100 likes | 362 Vues
Ipostaze ale fantasticului î n Luceafarul respectiv Demonul. Un punct de convergenţă al celor două opere îl constituie caracterul lor fantastic . La Lermontov , fantasticul se apropie de textul Vechiului Testament, având drept cadru natura primitivă a zonei
E N D
Un punct de convergenţă al celor două opere îl constituie caracterul lor fantastic. La Lermontov, fantasticul se apropie de textul Vechiului Testament, având drept cadru natura primitivă a zonei georgiene pe care autorul a cunoscut o din perioada exilului in Caucaz. Peste Caucaz,cu norii-alături, Cel izgonit din rai plutea Sub el Kazbekul în omături Ca diamantul scânteia; Fantasticul Eminescian este legat de mitulZburătorului, fiind alegorizat. Visul care unestecei doi indrăgostițise deschide spre fantastic. Iar ea vorbind cu el în somn, Oftând din greu suspină: -O, dulce-al nopţii mele domn, De ce nu vii tu? Vină!
În poemul Demonul, geniul singuratic este simbolizat prin fiinţa biblicului înger căzut. Izgonit din Paradis, el îşi aminteşte de vremea când strălucea ca heruvim, „setos de-a şti“. Proscris, el rătăceşte, „stăpân pe-acest mărunt pământ“, şi se îndrăgosteşte de frumoasa Tamara, prinţesa georgiană, fiica lui Gudal, încercând astfel să învingă singur[tatea. “…El intră, dornic să iubească,Spre bine-i sufletul deschis,Gândind: de-acum o sa trăiască O viaţă două, să renască…”
“…Si apa unde-au fost căzutÎn cercuri se roteşte,Şi din adânc necunoscutUn mândru tânăr creste. Uşor el trece ca pe pragPe marginea ferestreiŞi tine-n mâna un toiagÎncununat cu trestii. Părea un tânăr voievodCu păr de aur moale,Un vânat giulgi se-ncheie nodPe umerele goale. Iar umbra feţei stăraveziiE alba ca de ceara -Un mort frumos cu ochii viiCe scânteie-n afara…” În Luceafărul este un domn al nopţi înstelate,este înger ,este o fiinţa neptunică,este o fiinţă uranică,este chip de demon,este un titan romantic, este o frumuseţe ce impresionează şi înspăimântă în acelaşi timp. Numele lui Hyperion duce iarăşi la izvoarele mitologiei: Hyperion este unul din cei şase titani, are ca mama pe Gaia (Pământul) si ca tata pe Uranus (Cerul). După Homer si alti poeti, Hyperion este Soarele insusi – In poem, Luceafarul intruchipeaza genialitatea absolută.
Visul are conotații fantastice, fiind punctul de întâlnire a celor două lumi: fantastică și reală: Demonul i se arată prima dată Tamarei in vis intr-o atmosferă stranie; dragostea lui o înspăimântă ca forţa unui duh malefic urmând a fi ucisă de sărutul acestuia. “…Vai, duhul rau e-n izbandire!Sarutul buzelor lui arsePrin buzele spre el intoarseOtrava mortii-auraspanditSi-un sunet slab si chinuit Tacereanoptii reci o sparse…”
În “Luceafărul”, fata îl cheamă cu insistenţă pe astru urmând ca in final să-l părăsească. Visul are funcţia epică simbolică. Cobori în jos, luceafăr blând, Alunecând pe-o rază, Pătrunde-n casă şi în gând Şi viaţa-mi luminează! El asculta tremurător, Se aprindea mai tare Şi s-arunca fulgerător, Se cufunda în mare;
Bibliografie: • www.webromana.wordpress.com • www.wikipedia.com • www.referate.ro
Realizatori: • Ciuca Bianca • Ciornei Răzvan • Pătcaş Cristian • Şandor Cristina Profesor coordonator: Matiş Ramona