aprins. Aici ființa poate fi cea cu fața de vițel (4,7) pentru că vițelul e simbolul sacrificiului și se potrivește drăguț în contextul scenei. Culoarea calului corespunde misiunii călărețului de a îndepărta pacea de pe pământ. Înțelegerea calului alb este determinantă pentru înețelegerea celui de-al doilea ca de altfel și pentru restul sigiliilor.
Am văzut că calul alb reprezintă cucerirea Evangheliei. Cei ce o acceptă experimentează o mare binecuvântare. În Apoc.1,4, poporului lui Dumnezeu îi e promis harul și pacea, o pace perfectă ce vine ca rezultat al unei relații cu Hristos (Ioan 14,27; 16,33). • Rezistența la mesajul Scripturii duce la pierderea păcii (Is.57,20-21; Mat.24,9-10; 10,21-22; 34-36).
Noul Testament conține multe texte care spun că predicarea Scripturii întotdeauna divide oamenii (Mat.10,34-36; 10,21). • Aceast pasaj definește adecvat semnificația simbolică a scenei cei de-a doua sigilări. Călărețului i s-a dat o sabie I misiunea lui este aceea de a lua pacea de pe pământ. Isus a spus că misiunea Lui a fost aceea de a lua pacea. • Contextul indică ca sabia simbolizează opoziție și divizare (Lc.12,51-53).
Toate aceste dovezi puternice sugerează că călărețul de pe al doilea cal simbolizează respingerea Scripturii. • Al II-lea cal urmează pe primul; asta înseamnă că oricând Scriptura este predicată și a fost acceptată urmează persecuția. Rezistența la Scriptură divide oamenii (Mat.24,10). • Scena celui de-al V-lea sigiliu portretizează martirii ce au fost măcelăriți datorită Cuv. lui Dumnezeu (Apoc.6,9-10).
în greacă, cuv. pentru jungheați este același cu cel folosit în Apoc.6,4. textul face clar că martirii au murit datorită credincioșiei lor. Lor li s-a spus să se odihnească pentru puțină vreme iar la timpul cuvenit Hristos va aduce sabia și judecata asupra celor ce au rezistat Scripturii și au tratat poporul Lui nedrept (Apoc.19,11-16).
6,5 negru. În Apoc., negrul este legat de întuneric (6,12). • În Noul Testament, întunericul simbolizează lipsa Scripturii (Mat.4,16; Lc.1,79; Ioan 1,5; 3,19; Fapte 26,18). • O cumpănă. În Vechiul Testament funcționează ca un simbol al foametei. Să mănânci pâine cu măsură, în antichitate însemna cea mai mare lipsă. • Domnul a spus că dacă poporul nu va asculta va păți acest lucru (Lev.26,26; Ezech.4,16).
6,6 o măsură de grâu pentru un dinar. Gr. Choinix era o măsură uscată egală cu un sfert. O măsură de grâu era porția zilnică pentru un om. • Dinarul era o monedă de argint romană echivalentul cu media zilnică a salariului pentru un lucrător. Un salariu zilnic era cerut pentru a obține rația în timp de foamete. • Făina era principala materie primă pentru mâncare în lumea antică; orzul, mai ieftine era pentru cei săraci.
Această imagine prezintă o situație când foametea este prezentă, când ar putea lua unui om tot ce poate câștiga – un dinar – să cumpere suficientă hrană ieftină pentru o mică familie. În cazuri normale, un dinar ar putea procura de 12-15 ori mai multă mâncare. • Vătămi. Gr. Adikeo – a răni, a face să sufere pe, a face rău. E folosit în altă parte în Apoc. în mod repetat pentru judecata asupra făcătorilor de rele (2,11; 9,10.19) sau pentru persecuția asupra poporului lui Dumnezeu (11,5). Poate de asemenea folosit simbolic ca distrugând pământul și plantele (7,2-3; 9,4).
Expunere • 6,5-6. La ruperea celui de-al III-lea sigiliu, Ioan aude a III-a ființă vie (cel mai probabil cea cu chip de om, 4,7) care cheamă un cal negru. • Cumpăna din mâna călărețului indică un timp când utilitățile obișnuite ale vieții sunt măsurate după o mare inflație a prețurilor. • Scena celui de-al III-lea sigiliu indică vremuri de foamete.
Vocea care strigă din mijlocul celor patru ființe vii și care poate fi Tatăl sau Hristos însuși descrie situția unei mari lipsuri. O persoană ar putea cheltui tot salariul său zilnic pe cel mai ieftin și inferioar orz ca să se hrănească pe sine și familia. • Aceasta ilustrează cea mai lipsă a mâncării. În lumea antică, o lipsă a pâinii era privită ca un semn al unei serioase foamete. • În Palestin, grâul, vinul și uleiul erau cele trei materii prime de bază (Deut.7,13; 11,14; 28,51; Ioe 2,19; Osea 2,8). • În timp ce seceta ar fi distrus necesitățile unei diete de bază, partea cea mai grea a plăgii foametei în scena ruperii celui de-al III-lea sigiliu a fost limitată sau parțială.
Călărețul al III-lea trebuie să reprezinte simbolic o foame spirituală a Cuvântului lui Dumnezeu mai degrabă decât o lipsă fizică a hranei (Amos 8,11-13). • Dacă calul negru al celui de-al III-lea sigiliu este opus calului alb al primului sigiliu, care reprezintă proclamația și răspândirea Scripturii, atunci deschiderea sigiliului trei simbolizează o foame spirituală. • Grâul ar simboliza Cuv. lui Dumnezeu (Mat.13,3-30; Lc.8,11) • Cuv. lui Dumnezeu este pâinea vieții (Mat.4,4) sau îl poate simboliza pe însuși Hrisots (Ioan 6,35-58; 1Cor.10,16).
Această foamete nu este fatală. Vocea ordonă ca vinul și uleiul să nu fie vătămate. • Vinul simbolizează salvarea plină de milă în Isus Hrisots; uleiul reprezintă pe Duhul Sfânt. • Se sugerează astfel că fie și în vreme de lipsă a Cuvântului lui Dumnezeu în lume, și mesajul Scripturii este ascuns de oameni, Duhul Sfânt este încă la lucru făcând posibilă salvarea. • Astfel oricând și oriunde scena deschiderii celui de-al III-lea sigiliu ar avea loc, textul arată clar că deși Cuvântul lui Dumnezeu ar putea fi cumva obscur, Dumnezeu este încă la lucru. Salvarea Sa este încă valabilă pentru oricine.
Deschiderea celui de-al IV-lea sigiliu (6,7-8) • 6,8 un cal gălbui. Gr. chloros este folosit pentru vegetația verde (Mc.6,39; Apoc.8,7; 9,4). A fost de asemenea folosit în vremurile antice pentru a descrie modul în care arăta o persoană bolnavă. • În contextul celui de-al IV-lea sigiliu, desemnează „verde gălbui” sau „palid”. • Este un palid, o culoare gri cenușiu care descrie un cadavru în stare avansată de putrefacție. • Peste IV-a parte a pământului. În Apoc. e legat de conducerea lui Dumnezeu; a III-a parte a pământului se referă la domnia Satanei.
Expunere • 6,7-8. La ruperea celui de-al IV-lea sigiliu, ce-a de-a IV-a ființă (cel mai probabil cea ca vulturul, 4,7), chiamă calul palid pe care călărește cineva care are culoarea cuiva foarte bolnav sau mort. • În Apoc. 1,18, Moartea sau Hade-ul, pe cât de teribile ar părea, sunt sub controlul lui Hristos. El este cel ce ține cheile hadesului. • Aici moartea și hadesul apar ca o ultimă consecință a respingerii Scripturii.
Moartea este o consecință naturală a foametei care e portretizată în scena ruperii sigiliului III. Mesajul Bibliei e că moartea este consecința păcatului. • Oricum moartea și hadesul, acești doi vrăjmași sunt temporare. Moartea oricum nu este ultima realitate. Cartea Apoc. arată clar căva veni acea zi când moartea și hadesul își vor avea sfârșitul lor în moartea a II-a. (20,14). • Faptul că morții și hadesului li s-a dat autoritate și putere indică că ele nu au ultima putere; ele suntsub controlul lui Hrisots (1,18). Faptul că puterea lor este limitată la un sfert din pământ ar sugera că fiecare sigiliu e legat de un sfert.
Cei 4 cai sunt paraleli cu cele 4 vânturi din 7,1 care sunt legate de cele 4 colțuri ale pământului. • Călărețul al IV-lea descrie cea mai serioasă situație. Reprezintă o intesificare a activităților primilor 3 călăreți. • Așadar primele patru sigilii descriu realitatea a ceea ce se întâmplă ca și consenciț a păcatului și totui oferă speranță în această realitate. Oricât de teribile ar părea, ele nu sunt un sfârșit în și prin sine. Așa cum indică textele Vechiului Testament (Lev.26; deut.32), aceste plăgi sunt intenționate să trezească poporul lui Dumnezeu și să evoce pocăința.
Plăgile primelor patru sigilii sunt doar precursoare și anticipative pentru judecata finală care va fi experimentată de cei ce refuză să se poacăiască și rezistă Scripturii în neascultarea și nesupunerea lor. • Vinea ziua, când suferința li moartea, ca și consecințe ale păcatului, vor ajunge la un final. Poporul credincios a lui Dumnezeu va găsi apoi viața în noua lume care va fi întemeiată după revenire (21,1-5).
O retrospectivă asupra celor patru călăreți (6,1-8) În mod clar cei patru călăreți stau pentru predicarea victorioasă a Evangheliei și pentru consecințele respingerii ei. Toate aceste scene sunt desenate din Vechiul Testament și conțin adevărul permanent a ceea ce se întâmplă când omamenii resping Scriptura și aleg să trăiască în păcat.
Fiind înțeleși în acest fel, călăreții pot potretiza realități generale; astfel fiind spus, ei descriu ce experimentează fiecare persoană când se confrunt cu Scriptura. • Călăreții pot ilustra în mod particulr experiența bisericii de-alungul primei mii de ani din era creștină. • În faza inițială a bisericii creștine, care a fost caracterizată de credincioșie generalăprin predicarea lui Pavel și a apostolilor, răspândirea Evangheliei a fost vicotrioasă și triunfală.
Această perioadă a fost urmată de un progresiv declin spiritual ducând la o perioadă de foame pentru Cuvânt și rezultând în moarte spirituală ce a caracterizat biserica creștină de-alungul perioadei medievale. A fost o perioadă de declin spiritual și persecuție când credința adevărată a fost pierdută și mesajul iubitor al Scripturii a fost respins, uitat și gradual înlocuit de tradiție. • Mai departe așa cum indică Apoc.11,3-14, scena celor patru călăreți se extinde dincolo de primul mileniu. • Astfel primii patru călăreți se pot referi atât la istoria primului mileniual erei creștine cât și la realitățile generale al întregii ere creștine.
Judecățile primelor patru deschideri de sigilii sunt parțiale și preliminare. Predicarea Evangheliei nu s-a încheiat su nici o formă în cest secol. Călărețul alb încă mai înaintează pentru a chema la pocăință (6,2). Cei patru călăreți sunt doar precursorii unr realități viitoare, când încă odată la sfârșitul timpului va mai fi o mare I finală proclamație a Scripturii (14,6-12; 18,1-14). Inițiată de ploaia târzie, Scriptura va pătrunde în lume și proclamată de rămășița credincioasă în deplina și finala ei putere, va lumina întreaga lume cu gloria Sa (18,1).
Predicarea Evangheliei va rezulta în primirea unor ași respingerea altora. Apoi când predicarea va fi completă și destinul fiecărei ființe va fi decis, judecata finală a lui Dumnezeu va fi deslăînțuită asupra celor ce au respins și rezistat Evangheliei. • Scena celui de-al patrulea cal este un advertisment solem referitor la ce se întâmplă când respingi Evanghelia. Ele indică că ignorarea și rezistența a mesajul Evangheliei duce mereu la foame, boală și moarte. • Ceea ce scena face clar mai apoi este oportunitatea de a primi Evanghelia. Vine ziua când Scriptura nu va mai fi oferită și harul și mila nu vor mai fi disponibile. Dar ziua de azi e ziua noastră (Evr.3,15).
Deschiderea ultimilor trei sigilii (6,9-17; 8,1) • Scena ruperii ultimilor 3 sigilii diferă de precedentele 4, călăreții nefiind chemați de ființele vii. • Scena călărețului 4 descrie consecințele pe care poporul lui Dumnezeu le va suferii în cazul necredincioșiei față de Evanghelia lui Isus Hristos. • Deschiderea celui de-al V-lea sigiliu (6,9-11) descrie plângerea sfinților martiri vizavi de judecată și desciderea celui de-al VI-lea sigiliu (6,12-17) portretizează judecata lui Dumnezeu căzând peste opresorii poporului, împlinirea lor fiind descrisă în scena celor șapte trâmbițe. Seria este încheiată de deschiderea sigiliului 7 (8,1) care rezultă în liniște în cer.
Deschiderea celui de-al V-lea sigiliu (6,9-11) • 6,9 altar. Templul Vechiului Testament avea două altare: altarul pentru jertfe – în curtea exteriorară a templului – pentru jertfe și arderea de tot și altarul tămâierii din templu. • Altarul de aici este cel mai probabil altarul pentru jertfe. Aceasta se vede clar din faptul că în ritualul vech testamental, era vărsat la baza altarului (Lev.4,7.18.25.30-34). • Fraza „vărsați” se mai regăsește și în Apoc.16,6. • De vreme ce altarl se află în afara templului, este clar că scena portretizează nu templul ceresc ci pământul.
din pricina mărturisirii pe care o ținuseră. Această mărturie nu se referă la mărturia lui Isus (1,2.9; 20,4), ci la mărturia martirlor despre Hristos aceeași la care în altă parte a cărții se referă ca fiind mărturia sau mărturia lor (11,7; 12,11). Această înțelegere se potrivește cu contextul, deoarece ruprea sigiliilor are de-aface în mod special cu proclamarea Evangheliei și cosecințele legate de asta. Mărturia din 6,9 e paralelă cu mărturia celor doi martori din Apoc.11,3-10.
6,10 răzbuni. Gr. Ekdikeo (a procura dreptate pentru cineva, a te răzbuna), este un cuvânt ce implică o acțiune legală. • Cuvântul apare în Lc.18,3.5, Apoc.19,2. • Locuitorii pământului. Frază ce apare frecvent în Apoc. și funcționează aproape ca o expresie tehnică pentru nedrepți, adică cei ce resping Scriptura și persecută poporul credincios al lui Dumnezeu (3,10; 6,10; 8,13; 11,10). Rămășița sfinților din Apoc., sunt descriși ca fiind cei ce locuiesc în ceruri (13,6) și conduc în locurile cerești (1,6; 5,9-10).
6,11 tovarășilor lor de slujbă și al fraților lor. Cuvântul de legătură kai, în greacă aici funcționează ca „asta este” sau „adică”, „anume”. Astfel textul prezintă două perspective a unui singur grup. • Se va împli numărul. Grecul pleroo înseamnă: a face plin, a umple, a aduce ceva la încheiere, a completa. Textul poate însemna fie că numărul tovarășilor ce urmează să fie omorâți tebuie să fie completat, sau fie că tovarășii ce urmează fie omorăți trebuie să fie completațicu referire la caracter.
Dovezi din Apoc. susțin a doua interpretare (7,13-14; 19,7-8). Traducătorii de obicei suplinesc fraza cu cuv.„număr” presupunând că Ioan a susținut ideea unui număr fix de martiri ce trebuie completat înainte de sfârșit. • Aceasta este bazată pe o populară tradiție evreiască regăsită de exemplu în 1Enoh:„inimile sfinților sunt pline d ebucurie, deoarece numărul drepților a fost atins” . Ideea mai se găsește și în 4Ezra, 2Baruh.