1 / 45

PATOLOGIA ESOFAGULUI

PATOLOGIA ESOFAGULUI. GENERALITĂŢI - elemente de embriologie -. Esofagul derivă din partea anterioară a intestinului primitiv: - la 5 săpt. de gestaţie – epiteliul este stratificat; la 20-25 săpt. – epiteliul devine pavimentos monostratificat;

gaura
Télécharger la présentation

PATOLOGIA ESOFAGULUI

An Image/Link below is provided (as is) to download presentation Download Policy: Content on the Website is provided to you AS IS for your information and personal use and may not be sold / licensed / shared on other websites without getting consent from its author. Content is provided to you AS IS for your information and personal use only. Download presentation by click this link. While downloading, if for some reason you are not able to download a presentation, the publisher may have deleted the file from their server. During download, if you can't get a presentation, the file might be deleted by the publisher.

E N D

Presentation Transcript


  1. PATOLOGIA ESOFAGULUI

  2. GENERALITĂŢI- elemente de embriologie - • Esofagul derivă din partea anterioară a intestinului primitiv: - la 5 săpt. de gestaţie – epiteliul este stratificat; • la 20-25 săpt. – epiteliul devine pavimentos monostratificat; • lumenul devine liber înainte de sfârşitul lunii a 2-a; • plexurile mienterice au reactivitate anticolinesterazică la 10 săpt.; • deglutiţia devine evidentă în săpt. a 20-a; • suptul şi deglutiţia se coordonează din săpt. 30-34.

  3. GENERALITĂŢI- elemente de anatomie - • esofagul – conduct musculo-membranos, suplu şi dilatabil, cu rol de a transporta bolul alimentar şi de a preveni refluxul gastroesofagian şi esofagofaraingian; • importanţă majoră – joncţiunea eso-gastrică – un sfincter fiziologic fără individualitate anatomică, reprezentat de: • ampula epifrenică – concept radiologic, • sfincterul vestibular – SEI, • vestibulul esofagian, • linia Z – linie de tranziţie epitelială – reper endoscopic.

  4. Elemente de anatomie- joncţiunea esogastrică - • în condiţii normale – veritabil dispozitiv antireflux; • elemente componente: - calibrul normal al hiatusului esofagian, - deschiderea oblică a esofagului în stomac prin orificiul cardiei (unghiul lui Hiss), - valvula lui Gubarow – vizibilă endoscopic, - prezenţa şi dispoziţia ,,călare,, sau ,,în cravată,, a fibrelor oblice ale stomacului, - inervaţia comună a cardiei şi esofagului abdominal.

  5. MALFORMAŢII CONGENITALE ALE ESOFAGULUI • afecţiuni relativ rare, care se dezvoltă precoce în perioada embrionară şi care apar, în 25% din cazuri, în context plurimalformativ; • ultrasonografia fetală evidenţiază malformaţiile din săpt. a 20-a de gestaţie.

  6. ATREZIA ESOFAGIANĂ (I) • cea mai frecventă malformaţie esofagiană – întreruperea continuităţii esofagului cu/sau fără comunicare cu calea respiratorie; • etiologie incertă – probabil o cauză externă – o agresiune asupra embrionului într-o perioadă de evoluţie critică; • mai multe clasificări – VOGHT (1929), LADD (1944), GROSS (1953);

  7. ATREZIA ESOFAGIANĂ (II) Clasificarea LADD: • Tip I - atrezie fără fistulă; • Tip II - atrezie cu fistulă pe capătul proximal al esofagului; • Tip III - atrezie cu fistulă pe capătul distal al esofagului; • Tip IV - fistule pe ambele capete. - forma cea mai întâlnită – tip III Ladd.

  8. ATREZIA ESOFAGIANĂ (III) • clinic – domină tulburările respiratorii până la detresă respiratorie şi imposibilitatea nou-născutului de a fi alimentat – malformaţie incompatibilă cu viaţa; • în 25-30% din cazuri, AE apare într-un context plurimalformativ – se pot asocia: - anomalii cardiovasculare: PCA, DSA, DSV, tetralogie Fallot, TVM; - anomalii digestive: malformaţii anorectale, atrezie intestinală, stenoză pilorică; - anomalii respiratorii: stenoză traheală, hipoplazie pulmonară; - anomalii vertebrale, ale scheletului sau membrelor, ale sistemului nervos.

  9. ATREZIA ESOFAGIANĂ (IV) • antenatal – polihidramnios şi absenţa echografică a membranei stomacale după săpt. 20 de gestaţie; • postnatal – verificarea permeabilităţii căilor digestive cu sondă Nelaton nr. 8 în primele minute de viaţă; • tratament – chirurgical; • prognostic global – 85% vindecări fără sechele.

  10. FISTULA ESOTRAHEALĂ IZOLATĂ FĂRĂ ATREZIE (FISTULA ÎN H) • rară – persistenţa unirii la diferite niveluri ale esofagului cu traheea printr-o fistulă unică sau multiple fistule mici; • context plurimalformativ (VACTER); • clinic – tuse, cianoză, dispnee → detresă respiratorie; • Triada HELMNSWORTH şi PRYLES: - tuse şi cianoză la deglutiţie, - balonare abdominală, - pneumopatii repetate; • tratament – chirurgical; • vindecare – 80-90% din cazuri.

  11. STENOZA CONGENITALĂ A ESOFAGULUI • foarte rar întâlnită – localizată în 1/3 medie a esofagului şi însoţită frecvent de incluziuni de ţesut traheobronşic; • clinic – disfagie precoce din primele luni de viaţă – prezenţa regurgitaţiilor în absenţa vărsăturilor (nu varsă niciodată); • endoscopia se impune; • tratament – dilataţii instrumentale pe cale endoscopică – stenoze membranoase, - chirurgical – stenozele strânse.

  12. ALTE MALFORMAŢII ESOFAGIENE • DUPLICAŢIILE ESOFAGULUI • Formaţiuni tubulare sau chistice plasate pe traiectul esofagului; • Pot comprima traheea; • Tratament chirurgical. • FANTELE LARINGOTRAHEOESOFAGIENE POSTERIOARE • Foarte rare, dar extrem de grave – pot determina exitus imediat după naştere; • Clinic – disfagie, tuse, cianoză, pneumopatii repetate. • CHISTURI BRONHOGENICE • BRONŞIA ESOFAGIANĂ.

  13. ESOFAGITELE • inflamaţii acute sau cronice ale mucoasei esofagului determinate de factori infecţioşi, chimici, mecanici şi degenerativi; • etiologic: • chimice - refluatul din stomac şi duoden, - substanţe corozive, - medicamente, • infecţioase – virale, bacteriene, fungice; • mecanice – traumatice, postiradiere, corpi străini esofagieni; • imunologice – IPLV, alte alergii alimentare; • esofagite din boli sistemice – b. Crohn, sclerodermie, boala granulomatoasă cronică; • esofagita idiopatică – esofagita idiopatică eozinofilică.

  14. ESOFAGITA DE REFLUX (PEPTICĂ) (I) • determinată de agresiunea refluatului gastroduodenal (HCl, pepsină, bilă şi tripsină); • patogeneză multifactorială – depinde de: - natura lichidelor care refluează, - eficienţa clearance-ului esofagian, - rezistenţa mucoasei esofagiene; • este consecinţa perturbării mecanismelor contenţiei joncţiunii esogastrice;

  15. ESOFAGITA DE REFLUX (II) • clinic – simptome digestive (vărsături, regurgitaţii, sialoree, disfagie, pirozis) + simptome extradigestive (respiratorii, neurocomportamentale, nutriţionale); • nu este o relaţie directă între intensitatea pirozisului şi severitatea leziunilor de esofagită; • manifestările respiratorii sunt variate: accese de tuse, dispnee, crize de cianoză sau apnee, laringite repetate, pneumopatii recurente; • relaţia RGE – AB – de necontestat; • leziuni de esofagită prelungite - ,,falimentul creşterii,, anemie hipocromă feriprivă; • manifestări neobişnuite – sdr. Sandifer, osteoartropatia hipertrofică.

  16. ESOFAGITA DE REFLUX (III) • modalităţile de diagnostic – scop: - evidenţierea refluxului gastroesofagian, - evidenţierea leziunilor de esofagită, - aprecierea patogenezei esofagitei; • ENDOSCOPIA – metoda de elecţie – sensibilitate şi specificitate de > 95%; • clasificări pentru esofagita de reflux: Savary-Miller (1978), Hetzel et al. (1988), Los Angeles (1994).

  17. Clasificarea Savary-Miller • Stadiul 0 - mucoasă normală; • Stadiul I - zone congestive neconfluente în esofagul distal (deasupra liniei Z); eritem sau pierderea patern-ului vascular; • Stadiul II - eroziuni longitudinale, necirculare, cu tendinţa la hemoragii a mucoasei; • Stadiul IIa – stadiul I + sângerare la atingere; • Stadiul IIb – stadiul I + sângerare spontană; • Stadiul III – eroziuni longitudinale, circulare, cu tendinţa la hemoragii a mucoasei, fără stenoză; • Stadiul IVa – ulceraţii cu stenoză sau metaplazie; • Stadiul IVb – stenoză fără eroziuni sau ulceraţii.

  18. ESOFAGITĂ GRD. I ESOFAGITĂ GRD. II

  19. ESOFAGITA DE REFLUX (IV) • certitudine diagnostică – examenul histopatologic; • biopsie ghidată endoscopic – trebuie să cuprindă epiteliu, lamina propria şi muscularis mucosae, cu orientare perpendiculară – sunt necesare 2 din 3 biopsii; • prezenţa de limfocite T intraepitelial – asociată cu esofagita de reflux; • studii de imunhistochimie – markeri asociaţi esofagitei de reflux: Ki67, distribuţia focală bazală a limf. CD4, CD5, HLA-DR, eotaxina.

  20. Criterii histologice pentru esofagita de reflux(Societatea Europeană de Gastroenterologie, Hepatologie şi Nutriţie) grad criteriu histologic clinic 0 normal normal Ia hiperplazia zonei bazale reflux Ib alungirea papilei stromale reflux Ic afectarea vascularizaţiei reflux II PMN în epiteliu ± lamina pr. esofagită III PMN cu defect epitelial esofagită IV ulceraţii esofagită V epiteliu aberant columnar esofagită

  21. ESOFAGITA DE REFLUX (V) • Tratamentul – se bazează pe: • agenţi prokinetici: Metoclopramid, Domperidonă, Bethanechol; • antisecretoare: antagonişti ai R histaminei, IPP; • protectoare ale mucoasei: Sucralfat; • chirurgie – fundoplicatura Nissen; • Complicaţii: • stenoza esofagiană peptică – dilataţii endoscopice cu bujii Savary-Gillard; • esofagul Barrett – supraveghere endoscopică – risc malign; • hemoragie, perforaţie – rare.

  22. ESOFAGITA POSTCAUSTICĂ (I) • frecvent întâlnită în patologia copilului mic ,,cercetător,, • substanţe caustice puternice – baze (soda caustică, potasiu, amoniac), acizi (acetic, sulfuric, azotic), săruri (clorura de mercur); • gravitatea leziunii depinde de: natura causticului, concentraţia soluţiei, cantitatea ingerată, vâscozitatea soluţiei, timpul de acţiune; • bazele – lichefiere severă şi adâncă cu necroză în toate straturile esofagului; • acizii – necroză prin coagulare la nivelul mucoasei;

  23. ESOFAGITA POSTCAUSTICĂ (II) • evoluţia clinică – 3 perioade: • iniţială (acută) – durere intensă, agitaţie, hipersalivaţie, semne generale; • acalmie (latenţă) - ,,linişte aparentă,, - reepitelizare reparatorie, • cronocizare- constituirea stenozei postcaustice: disfagie, regurgitaţie, denutriţie; BELINOFF - ,,această afecţiune este o boală evolutivă, ce nu se termină niciodată, căci ea conţine un dinamism care este propriu,, • endoscopia – fundamentală – după 48 ore de la ingestie;

  24. - aspect radiologic - M.N., 13 ani – stenoză strânsă în 1/3 distală a esofagului cu moderată dilataţie în amonte

  25. ESOFAGITA POSTCAUSTICĂ (III) • management – combaterea stării de şoc, abord venos, alimentaţie parenterală iniţial, antibioterapie de protecţie, tratamentul local al leziunilor orofaringiene asociate, corticoterapie; - utilizarea corticoizilor – controversată – ar scade riscul stenozei postcaustice; • complicaţii: - imediate – edemul glotei sau laringelui, perforaţie, hemoragii; - tardive – mediastinită, fistulă esopleurală, abcese pulmonare, TBC grefată pe organism carenţat.

  26. ESOFAGITA POSTCAUSTICĂ (IV) • riscul de dezvoltare al stenozelor postcaustice: - pentru esofagita grad I – risc < 5%, - pentru esofagita grad II – risc < 20%, - pentru esofagita grad III – risc < 100%; Stenoza postcaustică – disfagie progresivă, regurgitaţii, denutriţia instalată rapid; - tratament dilatator pe cale endoscopică – bujii savary –Gillard.

  27. ESOFAGITELE MEDICAMENTOASE(,,pill-esophagitis,,) • în 1970 s-a observat că: - dacă tableta rămâne în contact prelungit cu mucoasa esofagului cauzează lezarea acesteia, - există anumite medicamente care pot afecta mucoasa esofagiană, - există unele condiţii locale favorizante; • Efectul toxic rezultă din: - contactul direct prelungit al medicamentului cu mucoasa esofagului, - abilitatea medicamentului de a altera condiţiile locale normale (modificări de pH, producere de radicali liberi, proteaze, scăderea proteoglicanilor).

  28. ESOFAGITELE MEDICAMENTOASE (II) • Medicamente ca: - antibiotice: doxyciclina, clindamicina, eritromicina, peniciline (ampicilina, amoxicilina, augmentin), rifampicina; - AINS: ibuprofen, diclofenac, piroxicam; - corticoizi: prednison; - citostatice; - iodul; - potasiul; - teofilina; - vitamina C; Viagra!

  29. ESOFAGITELE MEDICAMENTOASE (III) • afecţiuni ce favorizează agresiunea medicamentelor: - refluxul gastroesofagian, - hernia hiatală largă, - achalazia cardiei, - alte tulburări motorii esofagiene (taraţi, encefalopaţi), - stenoze esofagiene, - afecţiuni cardiace, mediastinale, - gazde imunocompromise.

  30. ESOFAGITELE MEDICAMENTOASE (IV) • clinic – nespecific: odinofagie, disfagie, dureri retrosternale, xerostomie, etc; • endoscopic – inflamaţie, exudat, edem, eroziuni superficiale, ulceraţii, puncte hemoragice; leziunile sunt localizate în 1/3 proximală şi 1/3 medie a esofagului; • tratament curativ: întreruperea medicamentului, agenţi de suprafaţă, antiacide, IPP; • măsuri de prevenţie – pentru tratamentele de lungă durată.

  31. ESOFAGITELE INFECŢIOASE • determinate de: - virusuri: v. Herpes simplex, CMV, HIV, v. Ebstein-Barr; - bacterii: gram negativi, Treponema pallidum, Micobacterium, Actinomices; - fungi: Candida albicans, Histoplasma, criptococ; - protozoare: criptosporidium, Tripanosoma cruzi.

  32. ESOFAGITA MICOTICĂ (moniliaza esofagiană) • la subiecţii cu afecţiuni debilitante, gazde imunocompromise, antibioterapie îndelungată cu spectru larg, imunosupresoare; • leziunile de mucită şi neutropenia severă(< 500/mmc) – esofagită candidozică la leucemici; • endoscopic – placarde albicioase ce nu pot fi înlăturate sau raclate - ,,piatră de pavaj,, (formele avansate); • tratament – Fluconazol, Amfotericina B (imunocompromişi), Nistatin (gazde imunocompetente).

  33. ACALAZIA CARDIEI (I) - tulburare de motilitate a esofagului – insuficienta relaxare a SEI în timpul deglutiţiei şi absenţa undelor peristaltice propulsive; - caracterizată prin 3 anomalii: - hipertonia bazală a SEI, - relaxarea incompletă a SEI în timpul deglutiţiei, - perturbarea peristalticii corpului esofagului; - descrisă prima dată de Sir Thomas Willis, în 1672 – promotorul primului mijloc terapeutic original - os de balenă.

  34. ACALAZIA CARDIEI (II) • afecţiuni asociate: - disautonomia familială, - boala Hodgkin, - rahitism hipofosfatemic, - stenoza pilorică, - instabilitate la hormonul ACTH şi alacrimia; • cauza – necunoscută; - scădere a nr. de neuroni la nivelul plexului Auerbach; - autoanticorpi antiproteine – agresionează plexul mienteric; - concentraţii scăzute de NO şi VIP; - reducerea numărului celulelor interstiţiale ale lui Cajal; - implicarea unui virus neurotoxic – modelul infestării cu Tripanosoma cruzi.

  35. ACALAZIA CARDIEI (III) • clinic – disfagie insidioasă sau bruscă – copilul se plânge că ,,mâncarea i s-a oprit în piept,,, mestecă încet pentru a ,,împinge,, alimentele în stomac; • evaluarea diagnostică trebuie să cuprindă: obiceiuri alimentare, preferinţe alimentare, modalităţi de administare a medicamentelor, poziţia capului şi corpului în timpul mesei, volumul de alimente ingerat, locul apariţiei simptomatologiei (acasă, la şcoală).

  36. ACALAZIA CARDIEI (IV) • radiografia toracică simplă – mediastin lărgit cu contur dublu în dreapta şi nivel hidroaeric în esofag; • manometria – decisivă – 4 modificări esenţiale: - absenţa contracţiilor peristaltice în ½ distală a corpului esofagian; - relaxarea incompletă a SEI sau relaxarea normală dar de scurtă durată; - creşterea presiunii SEI în repaus, cel puţin de 3 ori faţă de normal; - creşterea relativă a presiunii intraesofagiene, comparativ cu presiunea intragastrică;

  37. ACALAZIA CARDIEI (V) • teste de provocare dinamică – testul cu mechonyl şi CCK-OP ( duce la contracţii paradoxale la 90% din acalazici); • tratament medicamentos – relaxante ale musculaturii netede: Isosorbid dinitrat, blocante ale canalelor de calciu (Nifedipina); • în ultimii ani – injectarea pe acul de endoscopie de toxină botulinică (TOX B) – cazurile cu risc mare chirurgical; • dilataţia sfincteriană – cea mai veche metodă – balonaşe pneumatice care încearcă să producă o destindere controlată a SEI.

  38. VARICELE ESOFAGIENE (I) • sunt consecinţa dezvoltării circulaţiei colaterale la nivelul esofagului inferior în condiţii de hipertensiune portală; • factori de risc predictori pentru ruptura varicelor esofagiene: - varicele de grad mare, - coloraţia albastră a varicelor, - semnele roşii pe suprafaţa varicelor, - ,,mărcile,, roşii, - punctele roşii ca cireaşa, - zonele hematochistice, - culoarea roşie difuză, - extinderea superioară a varicelor.

  39. VARICELE ESOFAGIENE (II) • Factori declanşatori ai rupturii varicelor: - creşteri bruşte de tensiune, - ascita instalată brusc, - modificări ale volumului plasmatic, - reducerea coagulabilităţii, - administrarea de aspirină sau cortizonice; Hemoragia digestivă superioară prin ruptura varicelor este o urgenţă medicală!

  40. VARICELE ESOFAGIENE (III) • esofagoscopia – explorarea de elecţie – VE apar sub forma unor cordoane venoase la nivelul esofagului inferior şi tuberozităţii gastrice; • scleroterapia endoscopică – esenţială pentru oprirea hemoragiilor variceale: - endoscop cu ac flexibil ce injectează intra- şi perivariceal diferiţi agenţi sclerozanţi: polidocanol, alcool absolut, glucoză hipertonă, alcool de etanolamină; - sunt necesare mai multe şedinţe; - ligatura elastică – de dată recentă în managementul varicelor esofagiene la copil.

  41. CONCLUZII • Esofagul este sediul unei game variate de afecţiuni cu importanţă deosebită în practica pediatrică. • Malformaţiile congenitale ale esofagului trebuiesc recunoscute cât mai rapid, unele dintre ele fiind incompatibile cu viaţa. • În cadrul esofagitelor, esofagita de reflux este o entitate de mare interes practic. • Acalazia cardiei se conturează pregnant în cadrul tulburărilor de motilitate esofagiană. • Un loc aparte în cadrul urgenţelor pediatrice îl ocupă hemoragia variceală.

More Related