Tema iubirii și a naturii în poezia lui MIHAI EMINESCU

1. Tema iubirii și a naturii în poezia lui MIHAI EMINESCU

2. Una dintre temele fundamentale ale liricii eminesciene este tema iubirii și a naturii, exprimând motivul armoniei omului cu natura și credința că natura este spațiul vieții.

3. La Eminescu natura are două ipostaze: • una terestră care apare cu elemente specifice ale spațiului românesc: codrul, izvoarele, salcâmul, teiul, lacul, fântâna, etc. • Aceasta este, în general, ocrotitoare, caldă, participând mereu la frământările poetului și constituind cadrul cel mai potrivit al dragostei și meditației

4. “Hai în codru la izvorul Care tremură pe prund (...) Flori de tei deasupra noastră Or să cadă rânduri-rânduri.” (“Dorința”) “Hai în codrul cu verdeață, Und-izvoare plâng în vale” (“Floare albastră”)

5. una cosmică, fiind simbolizată mai ales prin cadrul nocturn, în care luna, stelele, luceferii participă direct la sentimentul iubirii umane. • Luna este astrul tutelar și martor al ritualului de dragoste al celor doi protagoniști

6. “Când prin crengi s-a fi ivit Luna-n noaptea cea de vară, Mi-i ținea de subsuoară, Te-oi ținea de după gât.” (“Floare albastră”)

7. Îndrăgostiții se contopesc cu ritmul naturii, visează la fericire, se integrează peisajului cosmic. “Lun-atunci din codri iese, Noaptea toată stă s-o vadă, Zugrăvește umbre negre Pe câmp alb ca de zăpadă. Și mereu ea le lungește Și urcând pe cer le mută, Dar ei trec, se pierd în codri Cu viața lor pierdută.” (“Făt frumos din tei”)

8. IPOSTAZELE IUBIRII • Dorința arzătoare a poetului de împlinire a iubirii, visul rămânând nerealizat “Acolo-n ochi de pădure, Lângă bolta cea senină Și sub trestia cea lină Vom ședea în foi de mure. (“Floare-albastră”)

9. Iubirea văzută ca ideal - omul împlinit prin iubire “Pe cărare-n bolți de frunze, Apucând spre sat în vale, Ne-om da sărutări pe cale, Dulci ca florile ascunse.” (“Floare albastră”)

10. Iubita percepută ca figură legendară, de basm, prin idealizare “A fost odată ca-n povești, A fost ca niciodată, Din rude mari împărătești, O prea frumoasă fată. Și era una la părinți Și mândră-n toate cele, Cum e Fecioara între sfinți Și luna între stele.” ( “Luceafărul”)

11. Două teme îngemănate Natura este o proiecţie a trăirilor poetului şi în deplină corespondenţă cu acestea. Ea învăluie și intensifică sentimentele și atitudinile eului liric, participând intens la spectacolul poetic, creând un cadru adecvat visului romantic ori constituindu-se într-un spațiu al paradisului în care se desfășoară scena de iubire.