Percep ţ ia sunetelor

1. Percepţia sunetelor Profesor: Daniela Andrei Şcoala Generală Carpinis

2. Percepţia sunetelor • Percepem sunetele datorită nervilor din urechi, care transformă vibraţiile produse de undele sonore ȋn semnale care ajung la creier.

3. Urechea • Alcătuirea urechii: • urechea externă (pavilionul urechii,canalul auditiv); • urechea medie (timpanul, ciocănelul,nicovala,scăriţa); • urechea internă (canale semicirculare, melc, nervul auditiv).

4. Percepţia sunetelor • Undele sonore emise de o sursă sonoră exterioară fac să vibreze timpanul cu aceeaşi frecvenţă ca şi a sursei sonore. Timpanul transmite vibraţiile ansamblului de oase mici prin intermediul ciocănelului, care este solidar cu timpanul. Scăriţa are rolul unui piston transmiţând vibraţiile lichidului din melc. Celulele nervoase din melc transformă vibraţiile din lichid ȋn semnale nervoase, care ajung la creier prin nervul auditiv şi creează senzaţia de sunet.

5. Senzaţia auditivă • Senzaţia auditivă este condiţionată deproprietăţile fizice ale sunetului. • Cele mai importante caracteristici fiziologice ale sunetului sunt : a) ȋnălţimea sunetului b)intensitatea auditivă c)timbrul.

6. a) Ȋnălţimea sunetului • Ȋnălţimea sunetului: ȋnsuşire a senzaţiei auditive după care sunetele sunt ordonate după o scară, de la sunete joase la sunete ȋnalte.Ȋnălţimea sunetelor este dependentă de frecvenţa sunetului (cu cât frecvenţa sunetului este mai mare cu atât sunetul este mai ȋnalt). • Ȋn muzică sunetele sunt ordonate dupăȋnălţime, criteriul de ordonare fiind frecvenţa. Soprana emite sunete ȋnalte, iar basul emite sunete joase (grave). Astfel, soprana emite sunete de frecvenţă mai mare decât basul.

7. b) Intensitatea auditivă (tăria sunetului) • Intensitatea auditivă (tăria sunetului): ȋnsuşirea senzaţiei auditive prin care sunetele sunt clasificate ȋn slabe şi puternice. • Tăria sau intensitatea sunetului se măsoarăȋn unităţi numite decibeli (dB). • Sunetele care dau naştere la senzaţii plăcute sunt sunete muzicale, iar altele sunt auzite ca zgomote. -Prag auditiv inferior-valoarea minimă a intensităţii sonore sub care sunetul dispare complet. -Prag auditiv superior-valoarea intensităţii la care apare senzaţia de durere.Zgomotele peste 130 dB sunt dureroase.

8. c) Timbrul • Urechea poate distinge două sunete de aceeaşi ȋnălţime şi intensitate, emise de instrumente muzicale diferite. Aceastăȋnsuşire a senzaţiei auditive se numeşte timbru. • Recunoaşterea vocii unei persoane este posibilă datorită timbrului.

9. Sensibilitatea urechii • Urechea umană percepe sunete a căror frecvenţă este cuprinsăȋntre20 Hz şi 20000 Hz. • Frecvenţa undelor sonore ce constituie vocea umană este cuprinsăȋntre 2000 Hz şi 4000 Hz, iar nivelul de intensitate poate ajunge la 60 dB. • Expunerea prelungită la zgomote (peste 100 dB) poate afecta timpanul.

10. Igiena urechii • Menţinerea funcţiilor urechii necesită următoarele reguli igienice:-intreţinerea curăţeniei urechilor prin spălarea zilnică şi ştergerea lor corectă;-evitarea factorilor de risc (mecanici şi fizici, chimici şi biologici). • Factorii mecanici şi fizici: -lovituri puternice ale urechilor; -zgomote puternice; -strigăte şi fluerături puternice ȋn ureche; -presiunea aerului propagat de o explozie puternică.

11. Poluarea sonorăPoluarea sonoră afectează sănătatea • Poluarea sonoră poate fi diminuată prin: -reducerea zgomotului produs de sursa sonoră; -folosirea mijloacelor speciale care prelungesc drumul vibraţiilor sonore până la om (aşezarea de panouri reflectante, materiale textile, plăci fonoabsorbante, plantarea arborilor pe marginea străzilor; -folosirea materialelor izolante fonic pentru construcţia pereţilor clădirilor; -respectarea legilor care: limitează zgomotul motoarelor diferitelor maşini, limiteazăȋnălţimea minimă la care trebuie să zboare avioaneleȋn apropierea aeroporturilor, interzic folosirea claxonului,accesul maşinilor grele ȋn anumite zone ale oraşelor.

12. URECHEA MUZICALĂ Studiul sunetelor şi codificarea lor ȋn game permite scrierea partiturilor muzicale, citirea acestora şi redarea unor lucrări muzicale. Auzul muzical se bazează pe auzul fiziologic. Astfel, orice om cu auz fiziologic normal, prin exerciţii, poate să-şi formeze auzul muzical. La cei fără “ureche muzicală” este vorba de o lipsă de fineţe a auzului, capacitate redusă de a compara sunetele după cele patru calităţi: ȋnălţime, tărie, timbru şi durată. Oricine ȋşi poate perfecţiona auzul muzical prin atenţie, voinţă şi studiu, prin repetarea de melodii, ȋnvăţarea lor şi mai ales prin folosirea unui instrument cu sunete fixe (pian, acordeon). Cuvântul “afon”, impropriu folosit pentru categoria de oameni fără auz muzical, desemnează acea categorie de oameni care nu pot emite sunete corecte. Cei amuzicali emit sunete, dar nu le pot corela ȋntre ele. O aşa numită “ureche muzicală” poate deosebi două sunete care corespund unul la 1002 vibraţii/secundă şi celălalt la 1005 vibraţii/secundă.

13. Bibliografie Manuale • Fizică-manual, clasa a VII-a, Editura Radical Autori: D. Turcitu, M. Iancu, M. Panaghianu, C. Stoica, V. Pop, S. Ursu • Fizică-manual, clasa a VIII-a, Editura Radical Autori: D. Turcitu, M. Panaghianu, C. Stoica, V. Pop • Fizică-manual, clasa a VIII-a, Editura Teora Autori: C. Corega, D. Haralamb, S. Talpalaru • Biologie-manual, clasa a VII-a, Ed. Didacticăşi Pedagogică Autori: F. Tibea