Controlul asupra calităţii metodelor analitice

1. Controlul asupra calităţii metodelor analitice

2. Controlul asupra calităţii metodelor analitice • Introducere • Controlul erorilor în cadrul unei analize • Acurateţe şi precizie • Validarea procedurilor analitice • Procedura analitică • Precizia • Repetabilitatea • Precizia intermediară • Reproductibilitatea • Acurateţea • Procedura standard de operare (SOP) în cadrul analizei asupra tabletelor de paracetamol

3. Controlul asupra calităţii metodelor analitice • Prezentarea erorilor întâmplătoare • Prezentarea rezultatelor • Alţi termeni utilizaţi în controlul procedurilor analitice • Sistem de adecvare • Blanc analitic • Calibrarea • Limita de detecţie • Limita de cuantificare • Liniaritate • Domeniu • Robusteţe

4. Controlul asupra calităţii metodelor analitice • Selectivitate • Sensibilitate • Cântărirea prin diferenţă • Calcule de bază în analizele farmaceutice • Procentul volum/volum (% v/v) • Procentul masă/volum(% m/v) • Diluarea • Prepararea soluţiilor standard • Procentul masă/masă (% m/m) • Calcule părţi pe milion (ppm) • Modul de lucru cu greutăţi şi molaritate • Probleme adiţionale

5. Controlul asupra calităţii metodelor analitice

6. Introducere • Procedurile farmaceutice pot fi utilizate în găsirea răspunsurilor pentru întrebările de mai sus. Calitatea unui produs poate devia de la standardul stabilit însă demararea unei analize asupra produsului trebuie totuşi să respecte standardul stabilit. Controlul asupra calităţii este esenţial în cadrul tuturor proceselor moderne industriale şi de asemenea industria farmaceutică nu este o excepţie. Testarea unui produs farmaceutic implică analize chimice, fizice şi câteodată microbiologice. S-a estimat că 10 miliarde de lire sterline se cheltuie în fiecare an în analize în Marea Britanie şi astfel de procese analitice pot fi găsite în industrii diverse, ca: industria alimentară, de băuturi alcoolice, cosmetică, de detergenţi, metale, vopsele, apă, îngrăşăminte chimice, produse biotehnologice şi farmaceutice.

7. Introducere • Investindu-se atât de mulţi bani în astfel de analize, trebuie totodată pusă o mare importanţă în ceea ce priveşte desfăşurarea unor analize precise şi exacte. De aceea este de la sine înţeles să se înceapă scrierea unei cărţi cu subiectul referitor la analiza farmaceutică. Termenii utilizaţi în definirea unui model al calităţii analitice specifici şi altor modele din alte domenii, ar trebui descrişi de autor într-o manieră precisă şi inteligibilă pentru ca diferiţi cititori să le poată asimila sau chiar reproduce. În următoarele secţiuni este prezentată o introducere în ceea ce priveşte controlul asupra calităţii analitice. Mai multe referiri se găsesc la finalul capitolului.

9. Controlul erorilor în procesul de analiză • O analiză cantitativă nu este o soluţie întocmai bună, însă poate fi numai dacă se estimează succesul evident al unei astfel de analize. Acceptarea pur şi simplă a rezultatului analizei poate duce la respingerea sau acceptarea produsului pe baza percepţiei că rezultatul a fost unul negativ sau nu. Din acest motiv este recomandabilă desfăşurarea în mod repetat a mai multor analize asupra probei studiate pentru a îndepărta orice temere.

10. Controlul erorilor în procesul de analiză • Există trei erori care pot apărea în cadrul procesului de analiză: • erorile mai grave- sunt uşor de recunoscut pentru că presupun o scădere a procesului analitic, cum ar fi: probe vărsate, prepararea unor diluări greşite, utilizarea în mod greşit a instrumentelor. Dacă apar astfel de erori, procesul este reluat de la inceput. • greşelile făcute la întâmplare şi cele sistemice pot fi observate în exemplele următoare:o tabletă de paracetamol ar trebui să conţină o concentraţie de 500 mg şi se presupune că se respectă această concentraţie 100% pentru fiecare tabletă. 4 studenţi au realizat o analiză spectrofotometrică pe baza unei probe preluată din tablete şi au obţinut următoarele procente în urma analizei repetate asupra concentraţie de paracetamol din tablete: • Studentul 1: 99.5%, 99.9%, 100.2%, 99.4%, 100.5% • Studentul 2: 95.6%, 96.1%, 95.2%, 95.1%, 96.1% • Studentul 3: 93.5%, 98.3%, 92.5%, 102.5%, 97.6% • Studentul 4: 94.4%, 100.2%, 104.5%, 97.4%, 102.1%

11. Controlul erorilor în procesul de analiză • Acesterezultate pot fi calculate prinintermediulformulei: • x- media aritmetică • xi- valoarea individuală • n- numărul analizelor • Rezultatele pot fi văzute în figura 1.1 . • Studentul 1 a obţinut rezultate apropiate de 100% în toate cele cinci analize. În acest caz măsurătorile au fost realizate într-un mod precis şi în mod evident paşii parcurşi au fost controlaţi îndeaproape. • Studentul 2 a obţinut un set de rezultate destul de apropiate de conţinutul de substanţă stabilit, însă nu sunt destul de precise. Astfel de rezultate indică faptul că acesta nu a făcut o greşeală la întâmplare, care ar fi avut un impact puternic asupra rezultatului final, ci a făcut o greşeală sistemică. Această greşeală se referă fie la o măsurare imprecisă a volumului de substanţă sau la o utilizare incorectă a spectrofotometrului în citirea rezultatelor. De obicei un astfel de pas greşit duce la eroare sistemică, afectând şi rezultatul final.

12. Controlul erorilor în procesul de analiză

13. Controlul erorilor în procesul de analiză • Studentul 3 a obţinut un set de rezultate imprecise şi mai mai puţin apropiate de conţinutul de substanţă stabilit. În analiza sa a făcut o serie de greşeli la întâmplare, cum ar fi:analiza a fost destul de puţin controlată spre deosebire de analiza mult mai precisă a studentului 2, sau acest student a folosit un volum mai mic sau mai mare de substanţă în pofida conţinutului anterior stabilit. • Studentul 4 a obţinut un set de rezultate puţin mai mari de 100%, însă putem spune că se apropie de conţinutul de substanţă stabilit. Singura diferenţă între acesta şi studentul 3 este că rezultatele studentului 4 sunt mai apropiate de 100% decât cele ale studentului3. • În concluzie, încercările studentului 1şi 2 au fost cele mai reuşite, însă pot fi îmbunătăţite printr-o muncă mai asiduă. • În practică este greu să spui care dintre cei doi studenţi s-au apropiat de rezultatul corect, însă pentru a afla acest lucru ar trebui ca alţi analişti să obţină acelaşi set de rezultate. Factorii care determină imprecizia rezultatelor în urma unei analize sunt subliniaţi în cutia 1.3.

15. Test 1.1 • Sugeraţi cum ar putea următoarele acţiuni să ducă la apariţia unor greşeli într-o procedură analitică: • (I)Analiza unei substanţe zaharoase utilizând o pipetă pentru a măsura o parte din substanţă. • Răspunsul. Văscozitatea duce la o scurgere incompletă a substanţei din pipetă. • (II)Cântărirea a 2 mg de substanţă pe o balanţă care cântăreşte minimum 0,1 mg. • Răspunsul: În orice proces de cântărire există o eroare de 0,05 mg, care în relaţie cu 2 mg rezultă ± 2,5 %. • (III)Utilizarea unui standard analitic, în ceea ce priveşte măsurarea gradului de umezeală din atmosferă. • Răspunsul: gradul de umezeală din atmosferă este incert(nu se poate măsura cu exactitate) • (IV)Pudrarea incompletă a “învelişului”tabletelor înainte de extragere. • Răspunsul: recuperare incompletă a substanţei ce va fi supusă analizei. • (V) Extragerea unei alifii, amestecată cu un solvent în care este puţin solubilă. • Răspunsul: Recuperare incompletă a substanţei ce va fi supusă analizei. • (VI)Utilizarea unui burete de pe care nu au fost îndepărtate în totalitate urmele de grăsime. • Răspunsul: Imposibilitatea de a vedea rezultatele prin intermediul lentilei concav-convexe, datorită utilizării acelui burete.

16. Precizie şi acurateţe • Cerinţa cea mai importantă în cadrul desfăşurării unei analize se referă la precizia şi acurateţea cu care trebuie realizată. Se crede că o serie de măsurători notate cu y asupra aceleaşi probe vor fi distribuite după un anumit mod de măsurare, notat cu µ în cadrul unui model gaussian reprezentat în figura 1.2. Distanţa σ reprezentată în figura 1.2 are o valoare de 0,5 de la baza distribuţiei, însă reprezentare curbei tinde spre 0 şi nu întâlneşte axa x până la infinit, unde ar putea exista o infinitate de probabilităţi de a găsi o valoare pentru x. Aproximativ 68% dintr-o serie de măsurători s-ar putea situa nu departe de distanţa σ, iar 95% din măsurători s-ar putea situa cu 2σ pe scala de măsurare, notată cu µ. Scopul unei analize este de a rezulta un procent cât mai mic al σ pe scala de măsurare µ pe cât posibil.

17. Precizie şi acurateţe • Valoarea lui σ poate fi estimată utilizând ecuaţia 2: • s= deviaţia standard • n= numărul de probe • xi= valorile obţinute pentru fiecare măsurare • x= rezultatele măsurătorilor • Câteodată n în comparaţie cu n-1 este utilizat în ecuaţie, dar numai pentru probe mai mici, pentru că poate afecta în mod negativ valoarea lui σ. Pentru un număr mic de valori este simplu să calculezi valoarea lui s, utilizând un calculator şi ecuaţia de mai sus. Majoritatea calculatoarelor au o funcţie care permite calcularea lui s în mod direct şi de obicei estimarea valorii lui σ utilizând ecuaţia de mai sus este reprezentată ca σn-1.

18. Precizie şi acurateţe • De exemplu se va aplica formula de mai sus asupra valorilor obţinute de studentul 1 unde x are valoarea de 99,9%:

19. Din figura devierii standard (SD), putem vedea că 68% din rezultatele analizei se vor afla nu departe de nivelul de 99,9 ± 0,46 % (±σ) sau de 99,44-100,36%. Dacă am reexamina figura reprezentativă pentru studentul 1, se poate vedea că 60% din rezultate se situează nu departe de axă, cu 2 rezultate în afara acesteia şi cu unul aproape de axă. Nivelul bazat pe ±σ defineşte o limită de încredere de 68%, pentru 95% încredere, ± 2σ ar trebui utilizat. • 95% din rezultatele studentului 1 se aşează nu departe de 99,9%± 0,92% sau 98,98-100,82%. Se observă că la acest nivel sunt incluse toate rezultatele obţinute de primul student. Precizia unei analize este adesea exprimată ca o deviere standard relativă ± RSD.

20. Rezultatele obţinute din analiza tabletelor de paracetamol sunt prezentate în Tabelul 1.1.

21. Test 1.2 • 4 analişti au obţinut următoarele rezultate în urma unei analize spectrofotometrice asupra unei injecţii ce conţine un anestezic local bupivacaină. Proba conţine o cantitate de substanţă de 0,25%. • Analistul 1 : 0,245% w/v, 0,234% w/v, 0,263% w/v, 0,261% w/v, 0,233% w/v. • Analistul 2 : 0,236% w/v, 0,268% w/v, 0,247% w/v, 0,275% w/v, 0,295% w/v. • Analistul 3: 0,248% w/v, 0,247% w/v, 0,248% w/v, 0,249% w/v, 0,253% w/v. • Analistul 4 : 0,230% w/v, 0,233% w/v, 0,227% w/v, 0,230% w/v, 0,229% w/v. • Calculaţi RSD pentru fiecare set de rezultate la un nivel de încredere de 95%. • Răspunsurile: • Analistul 1: 98,9% ± 5,8%: corect dar imprecis; iar la nivelul de încredere de 95%, • RSD=± 11,6%. • Analistul 2: 104,9 ± 7,7%: incorect şi imprecis; iar la nivelul de încredere de 95%, • RSD=±15,4%. • Analistul 3 : 99,6% ± 0,9%: corect şi precis; iar la nivelul de încredere e 95%, • RSD=±1,8%. • Analistul 4 : 91,9% ± 0,9%: incorect şi precis; iar la nivelul de încredrede 95%, • RSD=±1,8%.

22. Validarea procedurilor analitice. • În cadrul conferinţei internaţionale s-au adoptat o serie de termeni care să definească în ce mod calitatea unei analize este controlată. • Procedura analitică. • Ar trebui să descrie în detaliu paşii necesari pentru a realiza fiecare test analitic, şi anume: • calitatea şi sursa referinţei standard din care s-a prelevat compoziţia supusă analizei; • procedurile utilizate pentru prepararea soluţiilor din sursa referinţei standard; • calitatea solvenţilor utilizaţi şi metoda de preparare; • pregătirea echipamentului ce va fi utilizat în cadrul analizei; • metodologia utilizată pentru măsurarea şi pregătirea probei înainte de analiză.

23. Precizia. • Aceasta este definită în cadrul aceleaşi conferinţe, astfel: ”precizia unei proceduri analitice exprimă obţinerea aceloraşi serii de rezultate în urma repetării analizei asupra probei, prin respectarea condiţiilor prescrise...Precizia se exprimă, fie ca o variaţie, deviere standard sau ca un coeficient de variaţie al măsurătorilor.” Nivelul de precizie obţinut în urma unei analize ar trebuie să fie ±1,0%. Precizia depinde şi de natura probei analizate. • Nivelul RSD în cadrul unei analize asupra urmelor de impurităţi din anumite medicamente din fluidele biologice, poate fi considerat mai mare de ± 1,0%; din cauza unor pierderi importante de substanţă în timpul procesului de prelevare. Precizia unei analize asupra unei probe se obţine prin repetarea analizei de minimum 5 ori pentru cele 5 unităţi de probă, rezultând în total 25 de mărurători.

24. Precizia. • Apare totuşi o problemă în ceea ce priveşte stabilirea căror paşi din cadrul procesului ar trebui examinaţi. Pentru început o analiză ar trebui să fie descrisă în detaliu, dar după aceea în redeterminarea preciziei(în scopul stabilirii repetabilităţii care oferă un grad mai mare de precizie) anumite elemente ar fi inutile. De exemplu: după stabilirea unor reguli de depozitare s-ar observa că în urma prelevării de monstre din substanţa depozitată, rezultatele nu ar varia atât de mult. Potrivit conferinţei internaţionale, precizia ar trebui să conţină 3 elemente: repetabilitate, o precizie intermediară şi capacitatea de a reproduce rezultatele anterioare.

25. Analiza medicamentului • Repetabilitatea • Repetabilitatea se referă la precizia obţinută în aceleaşi condiţii de lucru într-un interval scurt de timp. Repetabilitatea poate fi definită ca fiind precizia analizei. Este posibil ca anliza să fie repetată de aceiaşi persoană folosind un singur intrument. • Precizia intermediară • Precizia intermediară reprezintă variaţiile preciziei în laborator când analiza este efectuată de analişti diferiţi, în zile diferite şi cu instrumente diferite. Evident se doreşte reducerea acestor variaţii şi în consecinţă se standardizează intrumentele, metodele de analiză şi intruirea analiştilor se va face la acelaşi standard.

26. Analiza medicamentului • Reproductibilitatea • Reproductibilitatea exprimă concordanţa dintre valorile preciziei obţinute de laboratoare diferite. Un astfel de proces va fi efectuat când metoda este trimisă dintr-o parte în alta a companiei. Datele obţinute nu fac parte din dosarul de marketing propus pentru obţinerea licenţei.

27. Analiza medicamentului • Acurateţea • Aşa cum se menţiona mai sus, metodele pot fi precise fără a fi exacte. Determinarea acurateţei prin analiza unei substanţe noi este relativ simplă. Cea mai uşoară metodă este compararea substanţei de analizat cu un standard de referinţă în aceleaşi condiţii de lucru. Substanţa de referinţă este bine cunoscută şi a fost supusă unei analize amănunţite. Metodele de determinare a acurateţei unei metode, unui medicament, nu sunt atât de uşoare. Procedura analitică poate fi aplicată pentru: formularea unui medicament preparat la scară mică astfel încât cantitatea de medicament este bine controlată; formulare placebo sau o formulare a medicamentului la care se adaugă o anumită cantitate de substanţă. Acurateţea metodei poate fi deasemenea evaluată prin compararea metodei cu o metodă de referinţă stabilită anterior cum sunt metodele farmacopeei.

28. Analiza medicamentului • Exactitatea este procentul recuperat din cantitatea cunoscută de analit adăugat probei sau diferenţa dintre cantitatea cunoscută şi cea determinată prin analiză. În general, cel puţin 5 determinari, până la 80, 100 şi 120% din ce se pretinde pe etichetă, ar trebui efectuate pentru determinarea exactităţii.

29. Procedeul standard de operare (SOP) pentru analiza comprimatelor de paracetamol • Termenii definiţi mai sus, sunt explicaţi folosind exemplul analizei simple menţionată anterior. Analiza din tabelul 1.4 este aşezată pe pagină ca şi în cazul SOP. Această parte a procedurilor de operare descrie analiza dar vor fi şi alte părţi în cadrul procedurii care vor trata problemele de siguranţă, preparare şi conservare a soluţiilor folosite la extracţie şi diluţii, sticlăria necesară şi intrucţiunileintrumentarului folosit.

30. Figura 1.4 Extractul din procedura standard de operare pentru analiza paracetamolului

31. Analiza descrisă în figura 1.4 evaluează unor operaţii din analiză. Dacă un singur analist ar trebui să evalueze repetabilitatea analizei, analizele vor fi repetate de 5 ori . • Dacă ar trebui evaluată repetabilitatea dintre zile, analiza va fi efectuată în 2 zile diferite. Dacă ar trebui evaluată repetabilitatea analizelor din acelaşi laborator se vor efectua 2 sau mai multe analize. În efectuarea analizei conform procedurii standard de operare pot fi excluşi anumiţi paşi. De exemplu, cântărirea este adesea cel mai precis pas din proces şi în consecinţă repetarea acesteia nu este necesară în garantarea preciziei; în schimb precizia extracţiei este mai nesigură. • Fiecare secţiune din analiză are alte proceduri standard de operare asociate, de exemplu, folosirea corectă a balanţelor din tabelul 1.5.

32. Erori întâmplătoare • Erorile sistematice pot fi de obicei eliminate dar adevăratele erori întâmplătoare se datorează modului de lucru şi nu sunt complet controlate. Una din cele mai obişnuite tipuri de erori apare la producătorii de intrumentar de sticlă privind rezistenţa. Tabelul 1.2 conţine valorile specificate pentru diferite tipuri de sticlă A şi B.

33. Tabel 1.2 Rezistenţe intrumentarului de sticlă conform producătorului

34. Figura 1.5 Procedura pentru utilizarea unei balanţe calibrate SOP/001A/01 • Această balanţă are o precizie mare. Trebuie aşezată în locuri ferite de vibraţii şi interferenţe produse de curent. Se calibrează singură dar pentru o dublă verificare se calibrează cu greutăţi standard. Orice deviaţii ale valorilor faţă de cele aşteptate indică necesitatea verificării metrologice. Verificarea calibrării ar trebui să se efectueze 1 pe săptămână conform intrucţiunilor SOP/001C/01. • Atenţie: registrul (formularul SOP/001AR/01) trebuie completat. Orice pierderi de substanţă pe balanţă trebuie curăţată imediat şi trecută în jurnal. Această balanţă se foloseşte doar pentru măsurători analitice.

35. Mod de lucru: • Pentru cântărirea unor cantităţi mai mici de 50mg se foloseşte penseta pentru manevrarea greutăţilor. • Uşa balanţei trebuie să fie închisă. Deschideţi balanţa şi aşteptaţi efectuarea procedurii de calibrare internă. Când este pregătită, ecranul digital va indica 0,0000. Aşteptaţi 30s pentru stabilizarea balanţei. • Introduceţi vasul de cântărire pe balanţă. Închideţi uşa. Aşteptaţi 30s pentru a vă asigura că citirea este corectă. • Dacă este folosită tara pentru cântărire, apăsaţi butonul tarei şi aşteptaţi până când balanţa va citii 0,0000. Aşteptaţi 30 s pentru a vă asigura că citirea e stabilizată. Dacă oscilează, în condiţii normale nu ar trebui, apăsaţi din nou butonul tarei şi aşteptaţi o nouă citire. • Luaţi greutatea de pe balanţă şi puneţi proba din nou pe balanţă. Închideţi uşa şi notaţi valoarea. • Luaţi proba şi ajustaţi valoarea la cea cerută. Adăugaţi proba pe balanţă. Închideţi uşa şi notaţi valoarea. • Repetaţi pasul 5 până când este atinsă greutatea dorită. Când greutatea dorită a fost atinsă aşteptaţi 30s pentru stabilizarea balanţei. Trimiteţi valoarea imprimantei. • Dacă citirea nu se stabilizează aceasta poate indica pierderea apei şi că proba trebuie cântărită într-un recipient închis.

36. O estimare a erorilor întâmplătoare este obţinută din rădăcina pătrată a sumei pătratelor RDS, abaterii standard relative, atribuite fiecărui component sau operaţiei din analiză. Dacă analiza paracetamolului descrisă în figura 1.4 este corectă, atunci, considerând că intrumentele de sticlă au fost folosite corect, erorile implicate în diluţie pot fi estimate din toleranţa dată pipetelor şi baloanelor cotate. Institutul Britanic de Standardizare (BS) are următoarele valori pentru intrumentarul de sticlă folosit în analiză: • baloncotat de 500ml 500ml ± 0,05% • baloncotat 100ml 100ml ± 0,08% • pipetă 5ml 5ml ± 0,3% • Deviaţia standard pentru erorile intrumentarului de sticlă = • ½ ½ • (0,05² + 0,08² + 0,3²) = 0,0989 = 0,31 % • Se observă că erorile datorită intrumentelor de sticlă diferă puţin faţă de erorile mari. Desigur aceste erori pot fi eliminate prin calibrarea acestora înainte de utilizare, dar, în general, analiştii acceptă valorile specificate de producător. Alte erori cum sunt eficienţa extracţiei sunt mai greu de controlat.

38. Rezultate • Pentru calcularea răspunsului din datele obţinute din analiză este important să nu se calculeze cu o precizie superioară celei posibile în analiză. După cum am menţionat anterior, când se consideră exactitatea intrumentelor de sticlă folosite se înţelege cea de tip A, este evident că există o mică incertitudine ≤1%. Este posibilă îmbunătăţirea gradului de precizie prin calibrarea instrumentelor; totuşi, orice îmbunătăţire a preciziei are implicaţii legate de cost şi timp, de aceea în majoritatea analizelor şi pentru efectuarea calculelor, se folosesc 4 zecimale; la calcule cu 5 zecimale se rotunjeşte la 4 zecimale. Întrucât, în analizele farmaceutice, procentul de substanţă declarată într-un medicament formulat poate fi între 90 şi 99,9%, dacă prima cifră semnificativă este 9, atunci la sfârşitul calculelor o estimare mai realistă a preciziei va avea 3 zecimale. Deviaţia standard SD sau deviaţia standard relativă RDSşi răspunsul ar trebui să arate numărul de cifre semnificative dat, deoarece de obicei este nesiguranţă în cifre sub 1% din răspunsuri, RDS nu trebuie menţionată dacă este sub 0,1%. Luând acestea în considerare modul corect sau incorect de raportare a rezultatelor sunt date în tabelul1.3.

39. Tabelul 1.3 Cifre semnificative în raportarea rezultatelor analitice

40. Alţi termeni folosiţi în controlul procedurilor analitice • Sistem de adecvare • Sistemul de adecvare nu trebuie confundat cu metodele de validare. Testele sistem de adecvare sunt cel mai adesea aplicate instrumenteleor analitice. Testele sunt concepute pentru evaluarea componentelor sistemului analitic pentru a arăta dacă performanţele sistemului coincid cu standardele cerute de metodă. Metoda de validare este executată o data la sfârşitul dezvoltării metodei, având în vedere că testele sistemului de adecvare sunt realizate periodic pentru a stabili dacă sistemul funcţionează sau nu cum trebuie şi dacă e capabil să facă analiza. Sistemul de adecvare este raportat la performanţa echipamentului. În selectarea echipamentului, pot fi aplicate 4 reguli: • Aptitudinileproiectului (potrivitscopului). Cetrebuiesăfacăechipamentul? • Aptitudinile instalaţiei. Echipamentul funcţionează conform pretenţiilor producătorului? • Aptitudinile operaţionale. Echipamentul funcţionează pentru aplicaţia cerută de analist? • Aptitudinileperformanţei. Intrumentulfuncţionează la standardelecerute? • De obicei se verifică punctul 4, şi, pentru anumite proceduri, un analist va folosi câteva teste uzuale, pentru a monitoriza performanţele instrumentului, ex. Testul de rezoluţie în cromatografie.

41. Blanc analitic • Constă în totalitatea reactivilor sau solvenţilor folosiţi într-o analiză fără prezenţa analitului. Un blanc analitic adevărat ar trebui să reflecte toate operaţiile la care este supus analitul dintr-o probă adevărată. Este folosit, de exemplu, la verificarea dacă reactivii şi solvenţii nu contribuie la volumul de titrant necesar pentru o titrare, inclusiv la calibrarea spectofotometrelor sau în verificarea interferenţelor cromatografice. • Calibrarea • Calibrarea unei metode implică compararea valorilor unui parametru măsurat de sistem în condiţii strict definite cu valori standard prestabilite. Exemplele includ: scara de calibrare a lungimii de undă şi absorbanţei a unui spectometru UV/ VIS (capitol 4), scara de calibrare a lungimii de undă a unui spectofotometru IR (capitol 5) şi realizarea curbei de calibrare cromatografice.

42. Limită de detecţie • Acesta este cea mai mică cantitate de analit care poate fi detectată de o anumită metodă. Este definită după cum urmează: • x-xb = 3sb • Unde x este semnalul probei, Xb este semnalul blancului şi Sb este deviaţia standard a citirii blancului. Cu alte cuvinte, criteriile pentru o citire care arată prezenţa analitului în probă este diferenţa dintre citirea făcută şi citirea pentru blanc şi este egală cu de trei ori valoarea deviaţiei standard a citirii blancului. Deviaţia standard a semnalului probei poate fi ignorată de vreme ce proba şi blancul ar trebui să fie pregătite în acelaşi mod astfel încât cele două să aibă o deviaţie identică la citire. O adevărată limită de detecţie ar trebui să ilustreze toate procesele la care analitul din analiza adevărată a fost supus şi să nu fie doar o diluţie a unui etalon de puritate pentru analit până nu mai poate fi detectat. • În cazul separărilor cromatografice este de obicei o citire de fond constantă numită linie de fond. În acest caz, o mai bună definire a limitei de detecţie este că analitul ar trebui să dea un semnal de 3 ori mai puternic decât linia de bază a deviaţiei standard cromatografice într-un interval de timp de ± 5minute înainte şi după pic.

43. Limită de cuantificare • Limita de cuantificare este definită ca cea mai mică cantitate de analit care poate fi cuantificată. • Limita de cuantificare este definită ca: X-Xb= 10Sb. În acest caz analitul ar trebui să dea un pic de 10 ori mai mare decât deviaţia standard a liniei de bază cromatografice în timpul analizei.

45. Liniaritatea • Majoritateametodeloranaliticesuntbazatepeproceseundemetoda produce un răspuns care esteliniarşi care creştesauscadeliniar cu concentraţiaanalitului. Ecuaţia care defineşte acestă dreaptă: • y = a + bx • unde a este interceptul dreptei cu axa y şi b este panta dreptei. Luând un ex. simplu, o curbă de calibrare formată din 3 citiri ale absorbanţei în funcţie de concentraţie (Tab.1.4).

46. Tabelul 1.4 Date folosite pentru curba de calibrare a determinării spectrofotometrice a procainei

47. Cea mai corectă dreaptă care poate fi determinată cu ajutorul a şi b este definită de ecuaţia: • b = Σi (xi-xm)(yi-ym)/ Σi(xi-xm)² • unde xi este valoarea individuală pentru x, xm este valoarea media a lui xi, yi este valoarea individuală pentru y şi ym este valoarea medie a lui yi. • Din datele din tabelul 1.3: • xm = 1,0 • ym = 0,766 • b = 0,818 • a = -0,052 • Deci ecuaţia dreptei este: • y = 0,766-0,818·1,0 = -0,052

48. Măsurătoarea statistică a corectitudinii dreptei printre puncte este coeficientul de corelaţie r. Un coeficient de corelaţie mai mare de 0,99 este considerat ca indicând linearitatea. Coeficientul de corelaţie este determinat din următoarea ecuaţie: • r = Σi {(xi-xm)(yi-ym)}/ Σi [(xi-xm)²] Σi [(yi-ym²] • Înlocuin valorile din tabelul1.3: • r = 1,00. • Deşi la 3 cifre semnificative, potrivirea dreptei printre puncte, la valorile din tabel este perfectă. Pentru o abordare mai amănunţită a determinărilor matematice semnificaţiei coeficientului de corelaţie vezi referinţa 1. Ecuaţia pentru coeficientul de corelare poate fi aplicată la corelaţia curbelor de orice formă şi astfel poate fi folosită pentru comparaţii spectrale cum ar fi seria spectrală a diodelor obţinută în cromatografia de lichide de înaltă performanţă ( cap.12, p.285).

49. Domeniu • Termenul domeniu poate fi aplicat performanţei instrumentelor (domeniu dinamic) dar, când se aplică la performanţa unei analize, se referă la intervalul dintre concentraţia superioară şi cea inferioară a analitului pentru care un nivel acceptabil de precizie şi exactitate a fost stabilit. Intervalele mormale: 80- 120% din valoarea declarată de produs finit; 70- 130% din concentraţia aşteptată, ex. pentru conţinutul unei singure tablete (intervalul poate fi mai larg pentru unele produse, asemenea dozelor pulverizate de dozatorul unui inhalator) şi 0- 110% pentru testele de dizolvare unde medicamentul este eliberat din forma farmaceutică într-un anumit timp.

50. Robusteţea • Robusteţea este evaluată pentru a determina cât de rezistentă este precizia şi exactitatea unei analize la variaţii mici ale metodei. Tipuri de parametrii care sunt evaluaţi pentru a determina robusteţea unei metode sunt: efectul variaţiilor pH a unei faze mobile HPLC; efectul unei variaţii mici în compoziţia fazei mobile; efectul schimbării coloanelor cromatografice; efectul temperaturii şi ratei de curgere în timpul cromatografiei.