În magazin, Cornelius, un vechi meşter de jucării, muncea de zor.

2. Fulgii de zăpadă acopereau pământul. Era din ce în ce mai întuneric. Doar un felinar ardea în faţa magazinului de jucării.

3. În magazin, Cornelius, un vechi meşter de jucării, muncea de zor. Doar două zile mai erau până la Crăciun şi meşterul îşi zicea în sinea lui: “Trebuie să termin toate jucăriile înainte de ziua cea mare! Nu mai sunt tânăr şi nu mai pot lucra atât de repede. Sper din toată inima să pot termina jucăriile.”

4. Cornelius ştia că băieţii şi fetele din oraşul său aşteaptă cu nerăbdare să primească jucăriile de Crăciun, iar el a făcut câte o jucărie specială pentru fiecare copil. Deodată, intră în magazin soţia lui Cornelius, Katarina. - Este târziu şi n-ai venit la cină, spuse ea cu amabilitate. - Trebuie să renunţ la cină în seara asta. Nu mă pot opri acum. Vreau să termin acest trenuleţ. Micul Karl va fi dezamăgit dacă nu va avea trenuleţul de Crăciun. Apoi, meşterul i-a arătat soţiei o păpuşă şi o pereche de patine, pe care tocmai le-a terminat. - Cel puţin acestea sunt gata pentru micuţii Caroline şi Tomy, a mai spus Cornelius. Pentru Eduard trebuie să fac un soldăţel din lemn.

5. În acel moment, clopoţelul de la uşa magazinului a început să sune. O biată femeie a intrat cu cei trei copii ai săi. Ochii copiilor s-au deschis larg la vederea minunatelor jucării. - Priveşte trenuleţul! a exclamat băiatul mai mare, Peter. - Ce mult mi-aş dori şi eu o păpuşă ca aceasta! a spus, zâmbind timid, sora lui, Lisa. Micuţa Karina a mângâiat iepuraşul de pluş roz. Mama oftă. Avea doar câţiva bănuţi, care nu-i ajungeau să cumpere aceste jucării. Au ieşit din magazin cu feţele întristate. Katarina, soţia meşterului, a rămas tristă şi îngândurată. Apoi, deodată, zise: - De ce nu primesc toţi copiii jucăriile pe care şi le doresc, ca un cadou special de Crăciun, chiar dacă nu au bani pentru ele?

6. Bătrânul Cornelius clătină din cap cu tristeţe. - Aş dori să fie aşa, dar aceste jucării sunt deja promise altor copii şi nu mi-a mai rămas timp suficient pentru a face mai multe. Meşterul şi-a strâns cu grijă instrumentele de lucru, apoi, împreună cu soţia sa, au închis magazinul şi au plecat acasă. Jucăriile din magazin, brusc au prins viaţă şi au început să vorbească între ele. Toate i-au auzit pe cei trei copii sărmani că îşi doresc jucării de Crăciun. Harold, soldăţelul, a avut o idee. – Noi îi putem ajuta. Putem face cadouri speciale pentru copii, de Crăciun. - O, da! strigă ursuleţul. Voi face cel mai moale şi mai drăgălaş iepuraş roz pentru micuţa Karina.

7. - Începem chiar acum să facem un trenuleţ pentru Peter, au spus Hans şi William, doi soldăţei puternici şi inteligenţi. Luisa, frumoasa păpuşă a spus: - Niciodată nu am făcut aşa ceva şi nu vom reuşi! Dacă voi credeţi că se poate, faceţi-o! Dar pe mine să nu contaţi. Păpuşa s-a dus la locul ei pe raft şi le privea pe celelalte cum au început să lucreze. Soldăţeii Hans şi William s-au apucat să facă trenuleţul. Harold a venit să-i ajute să monteze motorul. Ursuleţul a început să coase blăniţa iepuraşului roz. Veronika, un elefant cu urechi mari, a adus umplutură moale pentru iepuraş. Luisa, privind de pe raft, a văzut pisoii care încercau să picteze faţa unei păpuşi. Ei picurau vopseaua peste tot. “Dumnezeule, gândi Luisa, nu pot face orice mai bine decât asta? Poate ar fi mai bine să-i ajut puţin. Fac o mizerie teribilă!” Luisa i-a dat la o parte pe pisoi şi a început să picteze. - O, ce frumos! a exclamat unul dintre pisoi. Aproape la fel de frumos ca şi tine. Luisa zâmbi cu zâmbetul ei frumos şi-i bătu prieteneşte pe pisoi peste cap.

8. A doua zi dimineaţa, când Cornelius şi soţia lui, Katarina, au deschis magazinul, au văzut cele trei jucării, care nu existau cu o seară înainte. Fiecare avea câte o etichetă. Pe trenuleţ scria “Pentru Peter”, pe păpuşă “Pentru Lisa”, iar pe iepuraş - “Pentru Karina”. - De unde au apărut aceste jucării? a întrebat Cornelius. Nu mai înţeleg nimic! Ceva magic trebuie să se fi întâmplat aici! Seara, când mama şi cei trei copii ai ei au trecut prin faţa magazinului, Cornelius i-a chemat înăuntru. Apoi, el şi Katarina le-au oferit copiilor acele daruri minunate, de Crăciun. Bucuria celor trei copii era fără margini.

9. În ziua următoare, Cornelius şi Katarina nu au deschis magazinul. Au rămas acasă pentru masa specială de Crăciun. Erau foarte fericiţi pentru că ştiau că toţi copiii din oraş se bucură de jucăriile primite. După Crăciun, când au venit să deschidă magazinul, Cornelius s-a urcat pe un scaun şi a luat tăbliţa pe care era scris “Magazin de jucării”. - Ce faci? a întrebat Katarina? - Trebuie să schimb numele magazinului, a spus el. Îi voi da un nume nou. - Şi ce nume îi vei da? a întrebat soţia lui. - Datorită lucrurilor magice care s-au întâmplat la acest Crăciun, magazinul nu se va mai numi “Magazin de jucării”, ci “Magazinul de jucării magice”. Magazin de jucării magice Magazin de jucării

10. Crăciunul este prilejul minunat de a fi aproape nu doar de Dumnezeu, ci şi de oameni. Acum, mai mult ca niciodată ar trebui să ne gândim la semenii noştri, la cei care sunt necăjiţi sau care au trecut printr-o tragedie, la oamenii învârstă, la copiii nevoiaşişi la cei din orfelinat. Să ne oprim pentru o secundă din agitaţia cotidiană şi să ne gândim cum ar fi să fim singuri de Crăciun sau cum ar fi dacă n-am avea un acoperiş deasupra capului? Sărbătorile de iarnă vor fi mult mai frumoase dacă vom dărui unor fiinţe năpăstuite de soartă câte ceva din ceea ce avem noi: o pâine, o jucărie, o hăinuţă. Să le oferim din inimă şi, la rândul nostru, vom primi bucurie, sănătate, linişte sufletească şi dragoste.

11. Fie ca sărbătorile de iarnă să vă găsească sănătoşi şi să vă aducă bucurii şi pace în suflete! La mulţi ani!

12. SĂRBĂTORI FERICITE!