1. Basmul cult “Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă

2. Elementele de sursă folclorică • Tema :lupta dintre bine şi rău • Motivele narative(călătoria, muncile, încercările, peţitul, proba focului,etc.) • Personajele • Ajutoarele • Îmbinarea dintre fabulos şi real • Formulele tipice • Oralitatea stilului

3. Elemente de originalitate • Specificul naraţiunii • Individualizarea prin detalii • Dramatizarea acţiunii prin dialog • Umanizarea fantasticului prin • Comportament • Gesturi • Psihologie • Mentalitate • Limbaj • Nota comica • Erudiţia paremiologica • Savoarea stilului

4. Originalitatea creaţiei lui Creangă Elementele care deosebesc basmul lui Creangă de un basm popular

5. Creanga asimilează un fond folcloric, dar arta lui e diferită de cea a povestitorului popular care improvizează pe o schema narativa şi care pune accent pe întâmplări şi nu pe detalii. Diferențele dintre o poveste populara şi un basm al lui Creanga ies în evidenţă dacă se analizează următoarele aspecte:

6. Arta povestirii Se caracterizează prin: • Ritmul rapid al prezentării întâmplărilor rezultat din eliminarea explicaţiilor generale, a digresiunilor, a descrierilor • Individualizarea acţiunii şi a personajelor prin amănuntele care le particularizează • Dramatizarea acțiunii prin dialog Arta povestirii e dominată de detalii: ex.: cerbul vine”boncăluind”, Gerilă are „buzişoare”. Asemenea detalii fac în așa fel încât basmul să nu poată fi repovestit fără a pierde din savoare, din farmec Respectând schema tradiţională, Creangă devine original prin insistenţa asupra detaliului , asupra aspectului particular. El nuanţează gesturile personajelor, mişcările, sentimentele şi stările sufleteşti, astfel ele primesc individualitate La naratorul popular dialogul este urmarea opţiunii dintre stilul direct şi cel indirect. La Creangă dialogul are rol dublu: dezvoltă acţiunea şi caracterizează personajele la fel ca în piesele de teatru

7. Particularităţile fantasticului Fantasticul e umanizat la nivelul personajelor si localizat (prin detalii lumea imaginară poate fi localizată)

8. Nota comică Este dată de mai multe mijloace de realizare a comicului: • Exprimarea mucalită: fraze care încep într-un fel şi se termină neaşteptat, ex: să trăiască 3 zile cu cea de alaltăieri, se-ntindea de căldură de-i treceau genunchii de gură • Ironia, ex: “doar unu-i împăratul Roş, vestit pentru bunătatea lui cea nepomenită şi milostivirea neauzită” • apelative/porecle caricaturale: împăratul Roş=”ţapul cel roşu”, Buzilă, Mangosiţi, farfasiţi • Zeflemirea : tare mi-eşti drag; te-aş vârî în sân dar nu încapi de urechi” • diminutive folosite cu valoare augmentativă: buzişoare, băuturică • caracterizări pitoreşti • scenele comice • citate/expresii de duh

9. Erudiția paremiologică Creangă citează permanent proverbe şi zicători, vorbe de duh luate din folclor asemănându-se cu Anton Pann şi Francois Rabelais Asemenea citate sunt folosite pentru a da rapiditatea povestirii şi pt. că provoacă râsul

10. Limbajul Creangă nu copiază limba populară ci o re-creează. Se evidenţiază: • Vocabularul specific: se folosesc regionalisme din toate zonele ţării • Folosirea locuţiunilor • Prezenţa interjecţiilor, exclamaţiilor • Lipsa limbajului metaforic şi nr. redus de alte figuri de stil • Oralitatea: este dată de folosirea : • onomatopeelor, • a verbelor care imită sunete din natură, • expresiilor narative ”apoi odată”, “şi atunci”,”şi apoi”, • fraze ritmate şi versuri populare