1. Iată o frumoasăşi scurtă istorisire despre doi prieteni ce se plimbau prin deşert. La un moment dat acestia se certarăşi unul dintre ei îi dădu celuilalt o palmă. Acesta din urmă, îndurerat, dar fară să zică nimic, a scris pe nisip: „ Azi prietenul meu cel mai bun mi-a dat o palmă“...

2. Au continuat să se plimbe până ce au dat de o oază, hotărându-se să se scalde. Cel care fusese lovit era cât pe ce să se înece dar prietenul său îl salvă. Dupa ce işi reveni, a scris pe o piatră: „Azi prietenul meu cel mai bun mi-a salvat viaţa!“

3. Cel care i-a dat palma şi i-a salvat viaţa îl intreaba: „Când te-am rănit ai scris pe nisip şi acum scrii pe piatră. De ce?“ Celălalt prieten răspunse: „Când cineva ne răneşte trebuie să scriem pe nisip, unde vântul iertării poate şterge...dar când cineva face ceva bun pentru noi trebuie să gravăm în pietre, unde nici un vânt nu mai poate sterge!“

4. Invaţă să scrii rănile tale pe nisip şi să gravezi bucuriile pe piatră!