Download
1 / 18
1.13k likes | 3.49k Vues
Razboiul de 30 de ani. Ernest Crofts, “Scenă din Războiul de 30 de ani”. Context si cauze.
E N D
Context si cauze - Harta politică a Europei secolului al XVII-lea, completată cu cea religioasă, consacră lipsa de unitate a continentului. În apus şi în sud, monarhiile centralizate ale Angliei, Franţei şi Spaniei au făcut pasul hotărâtor spre absolutism. - Germania a rămas în continuare fărâmiţată, puterea principilor fiind cu mult mai mare decât a împăratului din Casa de Habsburg. - Italia, un conglomerat de republici şi monarhii, se reface după îndelungatele războaie pentru supremaţie din peninsulă.Sicila şi sudul Italiei continuă să aparţină monarhiei spaniole. Frontierele politice nu corespund decât relativ celor confesionale. Catolicismul a pierdut poziţii însemnate în Anglia, Franţa şi Germania.Contrareforma încearcă să le recâştige în nordul Europei. Imaginea generală este aceea a unei lumi dominate de conflicte.
Războiul de 30 de ani a avut loc între anii 1618-1648.Cauze:a)religioase - Pacea de la Augsburg şi războaiele religioase din secolul al XVI-lea au divizat Europa din punct de vedere religios, protestanţii confruntându-se cu acţiunile habsburgilor de impunere a catolicismului;b)politice – au adus în opoziţie nu numai statele catolice cu cele protestante ci şi statele catolice între ele, tendinţele hegemonice ale Imperiului Habsburgic intrând în conflict cu interesele politice ale Franţei;c)economice – interesele comerciale în bazinul Mării Baltice au adus în conflict statele nordice Suedia, Danemarca, Olanda, Anglia.
Desfasurarea razboiului Conflictul a început ca un război religios, forţele implicate fiind grupate în două tabere departajate aparent pe criterii religioase: - catolică (Imperiul Habsburgic aliat cu Spania); - protestantă (principatele protestante din Imperiul Habsburgic, Suedia, Danemarca, Olanda, Anglia, Franţa). Războiul de 30 de ani a fost dictat de raţiuni laice, şi anume, de lupta marilor puteri ale vremii pentru dominaţie asupra Europei. Conflicul s-a desfăşurat în patru etape, după cum forţele inamice s-au grupat într-un moment sau altul: faza cehă (1618-1620); faza daneză (1625-1629); faza suedeză (1631-1634); faza franceză (1635-1648).
Faza cehă(1618-1620) 1618 - la Praga a izbucnit revolta protestanţilor din Boemia împotriva împăratului Ferdinand al II-lea de Habsburg , autoproclamat rege al Boemiei, şi a administraţiei imperiale austriece care stimula atacurile împotriva bisericilor protestante din ţară; 1620 - la Muntele Alb, cehii, sprijiniţi de principele Transilvaniei, Gabriel Bethlem au fost înfrânţi. Cehia a fost transformată într-o provincie a imperiului, pierzându-şi vechile privilegii.
Faza daneză (1625-1629) Christian al IV-lea, rege al Danemarcei şi Norvegiei intră în război pentru a-şi proteja posesiunile din imperiu şi pentru a nu-i lăsa rivalului suedez , regele Gustav Adolf, calitatea de unic protector al statelor germane protestante. Armata daneză este înfrântă de trupele imperiale conduse de Wallenstein, cel mai mare comandant de oşti al forţelor catolice.
Faza suedeză (1631-1634) Suedia, îngrijorată de planurile de hegemonie ale Habsburgilor în zona Mării Baltice şi de succesele militare ale acestora, intră în război. Regele Suediei, Gustav Adolf , obţine o serie de victorii împotriva armatelor imperiale. Forţa militară a Suediei rezultă din sistemul de recrutare a soldaţilor, dintre ţăranii liberi, utilizarea unor practici noi de luptă şi întrebuinţarea eficientă a armelor de foc. Moartea lui Gustav Adolf la începutul bătăliei de la Lützen (1632) duce la înfrângerea suedezilor.
Faza franceză (1635-1648) Sub conducerea cardinalului Richelieu, Franţa formează o puternică coaliţie antihabsburgică, alcătuită din Olanda, Suedia, Danemarca, principii protestanţi din Germania, Cehia, Veneţia şi Transilvania (principele Gheorghe Rakoczi I) În 1635, Franţa declară război Spaniei, cel mai de seamă aliat al împăratului de la Viena. Principalele lupte s-au defăşurat între spanioli şi francezi în Flandra, Saxonia şi nordul Italiei. Înfrângerea trupelor spaniole la Rocroi (1642) aduce sfârşitul supremaţiei militare a Spaniei. Trupele franceze reuşesc victorii importante, împăratul fiind obligat să încheie pace.
Pacea din Westfalia (1648) Tratativele de pace s-au purtat în două oraşe din Westfalia: Münster şi Osnabrück. Principalele prevederi ale păcii au fost: Franţa obţine unele teritorii din Germania; Suedia ocupă părţi din litoralul baltic al Germaniei, devenind marea putere a nordului Europei; se consacră fărâmiţarea politică a Germaniei în principate autonome, practic independente; încercările iniţiate de Habsburgi eşuau definitiv, iar confesiunile luterană şi calvină căpătau libertate de manifestare şi reprezentare politică în Dieta imperială; se recunoaşte independenţa Provinciilor Unite (Olanda).
Urmarile razboiului Germania ieşea din război ruinată economic şi depopulată din cauza jafului, distrugerilor şi molimelor precum şi fărâmiţată politic în peste 300 de stătuleţe. Franţa devenea cea mai mare putere a Europei. Casa de Habsburg a pierdut Germania, unde nu s-a putut impune, dar a câştigat Europa Centrală, unde îşi va constitui un stat în continuă expansiune în viitor. S-au adus noutăţi în modul de ducere a războiului: a crescut ponderea armelor de foc, în special a artileriei. Harta politică a Europei, stabilită, în linii mari, prin pacea westfalică, va rămâne neschimbată până în 1789. Războiul de 30 de ani pune capăt unei mari crize europene şi aduce în practica relaţiilor internaţionale un principiu nou: echilibrul de putere.
