390 likes | 494 Vues
Programul de cooperare transna ţ ional ă SUD ESTUL EUROPEI. Obiectivul General al Programului.
E N D
Obiectivul General al Programului Crearea de parteneriate transnaţionale, în domenii de importanţă strategică, în scopul îmbunătăţirii procesului de integrare teritorială, economică şi socială şi al sprijinirii coeziunii, stabilităţii şi competitivităţii.
Axe prioritare Prioritatea1: Sprijinirea inovării şi antreprenoriatului – buget 51.824.891€ • Dezvoltarea reţelelor tehnologice şi de inovare în domenii specifice; • Dezvoltarea unui mediu propice antreprenoriatului inovativ; • Îmbunătăţirea condiţiilor cadru şi deschiderea drumului către inovare Prioritatea2 : Protecţia şi îmbunătăţirea mediului înconjurător - buget 63.223.327 € • Îmbunătăţirea managementului integrat al apelor şi prevenirea riscurilor de inundaţii; • Îmbunătăţirea prevenirii riscurilor naturale • Promovarea cooperării în domeniul managementului resurselor naturale şi al ariilor protejate • Promovarea energiei regenerabile şi eficientizarea resurselor
Axe prioritare Prioritatea3: Îmbunătăţirea accesibilităţii – buget 64.895.099 € • Îmbunătăţirea coordonării în promovarea, planificarea şi intervenţia în domeniul reţelelor primare de transport; • Dezvoltarea strategiilor de diminuare a “diviziunii digitale”; • Îmbunătăţirea condiţiilor cadru pentru platformele multimodale Prioritatea4: Dezvoltarea sinergiilor transnaţionale ale zonelor cu potenţial – buget 48.633.328 € • Abordarea problemelor ce afectează zonele metropolitane şi sistemele regionale de aşezări • Promovarea unui tipar echilibrat al zonelor cu potenţial în ceea ce priveşte accesibilitatea şi atractivitatea acestora • Promovarea utilizării patrimoniului cultural pentru dezvoltare Prioritatea5: Asistenţă tehnică pentru implementarea programului şi creşterea capacităţii
Bugetulprogramului Cofinanţare Total FEDR Axa prioritară 1 Axa prioritară 2 Axa prioritară 3 Axa prioritară 4
Bugetul programului Cofinanţarea naţională – 15% pentru fiecare stat membru Beneficiarii din România=> 13% de la bugetul statului => 2% reprezintă contribuţia proprie 13% => incheie un contract de cofinanţare cu MDLPL
Aria eligibilă • - 8 state membre:Austria, Grecia şi Italia (Regiunile: Lombardia, Bolzano / Bozen, Trento, Veneto, Friuli-Venezia-Giulia, Emilia Romagna, Umbria, Marche, Abruzzo, Molise, Puglia, Basilicata), Bulgaria, Ungaria, România, Slovenia, Slovacia; • - 6 state candidate/potenţial candidate:Croaţia, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Albania, Bosnia, Muntenegru şi Serbia; • - 2 state terţe:Moldova şi Ucraina (Oblasturile: Cjermovestka, Ivano-Frankiviska, Zakarpat-ska, Odessa).
Eligibilitatea parteneriatului Minim 3 state partenereîn program din care minim unul este stat membru.
Eligibilitatea Partenerilor • Autorităţi publice şi organisme public echivalente, • Organisme de drept privat (ex: ONG-uri, Camere de Comerţ, numai IMM-uri-pentru prima licitaţie nu vor fi eligibile etc). • Organism public echivalent, conf. Directivei CE 18/2004 este o organizaţie care: • este de interes public, nu are un caracter comercial sau industrial; • are personalitate juridică; • indeplineste minim una din conditiile: • este finanţatăîn cea mai mare parte de autorităţi publice naţionale, regionale sau locale sau de către alte organisme de drept public; • este subiectul controlului unuia dintre cei de mai sus; • mai mult de jumătate dintre membrii comitetului de conducere sunt numiţi de autorităţi publice naţionale, regionale sau locale sau de către alte organisme de drept public.
Participarea ca parteneri în proiecte a ONG-urilor, Camerelor de Comerţ, Asociaţiilor Profesionale etc. Criterii pentru participarea ca parteneri în proiecte: - este de interes public, nu are un caracter comercial sau industrial; are personalitate juridică. Totodată aceste instituţii pot primi finanţare FEDR dacă: îndeplinesc criteriile enumerate mai sus, fac publice rezultatele proiectului, aplică legislaţia în ce priveşte achiziţiile publice. !!! Doar partenerii listaţi în Aplicaţie vor fi eligibili pentru finanţare şi pot raporta cheltuielile eligibile.
Ce s-a lansat în prima licitaţie? În prima licitaţie potenţiarii beneficiari pot depune proiecte pe toate cele 4 axe prioritare ale programului.
Pachetul de documente aferent primei licitaţii – faza 1 Documentele aferente primei licitaţii sunt: • Anunţul de licitaţie • Manualul programului • Ghidul pentru completarea expresiei de interes • Programul Operaţional
Ce nu este posibil în cadrul primei licitaţii => Participarea directă a instituţiilor care au caracter industrial sau comercial (există însă posibilitatea subcontractării către aceste instituţii), cu respectarea legii achiziţiilor publice => Participarea directă a organizaţiilor internaţionale care sunt guvernate de dreptul internaţional => Participarea directă a statelor membre UE aflate în afara ariei eligibile a programului (regula de flexibilitate de 20%) => Desfăşurarea de activităţi cu caracter industrial sau comenrcial => Folosirea fondurilor ENPI =>Durata proiectului să depăşească 36 de luni
Restricţii bugetare => Nu există restricţii bugetare în ceea ce priveşte fondurile FEDR => Pentru fondurile IPA: -minim 50 000 Euro/contract => se aplică indiferent de numărul de parteneri dintr-o ţară -maxim 300 000 Euro/contract
Reguli speciale de eligibilitate => Flexibilitatea de 10% Regulamentul FEDR => FEDR poate finanţa cheltuieli apărute în implementarea activităţilor sau părţi din activităţi pe teritoriul unor ţări situate în afara Uniunii Europene într-un procent de maxim 10% din valoarea contribuţiei, cu condiţia ca aceste cheltuieli să fie în beneficiul regiunilor Comunităţii Europene. => Statele Membre vor asigura legalitatea acestor cheltuieli.
Reguli speciale de eligibilitate => Flexibilitatea de 10% Poate fi folosită în beneficiul a două tipuri de parteneri: • PL sau PP FEDR: în cazul cheltuielilor apărute în implementarea unor activităţi specifice constituind unul sau mai multe pachete de lucru în ţări din afara UE, dar în aria eligibilă a programului (cheltuielile cu transportul şi cazarea pot fi considerate eligibile şi în afara UE sau în afara ariei eligibile a programului dacă sunt indicate clar în aplicaţie şi îndeplinesc condiţiile de eligibilitate). • PP din afara UE din aria eligibilă a programului: pentru implementarea unor activităţi specifice constituind unul sau mai multe pachete de lucru, activităţi care nu sunt finanţate din IPA, ENPI sau alte fonduri publice.
Reguli speciale de eligibilitate => Flexibilitatea de 10% Condiţii speciale: • Cheltuielile survenite în conformitate cu regula de flexibilitate de 10% trebuie listate în Aplicaţia aprobată. • Cheltuielile trebuie detaliate în bugetul partenerului lider de proiect FEDR sau al partnerului FEDR şi vor fi plătite direct de partenerul lider de proiect FEDR sau partenerul FEDR. • Activităţile implementate în afara UE sau implicarea ca parteneri în proiect a organizaţiilor din ţări din afara UE trebuie clar demonstrate. • Beneficiile pentru teritoriul UE trebuie demonstrat, atât în timpul evaluării propunerii de proiect cât şi în timpul implementării.
Reguli speciale de eligibilitate => Flexibilitatea de 10% Particularitate – regula de flexibilitate de 10% pentru beneficiul partenerilor din ţări din afara UE, din aria eligibilă a programului: • Cheltuielile vor fi incluse în bugetul partenerului lider de proiect FEDR sau al partenerului FEDR care vor asigura implementarea activităţilor, cofinanţarea pentru aceste cheltuieli şi vor fi responsabili pentru validarea lor. • Sunt eligibile cheltuielile legate de: transport şi cazare, expertiză externă şi servicii, echipamente şi investiţii de infrastructură mică. • responsabilitatea financiară cade în sarcina partenerului lider de proiect FEDR.
Reguli speciale de eligibilitate => Flexibilitatea de 10% Cheltuieli eligibile: • Transportul şi cazarea pentru parteneri din UE sau din afara UE în afara ariei eligibile a programului şi în afara UE (ex: participarea la o conferinţă tematică relevată pentru proiect în Japonia). • Transportul şi cazarea pentru parteneri din afara UE, nefinanţate de IPA, ENPI sau fonduri publice, în aria eligibilă a programului (ex: participarea unui partener din Serbia la întâlniri legate de proiect organizate în Austria). • cheltuieli legate de organizarea unor întâlniri comune sau implementarea unor activităţi specifice ale proiectului cu unul sau mai multe pachete de lucru în ţări din afara UE, dar din aria eligibilă a programului (ex: organizarea şi implementarea unor activităţi de training în Muntenegru).
Controlor RO AN (MDLPL) Partner RO 1 2 Rambursari 13 12 3 14 Partener LP 4 Controlor LP 5 • Partenerul Ro solicita efectuarea controlului national • Dupa verificare, controlorul inapoiaza cheltuielile validate • Partenerul RO transmite cheltuielile validate Partenerului LP • Partenerul LP transmite cererea agregata Controlorului LP • Controlorul LP inapoiaza cererea agregata validata Partenerului LP • Partenerul LP transmite raportul + cheltuielile validate STC • STC verifica. Aproba si transmite raport catre AM • AM verifica, aproba si transmite raport catre AM • AC verifica, aproba si informeaza AM • AM informeaza STC • STC faca plata catre Partenerul LP (FEDR) • Partenerul LP imparte fondurile FEDER aferente Partenerului RO • Partenerul RO face dovada catre AN a primirii fondurilor FEDR • AN ramburseaza prortional cu fondurile FEDR partea de contributie nationala de la bug de stat (13%) 6 11 STC 7 10 AM 8 9 AC
Verificare si control de prim nivel -national- Coordonator Control (MDLPL) AN (MDLPL) 1 Partener RO 5 2 Controlol teritorial 4 3 • Partenerul RO informeaza Coordonatorul National al Controlului de prim nivel – solicita efectuarea controlului • Coordonatorul National al Controlului de prim nivel desemneaza Controlorul teritorial • Controlorul teritorial face controlul la fata locului si intocmeste raportul de control • Controlorul teritorial transmite raportul de control Coordonatorului controlului de prim nivel • Coordonatorul National al Controlului de prim nivel transmite rezultatele controlului Partenerului Roman
Eligibilitatea cheltuielilor • În cadrul programului vor exista 2 liste de cheltuieli eligibile: o lista comună elaborată de către STC în colaborare cu statele partenere, şi o lista elaborată la nivel naţional. Menţionăm faptul că, lista naţională poate fi mai restrictivă, dar nu mai largă decât lista comună. • În elaborarea aplicaţiei beneficiarul va trebui să consulte ambele liste de cheltuieli eligibile.
ELIGIBILITATEA CHELTUIELILOR Principii generale: • să fie efectiv plătite de către beneficiar, între 1 ianuarie 2007 şi 31 decembrie 2015, dacă autoritatea de management nu decide altfel prin contractul de finanţare; • să fie însoţite de facturi, în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale, sau de altedocumente contabile cu valoare probatorie, echivalentă facturilor, pe baza cărora cheltuielile să poată fi auditate şi identificate; • să fie în conformitate cu prevederile contractului de finanţare, încheiat de către autoritatea de management sau STC, pentru şi în numele acesteia, pentru aprobarea operaţiunii; • să fie conformă cu prevederile legislaţiei naţionale şi comunitare. • Aria eligibilă: regula generală se referă la faptul că, orice cheltuială, pentru a putea fi considerată eligibilă trebuie să fie făcută în aria programului aşa cum este ea definită de programul operaţional. Excepţie de la această regulă este folosirea flexibilităţii de 10% şi 20%. Pentru prima licitaţie va fi folosită doar regula de 10%.
Cheltuielile de pregătire Conform Regulamentului FEDR, cheltuielile de pregătire a aplicaţiilor sunt eligibile, cu condiţii ca proiectul să fie aprobat. Aceste cheltuieli trebuie listate în aplicaţia aprobată. Condiţii de eligibilitate: • costurile de pregătire au survenit în data de 1 ianuarie 2007 sau după această dată; • costurile de pregătire trebuie să fie în relaţie directă cu proiectul aprobat şitrebuie incluse în aplicaţia aprobată; • costurile de pregătire nu trebuie să depăşească 2% din totalul cheltuielilor eligibile SAU 40 000 euro, în funcţie care din pragurile de mai sus este atins prima dată.
Eligibilitatea cheltuielilor => Costurile de pregătire • Sunt eligibile numai pentru partenerii FEDR. • Sunt eligibile dacă au fost efectuate în data sau după 1 ianuarie 2007 şi înainte de aprobarea aplicaţiei. • Vor fi plătite înainte de depunerea primului raport de progres. • Trebuie să fie în legătură directă cu proiectul aprobat. • Trebuie incluse în aplicaţie. • Nu pot depăşi 2% din totalul cheltuielilor eligibile sau40 000 Euro – oricare din aceste praguri este atins prima dată. • Exemple: expertiză externă şi/sau costuri cu personalul implicat în pregătirea aplicaţiei, întâlniri pentru pregătirea aplicaţiei, cheltuieli cu transportul legat de întâlnirile pentru pregătirea aplicaţiei, studii pregătitoare, analize, cercetări legate de activităţile din proiect. • Cheltuielile de regie nu sunt eligibile în cadrul costurilor de pregătire.
Eligibilitatea cheltuielilor Cheltuieli de pregătire – exemple: • cheltuielile cu expertiza externăşi/sau cheltuieli cu personalul implicat în pregătirea aplicaţiei: evaluarea preliminară a nevoilor, analiza grupurilor ţintă, cercetări de piaţă, etc, întâlniri comune pentru pregătirea proiectelor, transportul cazare, diurnă direct legat de întâlnirile pentru pregătirea proiectelor; • studii preliminare: studii de pre-fezabilitate şi fezabilitate: tehnice (geologice, geomorfologice, topografice etc.), analiza cost-beneficiu, studii de impact asupra mediului, inclusiv publicitatea privind proiectul şi organizarea consultaţiilor publice, EIA, costurile cu obţinerea autorizaţiilor şi cu design-urile, studii de teren (cheltuielile pentru studii geotehnice, geologice, hidrologice, hidrogeotehnice, fotogrammetrice, topografice şi de stabilitate a terenului pe care se amplasează obiectivul de investiţie), necesare în procesul de achiziţii publice pentru activităţile eligibile ale operaţiunii, plan de afaceri.
Cheltuieli administrative • Cheltuieli de personal:salarii, contribuţii sociale, cheltuieli de regie (maxim 25% din cheltuielile cu personalul), cheltuieli legate de transport şi cazare.
Investiţii de infrastructură mică • Investiţii de infrastructură mică sunt eligibile numai în cazuri speciale, unde impactul transnaţional al investiţiei este demonstrat şi activitatea este aprobată în Aplicaţie. • Investiţii eligibile: infrastructură tehnică pentru îmbunătăţirea performanţelor în ce priveşte inovarea în cadrul reţelelor transnaţionale pentru dezvoltarea antreprenoriatului şi a cercetării, infrastructură tehnică pentru îmbunătăţirea diseminării de know-how în aria programului, infrastructură şi investiţii tehnice în porturi, rute de cale ferată, ape interne şi intersecţii de drumuri pentru îmbunătăţirea operabilităţii a coridoarelor transnaţionale de transport, proiecte pilot care să ofere soluţii practice într-o zonă, care vor fi evaluate în comun de partenerii în proiecte şi transferate pentru a fi testate în cel puţin alte două ţări participante în proiect.
Servicii • expertiză profesională: studii, cercetări etc. • în cazul în care partenerul lider de proiect sau organizaţiile partenere nu deţin expertiza profesională pentru implementarea cu succes a proiectului, pot angaja asistenţă externă pentru implementarea proiectului: ex. manager de proiect, asistent, manager financiar. • cheltuieli cu supervizarea execuţiei lucrărilor. • pregătirea aplicaţiilor şi a documentaţiilor de licitaţie de către Consultanţi angajaţi conform prevederilor CF, evaluarea de candidaturi şi oferte ( inclusiv negocieri şi/sau contractare). • cheltuielile pentru efectuarea de studii; • cheltuielile pentru consultanţă şi expertiza tehnică, financiară, contabilă, fiscală şi juridică; • cheltuielile privind achiziţionarea serviciilor de audit; • cheltuielile efectuate pentru organizarea de seminarii, conferinţe, sesiuni de informare organizarea comitetelor de evaluare, a comitetelor de monitorizare, reuniuni de lucru; • cheltuielile de informare şi publicitate aferente proiectului: cheltuielile pentru difuzarea spoturilor publicitare radio şi TV, producţia de spoturi radio şi TV, publicitatea prin intermediul presei scrise, panotaj, pagini web, tipărirea, multiplicarea, producţia si distribuţia de materiale promoţionale; • cheltuielile efectuate cu traduceri şi interpretariat; • cheltuielile pentru servicii informatice şi de comunicaţii: întreţinere şi reparare echipamente informatice, de comunicaţii şi periferice de calcul; întreţinere, actualizare şi dezvoltare aplicaţii informatice.
Cheltuieli neeligibile: Sunt considerate neeligibile următoarele cheltuieli: • dobânzi, • dezafectarea centralelor nucleare, • achiziţionarea imobilelor, • taxa pe valoare adăugata recuperabilă, • cheltuieli cu locuinţele, • amenzi, penalităţi, cheltuieli de judecată, • dubla finanţare, • sumele parţial neplătite ale facturilor (discount-uri, rabate), • facturi către terţi şi care nu sunt făcute de PL sau PP, • diferenţe de curs valutar, • dividente şi plata profitului, • achiziţionarea de afaceri sau parţi ale unei afaceri, • beneficii nemeritate, recompense, plăţi redundante, • activităţi de recreere: cadouri, flori, decoraţiuni, bilete de intrare în cazul în care nu sunt legate de proiect, • leasing, • costul echipamentelor second hand.
Eligibilitatea activităţilor proiectelor =>Pentru a putea fi eligibile activităţile unui proiect trebuie să îndeplinească următoarele criterii: • să contribuie la creşterea economică şi la crearea de locuri de muncă, • să contribuie la dezvoltarea teritorială sustenabilă, • aduce valoare adăugată, • facilitează inovarea, antreprenoriatul, economia cunoaşterii şi societatea informaţionalăprin intermediul unor acţiuni concrete de cooperare şi rezultate vizibile (ex: crearea de produse noi, servicii, dezvoltarea de pieţe noi, îmbunătăţirea managementului resurselor umane bazat pe principiile sustenabile). =>Proiectele pot include activităţi activităţi ca: studii şi planuri opertaţionale, întărirea capacităţii instituţionale, activităţi de promovare, pregătirea şi efectuarea de investiţii cu caracter strategic transnaţional, incluzând investiţii în infrastructură dacă sunt justificate.
Ideea (Aplicaţia Scurta) Partenerul Lider Organismele programului CM/STC Prima etapă a procedurii de selecţie Partenerii in proiecte Sprijin din partea STC si PC Completarea aplicaţiei complete Aplicaţia finala şi completă Partenerul Lider Organismele programului CM/STC Selecţia finală Procedura de selecţie a proiectelor – se face în două etape
Calendar Estimativ • 4 iunie 2008: Seminar potenţiali beneficiari – ultimele retuşuri ale Expresiei de Interes. • 13 Iunie 2008: Termenul limită pentru depunerea declaraţiilor de interes. • August 2008: lansarea celei de-a doua etape a licitaţiei (completarea aplicaţiei complete). • August 2008: Seminar pentru potenţialii beneficiari pentru clarificarea aspectelor legate de completarea aplicaţiei. • Septembrie 2008: Seminar potenţiali beneficiari – ultimele retuşuri ale Aplicaţiei. • Septembrie 2008: eveniment transnaţional pentru căutare de parteneri. • Octombrie 2008: întâlnire bilaterală România-Italia. • Decembrie 2008: seminar pentru beneficiarii selectati – aspecte privind implementarea proiectelor.
Site-uri utile www.mdlpl.ro www.infocooperare.ro www.cadses.net www.southeast-europe.net www.fonduri-structurale.ro www.fonduri-ue.ro
Vă multumesc ! Simona Ene (Fîntînariu) Coordonator Naţional de Program Tel: 0372 111 326 Fax: 0372 111 456 Email: simona.fintinariu@mdlpl.ro