GEOGRAFIA CUATERNARULUI

1. GEOGRAFIA CUATERNARULUI Tutore curs: Conf. univ. dr.Marian ENE

2. GLACIAȚIUNEA DE CALOTĂ ȘI GLACIAȚIUNEA MONTANĂ. EXTINDEREA GHEȚARILOR CUATERNARI

3. Masele de gheaţă, care au început să se instaleze în regiunile polare şi subpolare încă de la sfârşitul Oligocenului (Antarctica) sau în timpul Pliocenului (Groenlanda, Islanda, Sierra Nevada, Alpi, etc.), au cunoscut o mare extindere în timpul Cuaternarului, acoperind peste 45 milioane km2, cam 30 % din uscatul Pământului, de trei ori mai mult decât gheţarii actuali

5. Marile calote glaciare pleistocene au avut cea mai mare dezvoltare în continentele din emisfera nordică, îndeosebi în America de Nord şi Europa, situate de o parte şi de alta a Atlanticului şi în jurul Oceanului Arctic Extinderea maximă a glaciaţiunii pleistocene. 1. calote şi gheţari montani; 2. banchiză

6. GLACIAŢIUNEA DE CALOTĂ ŞI MONTANĂ DIN EUROPA Principalele centre de dezvoltare a calotei nord-europene: I-Scandinavia; II-Peninsula Kola; III-Arhipelagul Britanic; IV-Novaia Zemlea; V-Arhipelagul Franz Josef; VI-Arhipelagul Spitzbergen; VII-Munţii Ural.

7. . Schema formării calotei Scandinave (după R.F. Flint, 1957)

9. Limitele calotei nord-europene în diferite faze glaciare şi în timpul deglaciaţiunii.

10. Variaţia climatului în timpul ultimului ciclu interglaciar (Eemian, Miculino) – glaciar (Vistula, Valdai) (după M. Eronen, 1990). A. Variaţia şi stadiile izotopilor de oxigen; B. Evoluţia vegetaţiei pe baza analizelor de polen – Grand Pille, Franţa; C. Evoluţia vegetaţiei pe baza analizelor de polen – Penaghi Phillipon, Grecia.

11. Reconstituirea şi grosimea învelişurilor glaciare din nordul Europei în timpul maximului glaciar al fazei Vistula (18.000 – 22.000 B.P.) (după A.A. Veliciko, 1987). 1. bazine acvatice principale în interiorul continentului; 2. Glacioizohipsele (în metri) învelişului de gheaţă; 3. Limita învelişului glaciar în domeniul continental; 4. Limita învelişului glaciar în domeniul marin; 5. regiuni cu prezenţa incertă a gheţarilor; I – IX Centre ale calotelor glaciare (I-Scandinavia; II-Spitzbergen; III-Franz Josef; IV-Novaia Zemlea; V-Munţii Ural; VI-Severnaia Zemlea; VII-Peninsula Taimâr; VIII-Podişul Putorana; IX-Arabar)

12. Reconstituirea calote glaciare din nordul Mării Barents (după L. Lliboutry, 1965,conf. G.M. Grosvald, 1980)

13. Oscilaţiile calotei în timpul fazei Vistula şi principalele stadiale care marchează retragerea marginii calotei Tardiglaciarul în Europa

14. . Deglaciaţiunea Peninsulei Scandinave ilustrată prin liniile succesive ale marginii masei de gheaţă (cifrele indică vârsta morenelor stadiale) (după Lundqvist, 1986)

15. Topografia calotei Scandinave în timpul fazei Dryas III când s-au format morenele din stadiul Salpausselkä (după M. Punkari şi G.S. Boulton, 1995)

16. Litostratigrafia aliniamentelor de sedimente lacustre din SE Finlandei depuse la exteriorul morenelor Salpauselkä în timpul Dryasului III şi corelarea lor cu fazele de retragere a calotei Scandinave (după M. Punkari şi G.S. Boulton, 1995)

17. Evoluţia Mării Baltice (după G. de Geer, 1912; M. Sauramo, 1923, 1958; M. Eronen, 1988)

18. Masivele montane din Europa afectate de glaciaţiunea pleistocenă (după R.F. Flint, 1957). 1. calota glaciară nord-europeană în timpul extinderii sale maxime; 2. gheţari montani; 3. masive montane (1. Sierra Peña Negra, 2. Sierra Picos, 3. Culmea Europa, 4. Sierra de Estrela, 5. Sierra de Gredos, 6. Sierra cu Guadarrama, 7. Sierra Nevada, 8. Sierra Seboliera, 9. Munţii Pirinei, 10. Masivul Central Francez, 11. Munţii Vosgi, 12. Munţii Pădurea Neagră, 13. Munţii Jura Suabă, 14. Munţii Pădurrea Cehiei, 15. Munţii Metaliferi, 16. Munţii Beschizii vestici, 17. Munţii Tatra, 18. Munţii Beschizii răsăriteni, 19. Carpaţii Meridionali, 20. Munţii Alpi, 21. Apeninii Toscano-Emiliani, 22. Apeninii Abruzii, 23. Apeninii Lucani, 24. Munţii Corsicii, 25. Alpii Dinarici, 26. Munţii Pind, 27. Munţii Olimp, 28. Munţii Rodopi, 29. Munţii Caucaz).

19. Extinderea calotei glaciare în Munţii Alpi (după E. Anteus, 1929). 1. extinderea maximă a gheţarilor în timpul fazelor Riss şi Mindel; 2. extinderea maximă în timpul fazei glaciare Wűrm.

20. Lacul Garda şi morenele terminale wűrmiene (după A. Penck şi Ed Brűckner, 1909).1. roci precuaternare neacoperite de gheţari; 2. roci precuaternare acoperite de gheţari; 3. morene şi terase fluvio-glaciare pre-wűrmiene; 4. morene şi terase fluvio-glaciare wűrmiene; 5. terase fluvio-glaciare recente.

21. Calota glaciară jurasiană în timpul stadiului maxim al depunerilor morenelor interne (după M. Campy, 1982). 1. lacuri proglaciare; 2. canale proglaciare; 3. delte lacustre; 4. cursuri de apă care n-au fost împrumutate de apele provenite din topirea gheţarilor; 5. gheţari alpini; 6. gheţari jurasieni.

22. . Situarea bazinelor lacustre proglaciare din nord-vestul Munţilor Jura şi scurgerea apelor provenite din topirea gheţarilor (după M. Campy, 1982).

24. GLACIAŢIUNEA DE CALOTĂ ŞI MONTANĂ DIN AMERICA DE NORD

26. Schema formării calotei Laurentide (după R.F. Flint, 1957)

27. Schema formării calotei Cordilierilor (după R.F. Flint, 1957)

28. Fig. 6.36. Limitele sudice ale calotei Laurentide în cele patru faze glaciare pleistocene (după R.F. Flint, 1957). 1. faza glaciară Nebraska; 2. faza glaciară Kansas; 3. faza glaciară Illinois; 4. faza glaciară Wisconsin; 5. „driftless areas”.

29. Principalele stadii de retargere ale calotei Laurentide (după L. Lliboutry, 1965, cu modificări)

30. Morene stadiale depuse în timpul retragerii calotei Laurentide în regiunea Marilor Lacuri (după L. Lliboutry, 1965).

31. Fazele deglaciaţiunii din America de Nord

32. VĂ MULŢUMESC PENTRU ATENŢIE!