Download
1 / 55
1.77k likes | 5k Vues
TEME SI MOTIVE EMINESCIENE. Mihai Eminescu (1850-1889) este cel mai mare reprezentant al romantismului românesc şi cel din urmă mare poet romantic european.
E N D
Mihai Eminescu(1850-1889) este cel mai mare reprezentant al romantismului românesc şi cel din urmă mare poet romantic european (în ordine cronologică). Eminescu a făcut parte din seria de scriitori care au dat strălucire acestui curent: V. Hugo, Byron, Shelley, Lamartine şi alţii.
Majoritatea temelor si motivelor eminesciene sunt de provenienţă romantică europeană. Impresionantă nu este diversitatea, ci profunzimea abordării acestora.
Motivul cosmogonic apare frecvent in lirica eminesciană, în poezii ca Scrisoarea I, Rugăciunea unui dac, având ca punct de plecare mitologia indiană sau creştină. • In aceste poezii este prezentata geneza si sfarsitul cosmosului.
Motivul genezei Scrisoarea I “La-nceput, pe când fiinta nu era, nici nefiinta, Pe când totul era lipsa de viata si vointa, Când nu s-ascundea nimica, desi tot era ascuns... Când patruns de sine însusi odihnea cel nepatruns.”
Motivul sfarsitului cosmosului Rugaciunea unui dac “Pe când nu era moarte, nimic nemuritor, Nici sâmburul luminii de viatã dãtãtor, Nu era azi, nici mâine, nici ieri, nici totdeauna, Cãci unul erau toate si totul era una; Pe când pãmântul, cerul, vãzduhul, lumea toatã Erau din rândul celor ce n-au fost niciodatã...[...] In stingerea eternã dispar fãrã de urmã!”
Şi dacă... “Şi dacă ramuri bat în geamŞi se cutremur plopii,E ca în minte să te amŞi-ncet să te apropii.”
Motivul soarelui Floare Albastra “Şi de-a soarelui căldurăVoi fi roşie ca mărul,Mi-oi desface de-aur părul,Să-ţi astup cu dânsul gura.”
Motivul stelei La Steaua “Icoana stelei ce-a muritÎncet pe cer se suie:Era pe când nu s-a zărit,Azi o vedem, şi nu e.”
Motivul luceafarului Un luceafăr “Un luceafăr, un luceafăr înzestrat cu mii de razeÎn viaţa-mi de-ntuneric a făcut ca să se vază.Eu privind acea lumină ca din visuri mă deşteptŞi cu braţele-amândouă cătră dânsa mă îndrept.”
Motivul zborului intergalactic Luceafarul “Un cer de stele dedesupt, Deasupra-i cer de stele – .............................… Si din a chaosului vai, Jur imprejur de sine, Vedea, ca-n ziua cea dentii, Cum izvorau lumine;”
II. Tema ISTORIEI • Versurile eminesciene in care regasim aceasta tema oferă elemente semnificative ale istoriei poporului român.
Motivul societatii corupte Scrisoarea III “O, eroi! care-n trecutul de măriri vă adumbriseţi, Aţi ajuns acum de modă de vă scot din letopiseţ, Şi cu voi drapându-şi nula, vă citează toţi nerozii, Mestecând veacul de aur în noroiul greu al prozii”.
Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie „Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie. Vis de vitejie, fală şi mîndrie. La trecutu-ţi mare, mare viitor ”. Motivul patriei
Motivul nedreptatii sociale Satira III “De-aşa vremi se-nvredniciră cronicarii şi rapsozii Veacul nostru ni-l umplură saltimbancii şi irozii…”
Motivul geniului in societate Criticilor mei “E usor a scrie versuri Când nimic nu ai a spune, Însirând cuvinte goale Ce din coada au sa sune. ……………… Critici voi, cu flori deserte, Care roade n-ati adus - E usor a scrie versuri Când nimic nu ai de spus.”
Motivul solitudinii Lacul „Dar nu vine…singuratic În zadar suspin şi sufăr Lângă lacul cel albastru Încărcat cu flori de nufăr.”
III. Tema TIMPULUI E tema cea mai cuprinzatoare, integratoare, a universului poetic eminescian. De la ea porneste marea geneza a operei si la ea se intoarce fiecare detaliu, aici se revarsa toate semnificatiile majore ale temelor subsumate, ale marilor viziuni poetice.
Fugit-ireparabile-tempus Trecut-au anii "Trecut-au anii ca nori lungi pe sesuri Si niciodata n-or sa vie iara, ………………………… Pierdut e totu-n zarea tineretii Si muta-i gura dulce-a altor vremuri, Iar timpul creste-n urma mea... ma-ntunec!”
Fortuna labilis Scrisoarea I “Caci în propria-ne lume ea deschide poarta-ntrarii Si ridica mii de umbre dupa stinsul lumânarii... Mii pustiuri scânteiaza sub lumina ta fecioara, Si câti codri-ascund în umbra stralucire de izvoara! Peste câte mii de valuri stapânirea ta strabate, Când plutesti pe miscatoarea marilor singuratate, Si pe toti ce-n asta lume sunt supusi puterii sortii Deopotriva-i stapâneste raza ta si geniul mortii!”
Vanitas vanitatum Momento mori "Vraji aduce peste lume printr-a stelelor ninsoare, Cand in straturi luminoase basmele copile cresc. Mergi, tu, luntre-a vietii mele, pe-a visarii lucii valuri, Pana unde-n ape sfinte se ridica mandre maluri, Cu dumbravi de laur verde si cu lunci de chiparos, Unde-n ramurile negre o cantare-n veci suspina, Unde sfintii se preumbla in lungi haine de lumina, Unde-i moartea cu-aripi negre si cu chipul ei frumos."
In creatia lui Eminescu, slavirea frumusetilor naturii ocupa un loc intru totul deosebit. Izvorate din sensibilitate pura, exceptionala a poetului, din melancolia lui structurala si, deopotriva, din nepotolita lui sete de viata, de perfectiune, de absolut, iubirea si dragostea de natura se ingemaneaza in poezia lui Eminescu, constituind o tema unitara, care-i largeste si-i intregeste universul liric.
Motivul codrului Povestea codrului ” Împãrat slãvit e codrul Neamuri mii îi cresc sub poale, Toate înflorind din mila Codrului, Mãriei Sale. .................................... «O, priviţi-i cum viseazã Visul codrului de fagi!... »”
Ce te legeni...? ”-Ce te legeni, codrule, Fãrã ploaie , fãrã vânt, Cu crengile la pãmânt?”
Freamãt de codru ” Eu, privindu-l din pãdure Las aleanul sã mã fure... ……………………….. Am rãspuns:-Pãdure dragã, Ea nu vine, nu mai vine… ....................................... Ce frumos era în crânguri Când cu ea m-am prins tovarãş”
Revedere ”Codrule, codruţule, Ce mai faci drãguţule... .................................. Codrule cu râuri line, Vreme trece, vreme vine... ................................... Cum am fost aşa rãmânem: ………………….... Luna şi cu soarele, Codrul cu izvoarele.”
Motivul plopilor Pe lângã plopii fãrã soţ ”Pe lângã plopii fãrã soţ Adesea am trecut...” Şi dacã... ”Şi dacã ramuri bat în geam Şi se cutremur plopii...”
Motivul salcâmului O, mamã ” Deasupra criptei negre, a sfântului mormânt Se scuturã salcâmii de toamnã şi de vânt...” Sara pe deal ”Sub un salcâm, dragã, m-aştepţi tupe mine... Lângã salcâm sta-vom noi noaptea întreagã... Şi surâzând vom adormi sub înaltul, Vechiul salcâm...”
Motivul teiului şi motivul izvorului Povestea teiului ”Dar prin codri ea pãtrundeLângã teiul vechiu şi sfânt, Ce cu flori pân-în pãmânt Un izvor vrãjit ascunde...” Fãt-Frumos din tei ”În mijloc de codru - ajunse Lângã teiul nalt şi vechiu, Unde – izvorul cel în vrajã Sunã dulce în urechi...”
Dorinţa: ”Vino-n codru la izvorul Care tremurã pe prund... ................................... Pe genunchii mei şedea-vei, Vom fi singuri-singurei, Iar în pãr înfiorate Or sã-ţi cadã flori de tei. ................................... Adormind de armonia Codrului bãtut de gânduri, Flori de tei deasupra noastrã Or sã cadã rânduri-rânduri.” Mai am un singur dor: ” Pe când cu sgomot cad Izvoarele-ntr-una... .................................. De-asuprã-mi teiul sfânt Sã-şi scuture creanga...”
Motivul lacului Lacul ” Lacul codrilor albastru Nuferi galbeni îl încarcã ..................................... Lângã lacul cel albastru Încãrcat cu flori de nufãr” Lasã-ţi lumea... ” Iatã lacul............. De-al tãu chip el se pãtrunde, Ca oglinda îl alege....”
Adio ” Şi dacã lunabate-n lunci Şi tremurã pe lacuri, Totuş îmi pare cã de-atunci Sunt veacuri.” O, rãmâi ” Şi privind în luna plinã La vãpaia de pe lacuri...”
Motivul mãrii Mai am un singur dor ”Mai am un singur dor: În liniştea serii Sã mã lãsaţi sã mor La marginea mãrii” Egipetul ” Şi sã parã rãsãritã... ...Ca un gând al mãrii sfinte... ......................................... Luna-n mare îşi aruncã chipul... ....................................... Marea-n fund clopote are...”
Luceafãrul: ” Privea în zare cum pe mãri Rãsare şi strãluce... ............................. Şi s-arunca fulgerãtor, Se cufunda în mare... ............................. Iar cerul este tatãl meu Şi mumã-mea e marea. .............................”
Iubirea este pentru Eminescu, omul si creatorul, forma fundamentala de manifestare a personalitatii sale de exceptie, este fenomenul care il insufleteste, il entuziasmeaza si-l proiecteaza in eternitate, este cadrul si mijlocul de implinire, de elevatie spirituala, este esentiala nevoie de viata.
Motivul visul dragostei Floare albastra “Ne-om da sarutari pe cale, Dulci ca florile ascunse. Si sosind l-al portii prag, Vom vorbi-n intunecime; Grija noastra n-aib-o nime, Cui ce-i pasa ca-mi esti drag ?”
Motivul dezamagirii Pe langa plopii fara sot “Mã cunosteau vecinii toti- Tu nu mai cunoscut. ................................. O lume toata-ntelegea- Tu nu mai inteles.”
Motivul femeii inger si femeii demon Inger de paza “Dar cum te vazui intr-o palida haina, Copila cuprinsa de dor si de taina, Fugi acel inger de ochiu-ti invins.
Esti demon, copila, ca numai c-o zare Din genele-ti lunge, din ochiul tau mare Facusi pe-al meu inger cu spaima sã zboare...”
Proza literara a lui Eminescu reprezinta, cercetand-o mai adanc si in toata intinderea ei, expresia unui moment important din dezvoltarea romantismului romanesc: momentul structuralizarii estetice, al dimensionarii lui spirituale. Eminescu lasa deschise, prin epica sa, cel putin doua drumuri in literature romana: drumul prozei fantastice si cel al epicii filozofice, dand el insusi modele in aceasta privinta. Sarmanul Dionis si Avatarii faraonului Tla raman doua prototipuri de literatura, in care se intalnesc si se unifica reprezentarile unui liric vizionar si incertitudinile unei firi meditative, darza in aspiratia ei de a gasi, cu pretul unor dureroase infrangeri, solutii in problemele esentiale ale existentei. • In proza aflam, in fapt, drama geniului.
Teme abordate de operele in proza : • setea de absolut • demonismul • avatarul • viata ca in vis • umbra • iubirea pura • calatoria in timp si spatiu • dedublarea
Opere Geniu pustiu ,,Geniupustiu’’ este un poem eminescian care are tendinţa de a transpune informaţii şi aspecte din lumea realului intr-o lume imaginara, de vis si se clasifica in proza de inspiraţie social-istorică. “ Aş fi putut rămânea în căsuţa ei, care rămânea a mea, aş fi putut să-mi petrec toată viaţa citind şi recitind, într-o nebunie dulce, acea epistolă plânsă, scrisă de mâna ei, s-o visez pe ea toată viaţa mea, s-o visez cum că umblă prin casa mea, cum că surâde la florile din fereastră, cum că veghează cusând sau împletind asupra copilului meu. Aş fi putut să-mi creez o fericire iluzorie, o familie iluzorie, o femeie ideal — aş fi putut fi nebun. Dar la ce? Apoi, oricât de lungă să fi fost acea nebunie, totuşi fiecare îşi are momentele sale de trezie, momente în care sinuciderea e cugetarea cea dintâi, momente de urât, de scepticism, de decepţiune. De-aceea am luat lumea-n cap... Acea epistolă conţinea toată istoria mea.”
Sarmanul Dionis Prin romantica şi fantastica istorie de dragoste a lui Dionis, Eminescu promovează ideea că numai prin intelect omul poate penetra infinitul şi deconspira Divinitatea, dar ca individ fenomenal nu are decât o singură existenţă reală în care viaţa şi visele nu sunt decât paginile unei unice cărţi. Noutatea incontenstabilă a nuvelei constă în modul original în care Eminescu îmbină filozofia cu naraţinunea fantastică şi descrierea, transpunând în imagini artistice un orizont ce nu există decât în puterea imaginaţiei, inexplicabil şi necontrolabil raţional.
Citate “Câţi oameni sunt într-un singur om? Tot atâţia câte stele sunt cuprinse într-o picătură de rouă sub cerul cel limpede al nopţii.” “Sufletul călătoreşte din veac în veac, acelaşi suflet, numai că moartea-l face să uite că a mai trăit.” “Dar vei fi băgat de samă o împrejurare: cartea mea, citind-o în şir, rămâne neînţeleasă... dar ori de unde-i începe, răsfoind tot la a şaptea filă, o limpezime dumnezeiască e în fiecare şir.”
Umbra mea Proza eminesciana fantastica aduce in aceata opera visul romantic si cugetarea filosofica.
