1 / 133

UNIVERSITATEA OVIDIUS FACULTATEA DE STIINTE ECONOMICE

UNIVERSITATEA OVIDIUS FACULTATEA DE STIINTE ECONOMICE. FISCALITATE EUROPEANA CURS III Lect. Univ. Dr. NANCU Dumitru. Cursul 9 P olitica de coeziune a UE 1. Ce este politica de coeziune economică şi socială (PCES)?

Télécharger la présentation

UNIVERSITATEA OVIDIUS FACULTATEA DE STIINTE ECONOMICE

An Image/Link below is provided (as is) to download presentation Download Policy: Content on the Website is provided to you AS IS for your information and personal use and may not be sold / licensed / shared on other websites without getting consent from its author. Content is provided to you AS IS for your information and personal use only. Download presentation by click this link. While downloading, if for some reason you are not able to download a presentation, the publisher may have deleted the file from their server. During download, if you can't get a presentation, the file might be deleted by the publisher.

E N D

Presentation Transcript


  1. UNIVERSITATEA OVIDIUSFACULTATEA DE STIINTE ECONOMICE FISCALITATE EUROPEANA CURS III Lect. Univ. Dr. NANCU Dumitru

  2. Cursul 9 Politica de coeziune a UE 1. Ce este politica de coeziune economică şi socială (PCES)? 2. Coeziune economica - Convergenta PIB pe cap de locuitor în tarile de coeziune

  3. Politica de coeziune a UE Coeziunea poate fi definită ca reprezentând acea proprietate a elementelor constitutive ale unui sistem, care asigură coerenţa şi unitatea ansamblului şi permite funcţionarea şi perpetuarea sistemului. D. Tarschys (2003) distinge patru niveluri la care poate fi surprinsă coeziunea: economic, social, cultural şi politic.

  4. Coeziune economică Coeziunea economică reprezintă suportul atingerii obiectivului general urmărit de fiecare naţiune, cel al creşterii bunăstării. În Europa, cei treizeci de ani care au urmat războiului, cunoscuţi şi sub numele de „cei treizeci de ani glorioşi”, au fost urmaţi de alţi douăzeci de ani de creştere încetinită, pentru ca, în ultimul deceniu, procesul de creştere să fie reluat. Specialiştii în istorie economică subliniază rolul esenţial jucat în secolul al XX-lea de cei trei „i”: inovare, instituţii şi investiţii.

  5. Coeziunea socială Coeziunea socială reprezintă un alt element important în dezvoltarea unui sistem economic. Necesitatea atingerii coeziunii economice a fost conştientizată încă din perioada revoluţiei industriale (secolul al XIX-lea), atunci când problemele de ordin social s-au dovedit a reprezenta preţul plătit de societate pentru progresul tehnologic dobândit. Deoarece aceste probleme afectau mai ales anumite categorii sociale, fie cele mai vulnerabile (femei, copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi fizice sau psihice etc.), fie cele mai expuse modificărilor din economie (persoane necalificate sau slab calificate, categorii confruntate cu şomaj structural etc.), a devenit tot mai evidentă necesitatea unei politici distincte, destinată reducerii disparităţii dintre indivizi, regiuni sau state. Asemenea intervenţii au impus şi remodelarea sistemelor fiscale şi bugetare, tocmai din dorinţa de a face faţă cheltuielilor în creştere necesitate de susţinerea categoriilor sociale afectate.

  6. Coeziunea culturală • Coeziunea culturală reprezintă o a treia trăsătură caracteristică societăţilor industriale avansate în care se evidenţiază o intensitate în creştere a comunicării şi răspândirea sistemelor de valori culturale comune, procese favorizate atât de progresul tehnologic cât şi de dezvoltarea relaţiilor economice internaţionale. • Coeziunea culturală s-a produs nu numai în interiorul graniţelor şi culturilor proprii, prin consolidarea identităţilor naţionale (identificate prin steaguri, embleme, imnuri, sărbători sau ritualuri naţionale), dar şi în afara acestor graniţe, sub forma curentelor vestimentare, creaţiilor artistice (în domeniul teatrului, filmului, muzicii), literare, a cluburilor şi /sau asociaţiilor cu idei, principii, valori comune etc. În plus, dezvoltarea sistemelor de educaţie şi a mijloacelor de comunicare în masă a facilitat răspândirea anumitor valori în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii, contribuind la realizarea unei anumite coeziuni culturale.

  7. Coeziunea politică • Coeziunea politică o trăsătură specifică evoluţiilor politice din ultimele secole, evidentă însă mai ales în ultimele decenii pe fondul revoluţiei din tehnologie şi comunicaţii, a reprezentat-o formalizarea normelor şi instituţiilor internaţionale (identificabilă printr-o serie de elemente obiective legate de uniformitatea instituţională şi legislativă specifică). • Numeroasele mişcări (religioase, politice, civile, profesionale etc.) la care statele din Europa, dar şi din afara Europei, au fost martore, mai ales începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, au avut ca principal obiectiv consolidarea coeziunii politice atât în plan intern, cât şi internaţional. • La nivel internaţional, urmărirea unor interese şi scopuri comune au condus la formarea de alianţe, organizaţii şi alte categorii de entităţi, cu un grad mai ridicat sau mai redus de coeziune politică.

  8. coeziune • La nivelul Uniunii Europene, termenului de coeziune i s-a atribuit un înţeles mult mai restrâns, acela de coeziune economică şi socială. • Pentru societatea europeană, coeziunea rămâne un pilon important, reprezentând obiectivul acţiunilor întreprinse în domeniul dezvoltării regionale.

  9. Politica de coeziune a UE • Uniunea Europeană este una dintre cele mai prospere zone din lume din punct de vedere economic şi, potenţial, una dintre cele mai competitive. Cu toate acestea, existenţa unor disparităţi semnificative privind prosperitatea şi productivitatea între statele membre şi între regiunile acestora determină slăbiciuni structurale majore. • La nivelul Uniunii Europene există mai mult de 19 milioane de şomeri, ceea ce înseamnă o rată a şomajului de aproximativ 9% faţă de 5% cât este în S.U.A. şi Japonia. De asemenea, investiţiile în cercetare şi dezvoltare sunt mult mai mici în Uniunea Europeană faţă de cele înregistrate de aceste ţări. • Disparităţile regionale au crescut în mod semnificativ, o dată cu integrarea celor 12 noi state membre în mai 2004 şi ianuarie 2007. Astfel, 10% din populaţia de la nivelul Uniunii Europene care trăieşte în regiunile cele mai dinamice, generează de opt ori mai multe venituri în termeni de Produs Intern Brut (PIB)1 decât 10% din populaţia care trăieşte în zonele cel mai puţin dezvoltate2 .

  10. Politica de coeziune a UE Dincolo de statisticile privind PIB, există totuşi inegalităţi complexe între statele membre şi celelalte regiuni datorate diferenţelor în ceea ce priveşte: • infrastructura; • calitatea mediului înconjurător; • şomajul şi abilităţile forţei de muncă relevante pentru dezvoltare; • mărimea şi diversitatea afacerilor; • nivelurile de inovaţie şi utilizarea tehnologiei în afaceri.

  11. PIB regional pe cap de locuitor – 2004 Sursa Eurostat 1 PIB măsurat la Paritatea Puterii de Cumpărare (PPC) 2 Sursa: COM(2005) 192 Al treilea raport interimar privind Coeziunea (Comisia Europeană)

  12. Politica de coeziune a UE • Politica de coeziune a Uniunii Europene este destinată reducerii acestor inegalităţi şi a dificultăţilor economice pe care acestea le generează, în vederea îmbunătăţirii funcţionării Pieţei Unice Europene. • O mai bună funcţionare a Pieţei Unice Europene, va duce, la rândul ei, la creşterea competitivităţii Uniunii Europene şi va genera creşterea veniturilor, aducând astfel beneficii pentru economia întregii Uniuni Europene. • Politica de Coeziune, coroborată cu politicile de protecţie a mediului şi politica egalităţii de şanse conduce la promovarea unei dezvoltări durabile în cadrul Uniunii Europene. • Reducerea inegalităţilor este importantă pentru ca toate regiunile şi grupurile sociale să poată contribui şi beneficia de pe urma creşterii economice a Uniunii Europene. • Orice stat membru sau regiune al cărei PIB înregistrează un nivel mai mic decât 75% din media comunitară va primi alocări şi va beneficia de finanţări substanţiale în cadrul obiectivului de convergenţă al politicii de coeziune a Uniunii Europene pentru perioada 2007-2013.

  13. Politica de coeziune a UE PIB pe cap de locuitor - 2005

  14. Politica de coeziune a UE • Cu un nivel actual al PIB de aproximativ 35% din media la nivel european, România, având în vedere statutul său de membru al Uniunii Europene, este eligibilă pentru sprijinul acordat în cadrul Obiectivului „Convergenţă”, precum şi pentru sprijin în cadrul Obiectivului „Cooperare Teritorială Europeană”. • Rapoartele anterioare privind situaţia economico-socială a regiunilor din Uniunea Europeană indică faptul că Politica de Coeziune a reuşit să reducă disparităţile, în special în cazul statelor membre mai puţin dezvoltate. Aceasta a avut o contribuţie majoră la creşterea cu 10% a Produsului Intern Brut în ţări precum Grecia, Irlanda şi Portugalia (1989-99) şi a dus la crearea sau menţinerea a 2,2 milioane de locuri de muncă la nivelul Uniunii Europene în aceeaşi perioadă3.

  15. Politica de coeziune economică şi socială • Politica de coeziune economică şi socială reprezintă o sumă de intervenţii la nivel comunitar, incluzând atât politica de dezvoltare regională (orientată, în principal, către reducerea disparităţilor teritoriale, regenerarea zonelor industriale în declin), anumite aspecte ale politicii sociale (precum combaterea şomajului pe termen lung, sprijinirea procesului educaţional şi de formare continuă), precum şi o parte a PAC (asistenţa acordată dezvoltării rurale). • Conceptul de coeziune economică şi socială derivă din cel de convergenţă reală, în sensul că obiectivele convergenţei nominale nu pot fi atinse decât în condiţiile în care condiţiile de manifestare ale ofertei nu sunt divergente. • Cu alte cuvinte, conceptul de CES face trecerea către noţiunea de convergenţă reală. • Un asemenea concept a devenit o realitate în procesul integrării europene abia la finele anilor 80. • Cea mai importantă componentă a PCES o reprezintă, evident, politica de dezvoltare regională (PDR).

  16. Politica de dezvoltare regională Politica de dezvoltare regională include un ansamblu de măsuri planificate şi promovate de către autorităţile administraţiei public locale şi centrale, în parteneriat cu diferiţi actori economici, în vederea asigurării unei creşteri economice şi sociale dinamice şi durabile, prin valorificarea eficientă a potenţialului local şi regional. Altfel spus, PDR include toate acele măsuri, acţiuni care pot influenţa în mod semnificativ dezvoltarea unei regiuni. Obiectivul principal al PDR îl reprezintă realizarea unei cât mai eficiente şi echitabile repartiţii inter şi intraregionale în cadrul activităţilor şi a rezultatelor acestora. Obiectivele specifice, la rândul lor, includ: reducerea şomajului, creşterea nivelului de trai, atragerea investitorilor străini, îmbunătăţirea infrastructurii, echilibrarea şanselor şi a condiţiilor sociale între mediul urban şi rural etc.

  17. Coeziune economica si sociala • Introducere • Decalajul la capitolul venit si ocuparea fortei demunca în cadrul Uniunii Europene a scazut în ultimadecada în special începând cu mijlocul anilor1990. • Aceasta se refera atat la decalajul dintre taricat si la cele dintre regiuni. În acelasi timp, productivitateaîn regiunile mai putin prospere ale Uniuniia crescut în comparatie cu celelalte, marindu-seastfel competitivitatea. • Oricum persista inca diferente considerabile privitoare la nivelul de prosperitateîn termeni relativi si performanta economica,reflectând astfel slabiciunile structurale în pofidaameliorarilor aduse prin Fondurile Structurale.

  18. Coeziune economica si sociala • Decalajele de venit si de ocupare a fortei de munca, au continuat sa creasca odata cu intrarea noilor tari Membre în UE în mai 2004, atât între taricât si între regiuni. • Aproape în fiecare din tarilecandidate s-a înregistrat o crestere cu mult maimare decât în UE15 începând cu mijlocul anilor1990, dupa tulburarile de la începutul tranzitiei,însa, PIB-ul lor pe cap de locuitor, si ocuparea fortei de munca fiind în majoritatea cazurilor mult maiscazute decât media UE15.

  19. Coeziune economica si sociala • O crestere economica sustinuta, superioara niveluluiinregistrat in UE actuala este necesara pentruca noile tari membre sa atinga un nivel de venitapropiat de media europeana. • Pentru o crestereatât de înalta si un nivel înalt de ocupare a forteide munca, noile tari Membre vor avea nevoie deun ajutor considerabil în combaterea problemelorstructurale serioase si în realizarea potentialului loreconomic. • Depasirea slabiciunilor structurale înnoile tari Membre, ca si in unele zone ale UE actualecu performanta economica întârziata, ar ridicanivelul de trai, dar ar si fortifica competitivitateasi cresterea generala a economiei UE.

  20. Coeziune economica si sociala Acestea sunt punctele principale care reies dinanaliza de mai jos. Aici se examineaza 1) crestereaPIB si a ocuparii fortei de munca în tarile decoeziune pe parcursul ultimilor ani în comparatiecucresterea în restul UE; 2) decalajul între regiunileUE15 si evolutia lor în ultimul deceniu, axânduseîn special pe regiunile Obiectiv 1, care primescsprijin prin Fondurile Structurale; 3) recenta dezvoltareeconomica în tarile candidate si modul devariatie a performantei economice în diferite regiunidin aceste tari; 4) rata cresterii necesara pentruconvergenta la nivelul de venit în UE actuala într-operioada rezonabila de timp; 5) consecintele uneipopulatii în curs de îmbatrânire. În continuare seanalizeaza doua aspecte ale coeziunii sociale:somajul si nivelul scazut al veniturilor în cadrul UE.

  21. Coeziune economicaConvergenta PIB pe cap de locuitor în tarile de coeziune • În toate cele patru tari de coeziune, Grecia, Spania, Irlanda si Portugalia, s-a înregistrat o crestere superioara mediei UE între 1994 si 2001. • In aceste tari, cu exceptia Irlandei, cresterea demografica a fost putin mai mare decat media, aceasta traducandu-se printr-o crestere substantiala a PIBului pe cap de locuitor, in comparatie cu restul Uniunii

  22. Coeziune economicaConvergenta PIB pe cap de locuitor în tarile de coeziune • În Irlanda, unde populatia a crescut cu mai mult de 1% pe an, PIB pe cap de locuitor a crescut în termeni reali de aproximativ patru ori mai mult decât nivelul mediu UE (8% pe an fata de 2% pe an). • În consecinta, în 2001, PIB pe cap de locuitor în Irlanda în termenii standardelor puterii de cumparare (SPC) a fost cu peste 17% deasupra mediei UE15, pe când la începutul anilor 1990 a fost sub 25%. • Exemplul Irlandei demonstreaza cu precadere eficienta ajutorului prin Fondurile structurale combinat cu politicile nationale, ce încurajeaza cresterea economica. • În celelalte trei tari de coeziune, cresterea PIB pe cap de locuitor, în termeni reali, a fost mai modest a dar oricum mai înalta decât în restul UE începând cu mijlocul anilor 1990. De la sfârsitul crizei economice pana la declinul recent, cresterea PIBreal pe cap de locuitor în Grecia, Portugalia sI Spania s-a mentinut considerabil deasupra mediei UE, pe când în timpul crizei, aceasta a fost cu mult mai joasa decât media (Graf. 1.1).

  23. Coeziune economicaConvergenta PIB pe cap de locuitor în tarile de coeziune • Prin urmare, între 1991 si 1994, PIB pe cap de locuitor a scazut în Grecia si in Portugalia, pe când în Spania aceasta a crescut mai lent decât media UE. • În perioada 1994–2001, cresterea PIB în cele trei tari a fost similara, peste 3% pe an în Spania sI Portugalia si doar lejer sub acest nivel în Grecia în comparatie cu media UE, usor superioara de 2% pe an. • De aceea, în acesti sapte ani de recuperare economica în UE, PIB pe cap de locuitor în aceste trei tari luate împreuna a crescut cu aproximativ 1 zecime de procent pe an mai mult decât media UE. • Drept consecinta, PIB pe cap de locuitor în ele trei tari de coeziune luate împreuna s-a ridicat pâna la 79% din media UE în 2001 si pâna la 81% în 2002, în termenii SPC luând în considerare nivelurile de pret diferite. • În Spania, PIB pe cap de locuitor în termeni SPC a fost mai jos cu 15% decât media UE în 2002.

  24. Convergenta ocuparii fortei de munca • De asemenea, începând cu anii 1990, au crescut simtitor cifrele în domeniul ocuparii fortei de munca în tarile de coeziune. Între 1996 si 2002, proportiile populatiei apte de munca (15 la 64) ocupate în UE15 — rata ocuparii fortei de munca — a crescut cu mai mult de 4 zecimi de procent. • În cele patru tari de coeziune luate împreuna, cresterea a fost de doua ori mai mare, astfel media ratei de ocupare atingând 60% în 2002, cu 4 zecimi de procent mai putin decât media UE15 (64%), jumatate din decalajul înregistrat cu 6 ani în urma. • Cresterea în Irlanda a fost deosebit de înalta (10 zecimi de procent), reflectând cresterea sa economic a rapida, ce a ridicat rata de ocupare usor deasupra mediei UE15. • Cu toate ca cresterea în Spania a fost mai semnificativa (aprox. 11 zecimi de procent), rata ocuparii în 2002 (58½%) s-a mentinut mai jos de media UE15. • Cresterea (6½ %) a fost mai modesta în Portugalia, unde ocuparea fortei de munca era deja destul de înalta, însa oricum superioara mediei UE, ridicând astfel rata ocuparii la 68½%, doar lejer sub cele 70% fixate ca obiectiv pentru UE în 2010 la Lisabona. • Pe de alta parte cresterea ocuparii fortei de munca, în pofida cresterii economice sporite, a fost mult mai joasa în Grecia, doar 2 zecimi de procent în acesti 6 ani. • Din aceasta cauza, rata ocuparii în 2002 (57%) a fost remarcabil inferioara mediei UE15 fata de rata de la mijlocul anilor 1990, doar Italia având o rata mai joasa. În consecinta, cresterea ocuparii în zonele UE, unde aceasta se mentine sub nivelul mediu, ramâne un obiectiv major al politicii UE.

  25. Cresterea productivitatii • În Spania si într-o masura mai mica în Portugalia, cresterea ocuparii a contribuit considerabil la cresterea PIB, precum e cazul si în Irlanda, unde ocuparea fortei de munca a crescut cu aproximativ 5% pe an între 1996 si 2002. • Cresterea ocuparii în Irlanda a fost însotita de o crestere a productivitatii muncii cu aproximativ 4% pe an, aceasta fiind de 3 ori mai înalta decât rata medie UE. • În Portugalia, cresterea productivitatii de asemenea a depasit media UE, pe când, în Spania, unde ocuparea fortei de munca a crescut considerabil, aceasta a reprezentat doar o jumatate din nivelul mediu. • În Grecia, pe de alta parte, cresterea productivitatii a atins aproape 3% pe an între 1996 si 2002, cu mult mai mult decât rata medie UE dublata, si a constituit sursa predominanta de crestere a PIB. • În Grecia si Portugalia, unde se afla unele din cele mai întârziate regiuni ale UE, baza productiva s-a intensificat începând cu anii 1990, astfel ridicând potentialul pentru convergenta continue la capitolul venit în anii urmatori.

  26. Declinul recent al economiei UE • Cresterea economica în UE a scazut simtitor în cei trei ani de dupa publicarea ultimului Raport de Coeziune. • Acest declin a afectat inevitabil coeziunea, în mare parte pentru ca a condus la o noua crestere a somajului în multe zone , dar sI pentru ca a creat circumstante nefavorabile pentru reducerea decalajelor regionale la venit si ocupare. • Cresterea economica la nivel comunitar a lasat de dorit în 2003, nivelul mentinându-se constant pe parcursul a trei ani (sub 1%). Cresterea PIB poate atinge 2% în 2004 si respectiv 2,5% în 20052. Acest declin a afectat aproape toate Tarile Membre. • Chiar si în Irlanda se estimeaza o scadere a cresterii cu 1½% în 2003 si se prevede o recuperare doar a 1% în 2004. Daca aceste previziuni se realizeaza, atunci convergenta în directia mediei UE în a doua jumatate a anilor 1990 s-ar face în trei ani, de la 2001 pâna la 2004. In celelalte doua tari de coeziune situatia este mai buna. • În Spania, PIB se estimeaza a fi crescut în medie cu peste 2% pe an în 2002 si 2003 si se prevede o crestere a acestuia pâna la aproximativ 3% în 2004, pe când Grecia pare a fi afectata cel mai putin. • Aici s-a înregistrat o crestere de aproximativ 4% în 2002 si în 2003, în 2004 cresterea se va mentine la acelasi nivel conform prevederilor — cu mult mai mare decât media UE. E probabil ca în aceste doua tari ajutorul prin Fondurile Structurale sa fi contribuit la mentinerea cresterii economice. • Încetinirea cresterii economice a dus la o întârziere usoara in procesul de a fortei de munca, probabil din cauza ca angajatorii se asteptau ca aceasta va fi de scurta durata.

  27. Declinul recent al economiei UE • In 2003 aceasta a determinat o depreciere a nivelului de crestere a ocuparii profesionale in Irlanda, estimata la mai putin de 1%, implicand o scadere a ocuparii profesionale. • De asemenea, aceasta a fost în descrestere în Spania, unde cifra ocupatilor a fost de circa 1½% în 2003, conditionând o crestere ulterioara a ocuparii (cu aproxiæativ 1 zecime de procent). • În Grecia, estimarile sugereaza o crestere similara în rata de ocupare. În Portugalia, pe de alta parte, se estimeaza o scadere a populatiei ocupate cu 1% în 2003 si se prevede mentinerea în general la acest nivel în 2004, implicând o reducere semnificativa la rata ocuparii. • Germania si Italia au dat dovada de o performanta slaba. În Germania, PIB nu a crescut în 2002 si 2003 iar în Italia cresterea a fost mai mica de ½% in acesti doi ani. • În Franta, unde cresterea BIP a fost similara cu media comunitara pâna la 2001, iar in 2003 s-a constatat doar o crestere marginala. • În Olanda, unde anterior cresterea a fost mult mai înalta decât media, PIB a crescut foarte putin în 2002 dar a cazut în 2003.

  28. Cresterea PIB in noile SM (12) • În toate noile tari Membre, cresterea PIB a atins peste 4% pe an între 1994 si 2001, cu exceptia Ungariei (lejer sub acest nivel) si a Republicii Cehe. • În ultima, cresterea a atins doar 2% pe an, pe când în Bulgaria si România, PIB nu a crescut aproape deloc. • Populatiei a evoluat diferit în functie de târa, înregistrându-se o crestere semnificativ a în Cipru si alta, o diminuare cu 1% pe an în cele trei tari Baltice si Bulgaria si schimbari relativ neînsemnate în alte parti, iar cresterea PIB pe cap de locuitor a variat usor mai mult decât cresterea PIB. • În total, cresterea PIB pe cap de locuitor în termeni reali în noile tari Membre a înregistrat aproximativ 1½% pe an deasupra mediei UE15 în aceasta perioada. • Începând cu 2001, cresterea a încetinit în aceste tari luate împreuna, partial din cauza diminuarii cresterii economice în UE, prima lor piata de export. • Cresterea totala s-a aflat usor sub 2½% în 2001 si 2002 si se estimeaza a fi de 3% în 2003. • Declinul a fost în special marcant în Polonia, unde cresterea a atins în medie doar 1% în 2001 si 2002 dar aceasta a fost si mai joasa în Malta din cauza declinului turismului in UE.

  29. Decalajele vor continua sa creasca între regiuni odata cu extinderea UE • Extinderea va avea un impact mai semnificativ asupra decalajelor între regiuni decât între tari. • Daca e sa luam în consideratie ca 73 milioane locuitori, circa 19% din populatia UE15, locuiesc în regiuni unde PIB mediu pe cap de locuitor în perioada 1999–2001 a fost mai jos de 75% din media UE, conform analizelor recente, aproximativ aceea si cantitate, aproximativ 69 din 74,5 milioane ce vor deveni cetateni UE în 2004 (92% din 100%), locuiesc în regiunile cu un PIB pe cap de locuitor mai jos de media UE25 în noile tari Membre. • Aceasta nu înseamna ca, dupa cum se mentioneaz a mai jos, aceste 69 milioane locuitori s-ar adauga pur si simplu la cei care în prezent traiesc în conditii de 75% PIB din media comunitara, pentru ca aceasta medie se va reduce (de la o medie a 15 tari Membre la o medie ce acopera 25 tari Membre) în urma extinderii UE. • Extinderea va avea ca efect o crestere pana la 123 de milioane de persoane a populatiei care va locui in zone cu PIB pe cap de locuitor sub 75%, in UE 25. • La intrarea Bulgariei si României, cifra va atinge 153 milioane, deci 32% din populatia UE27, deci numarul populatiei care locuieste în asemenea circumstante crescand de doua ori mai mult. • În UE27 doua treimi din populatia cu PIB pe cap de locuitor mai jos de 75% din media UE25 vor locui în noile tari Membre. • Circa una din sase persoane va locui în regiunile cu PIB pe cap de locuitor mai jos decat media comunitara. Nici una din cele 38 de regiuni implicate nu se afla în prezent în UE15.

  30. Contributia politicii de coeziune la crestere în Uniunea Europeana • Atingerea unor rate de crestere prin performanta productivitatii si cresterea ocuparii fortei de munca e importanta nu numai în tarile candidate pentru ridicarea standardelor de trai si pentru generarea resurselor necesare ameliorarii financiare a infrastructurilor, a serviciilor colective etc., dar si pentru Statele Membre existente. • Date fiind interdependen tele accelerate între comert si investitii, dezvoltarea economica a noilor tari Membre poate fi un impuls dinamic pentru initierea si sustinerea ratei de crestere în cadrul UE. • Diferentele structurale existente în dotarea cu infrastructuri si a capital uman indica ca aceste tari, precum si multe regiuni înapoiate sI problematice din cadrul UE15 nu sunt în stare sa contribuie în masura în care ar trebui la competitivitatea întregii UE.

  31. Prin urmare, în UE se obtine un nivel al veniturilor si al ocuparii mai mic decât cel care ar putea fi obtinut, în detrimentul tuturor, nu doar a celor afectatI în mod direct. Reducerea decalajelor existente ar fortifica, deci, competitivitatea economiei UE sI capacitatea ei de dezvoltare sustinuta. • Aceasta ar reduce de asemenea probabilitatea crizelor si a presiunii inflatiei în regiunile mai puternice unde crestea are loc, suprimând astfel decalajele mai devreme. • În cazul tarilor candidate, aceasta le-ar permite sa-si sporeasca rata cresterii economice si respectiv, sa extinda importul din tarile Membre UE existente. • În prezent importul reprezinta mai mult de o jumatate din PIB în aceste tari — mult mai mult decât în tarile de coeziune (în Grecia si Spania, importul reprezinta doar circa 30% din PIB si Portugalia, 38%) — însa aceasta tinde spre o crestere mult mai însemnata decât cea a PIB, în conditii de dezvoltare economica. • Este de presupus ca acestea vor continua sa cumpere produse manufacturate, în special masini si echipament, necesare pentru dezvoltarea lor economica, care nu se produc în interiorul tarii. • Cresterea PIB este utilizata în mod disproportionat pentru cumpararea marfii straine, mai ales din ta rile Membre UE15, import ce se ridica la 60% din total, dar în mod special din Germania (circa 25%) si Italia (în jur de 10%). • Veniturile Germaniei si Italiei, în particular din stimularea cresterii în tarile Membre noi, sunt substan tiale, dar UE luata în întregime beneficiaza de aceasta precum si din cresterea pietelor UE care va continua datorita cresterii în tarile candidate, tot asa cum UE beneficiaza din cresterea în tarile de coeziune si în regiunile Obiectiv 1.

  32. De cât timp au nevoie tarile candidate pentru redresarea economica? • Atingerea scopului de coeziune legat de perspectivele extinderii UE poate fi ilustrat prin “scenarii de redresare” care ar indica cât timp ar fi necesar pentru ca PIB pe cap de locuitor în noile Tari Membre împreuna cu România si Bulgaria sa atinga media UE, prin presupuneri simple cu privire la cresterea nivelului lor fata de cresterea în UE15. • În continuare, vom considera doua scenarii: primul, în care cresterea va fi mentinuta în aceste tari cu 1½% pe an deasupra mediei UE15, drept medie s-ar lua atunci cifra atinsa în decurs de 7 ani: 1995–2002, si al doilea — în care cresterea va fi sustinuta la 2½% deasupra mediei UE15. • Ambele pornesc de la ultima prevedere a PIB pe cap de locuitor în diferite tari în 2004. Daca cresterea în toate tarile ar putea fi sustinuta cu 1½% deasupra restului UE (adica 4% pe an daca cresterea e de 2½% pe an în U E 15), PIB mediu pe cap de locuitor în 12 tari va ramâne inferior 60% din media UE27 extinse, medie calculata preventiv pâna la 2017 (Graf. 1.6 si 1.7), an în care aceasta ar depasi 75% din medie doar în Slovenia, Republica Ceha si Ungaria. • Daca cresterea s-ar mentine la aceasta rata, Slovacia ar atinge 75% din medie in 2019, pe când pentru Estonia ar fi necesari 10 ani. • În 2035 — peste mai mult de 30 ani — Polonia s-ar apropia de aceasta linie, iar Letonia — în 2041. • Cu aceasta rata de crestere, Bulgaria sI România ar avea înca un nivel de PIB pe cap de locuitor de 75% din media in 2050.

  33. De cât timp au nevoie tarile candidate pentru redresarea economica? • Daca cresterea ar fi sustinuta la o rata mai mare — la 2½% deasupra mediei UE15 (implicând o crestere de circa 5% pe an, daca cresterea în UE15 e de 2½%), sar ajunge la o convergenta într-o perioada de timp mai scurta. • Oricum numarul de ani estimat ramâne considerabil pentru multe din aceste 􀄟ari. De exemplu pentru Polonia, la aceasta rata, ar fi nevoie de 20 ani sau mai mult pentru ca PIB pe cap de locuitor sa atinga 75% dinmedia UE, însa mult mai multi ani pentru a atinge media UE, sau cel putin a se apropia de ea. • Pentru Bulgaria sI România, ar trebui o perioada si mai îndelungata. • Cu toate acestea la rata data de crestere, numarul de regiuni din tarile candidate, care necesita suport structural, din motiv ca PIB-ul lor pe cap de locuitor e mai jos de 75% din media comunitara, s-ar reduce mult mai repede decât în cazul unei cresteri mai lente. • Aceste scenarii nu sunt adecvate pentru a sustine ca cresterea de 4% sau 5% pe an în aceste tari e maximul la care se poate spera. • În primul rând, exemplul Irlandei din ultimul deceniu demonstreaza ce se poate obtine cu o rata înalta de crestere. • În al doilea rând, potentialul de crestere în noile 􀄟ari Membre va fi enorm sprijinit de cresterea capitalului pentru investitii, ca rezultat al politicii UE de coeziune. • Chiar daca ratele cresterii cu mult superioare mediei UE15 ar putea fi sustinute pe o perioada îndelungata, aceste scenarii arata ca pentru majoritatea tarilor, ajungerea la media UE pare a fi un proces de lunga durat

  34. Potitica de dezvoltare Regionala

  35. The beginnings of the ERDF: building an aqueduct in Sicily (Italy) in the late 1970sa.

  36. Potitica de dezvoltare Regionala Istoric • 1957 • Statele semnatare ale Tratatului de la Roma menţionează în preambulul acestuia necesitatea „de a consolida unitatea economiilor lor şi de a asigura dezvoltarea armonioasă prin reducerea diferenţelor dintre diversele regiuni, precum şi a decalajelor cu care se confruntă regiunile mai puţin favorizate”. • 1958 • Înfiinţarea Fondului Social European (FSE). • 1962 • Înfiinţarea Fondului European pentru Orientare şi Garantare Agricolă (FEOGA). • 1986 • Actul Unic European creează bazele unei autentice politici de coeziune menită să compenseze taxele impuse de piaţa unică şi resimţite în ţările din Sud şi în regiunile mai puţin favorizate.

  37. 1989-1993 • Consiliul European de la Bruxelles reformează în februarie 1988 modul de funcţionare a Fondurilor de Solidaritate, numite “Fonduri Structurale” şi decide să le aloce 68 miliarde de ECU (la preţurile anului 1997). • 1992 • Tratatul asupra Uniunii Europene, intrat în vigoare în 1993, consideră coeziunea ca fi ind unul dintre obiectivele esenţiale ale Uniunii, în paralel cu Uniunea Economică şi Monetară şi cu Piaţa Unică. Tratatul prevede şi crearea unui Fond de Coeziune menit să sprijine proiecte favorabile mediului înconjurător, precum şi transporturile în statele membre mai puţin prospere. • 1994-1999 • Consiliul European de la Edinburg (decembrie 1992) alocă pentru politica de coeziune aproape 200 miliarde de ECU (la preţurile anului 1997), adică o treime din bugetul comunitar. Un nou Instrument Financiar de Orientare a Pescuitului (IFOP) completează Fondurile Structurale. • 2000-2006 • Consiliul European de la Berlin (martie 1999) reformează din nou fondurile structurale care vor beneficia de un buget de 213 miliarde de euro pentru o perioadă de şapte ani. Instrumentul pentru politici structurale de preaderare (ISPA) şi programul special de aderare pentru agricultură şi dezvoltare rurală (Sapard), care au drept obiectiv favorizarea dezvoltării ţărilor candidate din Europa Centrală şi de Est, vin în completarea programului Phare care există din anul 1989. • 2000-2001 • Consiliul European de la Lisabona (martie 2000) adoptă o strategie axată pe ocuparea forţei de muncă şi menită să facă din Uniune „economia cea mai competitivă şi cea mai dinamică a lumii, bazată pe cunoaştere, până în anul 2010”. Consiliul European de la Göteborg (iunie 2001) completează această strategie prin legarea ei de dezvoltarea durabilă.

  38. 2002 • Consiliul European de la Copenhaga (decembrie 2002) se soldează cu încheierea unui acord asupra criteriilor de aderare a celor zece noi state membre ale Uniunii. • 1 mai 2004 • Republica Cehă, Estonia, Cipru, Letonia, Lituania, Ungaria, Malta, Polonia, Slovenia şi Slovacia aderă la Uniunea Europeană. • 2005 • Consiliul European ajunge la un compromis cu privire la bugetul pentru perioada 2007-2013. Politica de coeziune dispune de un buget de 347,410 miliarde de euro (preţuri curente). • 17 mai 2006 • Consiliul, Parlamentul şi Comisia semnează acordul privind bugetul pentru perioada 2007-2013. La data de 1 august 2006 intră în vigoare regulamentele privind fondurile structurale pentru perioada 2007-2013. • 6 octombrie 2006 • Consiliul adoptă „orientările strategice comunitare în materie de coeziune”, veritabil soclu pentru noua politică, care definesc principiile şi priorităţile pentru perioada 2007-2013.

  39. De ce o politică regională? Pentru a elimina disparităţile economice şi sociale • Uniunea Europeană are 27 de state membre care reprezintă o comunitate şi o piaţă internă de 493 de milioane de cetăţeni, ceea ce provoacă cu atât mai multe disparităţi economice şi sociale între aceste state şi cele 268 regiuni ale lor. • O regiune din patru înregistrează un PIB (produs interior brut) pe cap de locuitor sub 75% din media înregistrată în Uniunea Europeană cu 27 de state membre.

  40. De ce o politică regională?

  41. De ce o politică regională? Pentru a fi solidari şi pentru a rămâne competitivi • Obiectivul politicii regionale europene este de a concretiza solidaritatea Uniunii prin coeziunea economică şi socială, reducând discrepanţa dintre nivelurile de dezvoltare ale diverselor regiuni. • Printr-o abordare specifică, politica regională europeană aduce o valoare adăugată acţiunilor întreprinse pe teren şi contribuie la finanţarea unor proiecte concrete în favoarea regiunilor, oraşelor şi locuitorilor acestora. Ideea este ca regiunile să devină capabile să-şi joace din plin rolul în favoarea creşterii economice şi competitivităţii şi să-şi împărtăşească ideile şi bunele practici. Acesta este, de altfel, obiectivul noii iniţiative intitulate „Regiunile, actorii schimbării economice”. Întreaga politică regională respectă priorităţile Uniunii Europene în materie de creştere economică şi ocupare a forţei de muncă (a se vedea strategia de la Lisabona).

  42. De ce o politică regională? Pentru a face faţă preocupărilor secolului XXI • „Ce fel de Europă ne dorim – pentru noi şi pentru generaţiile viitoare? • Ne dorim o Europă dinamică, lider în domeniul ştiinţelor şi tehnologiilor. • Ne dorim o Europă productivă, în care fiecare să aibă un loc de muncă, o Europă solidară, în care persoanele bolnave, persoanele în vârstă şi persoanele cu handicap să beneficieze de îngrijiri, o Europă în care să domine justiţia, fără discriminări, în care fiecare să se bucure de drepturi egale în materie de muncă şi de educaţie, o Europă fără poluare, care acordă atenţie mediului şi care participă în mod activ la soluţionarea marilor probleme mondiale, o Europă care susţine valori împărtăşite şi apărate de toţi. Iată Europa pe care o numesc Europa dorinţelor mele şi ştiu că stă în puterile noastre să o creăm astfel.” Fragment din discursul Comisarului Danuta Hübner, care a avut loc la Varşovia la data de 17 octombrie 2006.

  43. Politica regionala a Uniunii Europene • Pentru a putea avea o privire de ansamblu si a putea intelege mecanismul de acordare a fondurilor structurale trebuie sa cunoastem contextul care le genereaza. • Dupa cum se stie, aceste fonduri sunt alocate doar statelor membre, prin intermediul politicii regionale a acesteia. • Competetia in crestere dintre diferite regiuni, implicit activitatile desfasurate in cadrul acestora, atat in interiorul Uniunii Europene cat si in afara acesteia reprezinta o stare de fapt a lumii "globalizate" in care traim. • Nota distincta pe care UE o realizeaza, in tot acest peisaj, consta in atentia pe care o acorda faptului ca nu toate regiunile se bucura de aceleasi conditii economice, geografice si sociale si, ca urmare a acestei realitati, nu toate pot concura de pe aceleasi pozitii.

  44. Politica regionala a Uniunii Europene • Pentru multi ani, disparitatile regionale din punctul de vedere al nivelului de dezvoltare si al calitatii vietii faceau obiectul politicilor nationale ale Statelor Membre. Multe imbunatatiri au putut fi observate din momentul in care Uniunea Europeana a initiat politica de reducere a lor. • Politica de coeziune este definita prin scopul sau si anume sprijinirea procesului de reducere a decalajelor dintre regiunile si statele membre mai dezvoltate ale Uniunii Europene si cele mai putin dezvoltate. Politica de coeziune isi are baza legala primara in textul Tratatului UE (Titlul XVII "Coeziunea Economica si Sociala" si Art. 148 referitor la Fondul Social European). Obiectivul de a intari coeziunea economica si sociala este mentionat explicit in Articolul 2 al Tratatului de la Amsterdam, fiind un obiectiv de prim rang al Uniunii Europene. Mai specific, Articolul 158 mentioneaza coeziunea ca pe o preconditie pentru dezvoltarea armonioasa a UE, precizand vointa de "a reduce disparitatile intre nivelurile de dezvoltare ale diverselor regiuni si ramanerea in urma a celor mai defavorizate regiuni sau insule, inclusiv zone rurale".

  45. Politica regionala a Uniunii Europene • Inainte de toate, Politica regionala a UE este despre Solidaritate: este astfel conceputa incat sa asigure la nivelul comunitatii asistenta pentru ca cele mai dezavantajate regiuni sa depaseasca handicapurile pe care le au. in perioada 2000-2006, o treime din bugetul comunitatii, realizat din contributiile statelor membre (213 bilions of Euros) au fost cheltuiti prin intermediul acestei politici, adica redistribuite catre regiunile care aveau nevoie de aceste fonduri pentru a se dezvolta. • Statele Membre prin intermediul propriilor strategii de ajutor financiar si Uniunea Europeana isi vor continua eforturile intreprinse pentru reducerea decalajelor an dezvoltare, pentru sprijinirea zonelor industriale aflate in declin, pentru diversificarea activitatilor in mediul rural si pentru imbunatatirea zonelor urbane aflate in declin. • Politica regionala este de asemenea tangibila: rezultatele ei pot fi cu usurinta observate de catre cetatenii europeni, care beneficiaza in mod direct de asistenta (in diferite forme: prin sprijinul de care dispun in cautarea unui loc de munca si in adaptarea la conditiile unei piete mereu in schimbare, prin instruire, mai ales).

  46. Politica regionala a Uniunii Europene • Ea contribuie la imbunatatirea vietilor celor care traiesc in aceste regiuni, prin cresterea fondurile pe care autoritatile publice le au la dispozitie pentru a asigura noi infrastructuri si pentru a ajuta companiile private sa devine din ce in ce mai competitive. • Autostrazi, aeroporturi si cai ferate pentru trenuri de mare viteza au fost construite sau renovate cu asistenta financiara din partea Uniunii Europene (fonduri structurale), dar intotdeauna in acord cu standardele de mediu europene. • IMM sunt infiintate si sprijinite in parcurgerea primilor ani de existenta in zonele aflate in declin. Sistemele informationale patrund in cele mai izolate zone rurale. Noi facilitati in domeniul educatiei, al sanatatii, chiar si al petrecerii timpului liber sunt create in suburbiile reabilitate. • Toate acestea reprezinta exemple tangibile care arata cetatenilor de rand cu contribuie UE la cresterea calitatii vietii lor. • Necesitatea promovarii unei dezvoltari echilibrate prin reducerea disparitatilor dintre diferite regiuni si sprijinirea celor mai putin dezvoltate in recuperarea diferentelor a fost observata chiar din preambulul Tratatului de la Roma (1957). • S-au pus bazele Fondului Social European si a Bancii Europene de Investitii. Alte instrumente au fost create in timp, concomitent constructiei europene si cresterii numarului de noi State Membre.

More Related