Download
1 / 21
210 likes | 290 Vues
Scrisoare scrisă în anul 2070. www ww w www w Wwwwww w w ww w wwwwwwww wwwwwww w w w wwwww ww w w w www wWwwwww w w ww w wwwwwwww wwwwwww w w ww www ww w www wWwwwww w w ww w wwwwwwww wwwwwww w w w wwwww ww w w w www w
E N D
Scrisoare scrisă în anul 2070 www ww w www w Wwwwww w w ww w wwwwwwww wwwwwww w w w wwwww ww w w w www wWwwwww w w ww w wwwwwwww wwwwwww w w ww www ww w www wWwwwww w w ww w wwwwwwww wwwwwww w w w wwwww ww w w w www w Wwwwww w w ww w wwwwwwwwWwwwww w w ww w wwwwwwww wwwwwww w w w wwwww ww w w w www wWwwwww w w ww w wwwwwwww wwwwwww w w ww www ww w www wWwwwww w w ww w wwwwwwww wwwwwww w w w wwwww ww w w w www w Wwwwww w w ww w wwwwwwww Document paru dans la revue "Crónica de los Tiempos" d’avril 2002.
Suntem în anul 2070. Am 50 de ani, dar arăt de 85. Am multe probleme pentru că beau prea puţină apă. Cred că nu îmi mai rămâne mult timp. Astăzi sunt unul dintre cei mai în vârstă în societatea în care trăiesc.
Îmi amintesc când eram de 5 ani. Totul era diferit. În parcuri erau pomi mulţi, casele aveau grădini frumoase şi puteam să stau sub duş chiar şi o oră. Acum folosim prosoape cu ulei mineral ca să ne curăţim.
Înainte, toate femeile îşi arătau cu mândrie frumosul lor păr. Astăzi trebuie să-şi radă capul ca să-l păstreze curat fără să se foloseasca de apă Înainte, tata spăla maşina cu furtunul de stropit. Astăzi legea interzice cu stricteţe asemenea practici.
Îmi amintesc că existau multe tabele care scriau “ATENŢIE LA APĂ”, dar nimeni nu le băga in seamă. Oamenii credeau că apa este inepuizabilă. Astăzi, toate fluviile, râurile, lacurile şi apele subterane sunt iremediabil contaminate şi secate.
Tot peisajul înconjurător nu mai este decât un deşert fără sfârşit. Infecţiile şi bolile de piele sunt principalele cauze de deces.
Industria a paralizat şi cei mai mulţi oameni sunt şomeri. Fabricile de desalinizare a apei de mare sunt principalul domeniu de producţie. Dau muncitorilor apă potabilă în loc de salariu.
Atacurile pentru un bidon de apă sunt obişnuite pe drumurile de-acum pustii. Hrana este în proporţie de 80% sintetică.
Înainte ni se recomanda să bem 8 pahare de apă pe zi. Astăzi nu am dreptul să beau decât o jumătate de pahar.
Pentru că nu ne putem spăla hainele le aruncăm, aşă că peste tot sunt munţii de gunoaie. Ne-am reîntors la folosirea latrinelor ca în secolul trecut, pentru că sistemele de canalizare subterane nu pot funcţiona fără apă.
Oamenii stau faţă în faţă cu spaima: corpurile lor sunt astenice, zbârcite de deshidratare, rănite de radiaţia infraroşie pe care nu o mai filtrează atmosfera din cauza găurii de ozon.
Din cauza deshidratării pielii, o femeie de 20 de ani arată de 40. Oamenii de stiinţă fac cercetări, dar nu se vede nici o soluţie la orizont. Nu putem fabrica apă. Concentraţia de oxigen s-a redus din cauza lipsei de vegetaţie.
Guvernul ne obliga să plătim pentru aerul pe care îl respirăm: 137 m3/persoană/zi. Cei care nu pot plăti sunt izgoniţi din “zonele aerisite”, înzestrate cu plămâni mecanici uriaşi, care funcţionează cu energie solară. Aerul nu este de foarte bună calitate, dar cel puţin putem să respirăm. Media de viaţă este de 35 de ani.
Câteva ţări au reuşit să conserve insule de vegetaţie cu apă curgătoare curată. Aceste zone sunt supravegheate foarte sever de către armată. Apa a devenit un bun rar, o comoara inestimabilă, mult mai valoroasă decât aurul şi diamantele.
Aici nu mai există copaci, pentru că nu plouă aproape niciodată. Şi când începe să plouă, nu cade decât ploaie acidă. Nu mai există anotimpuri din cauza schimbărilor de climădatorate activitaţii oamenilor secolului XX, care au poluat mediul înconjurător. Atunci nimeni nu a făcut nimic.
Când fiica mea îmi cere să-i povestesc cum era pe când eram eu tânăr, îi spun că pădurile erau frumoase. Îi vorbesc despre ploaie, despre flori, despre plăcerea de a înota şi de a pescui în râuri şi lacuri şi de a bea câtă apă doreşti. Şi despre buna sănătate a oamenilor.
Mă întreabă: -Tată! De ce nu mai există apă? Mi se pune un nod în gât….
Nu pot să încetez să mă consider vinovat, pentru că aparţin generaţiei care a contribuit la distrugerea mediului înconjurător. Aparţin ultimei generaţii care ar fi putut schimba ceva, dar care nu a făcut nimic...
Cât aş dorisă mă fi putut întoarce înapoi şi într-un oarecare fel să fi făcut întreaga omenire să înţeleagă … ... în clipa în care puteam încă să facem ceva ca să ne salvăm planeta!
Trimiteţi această scrisoare tuturor cunoscuţilor, nu va fi decât un minuscul semnal de alarma pentru deşteptarea conştiinţei universale. Apa trebuie salvată.Nu este vorba de un joc, este deja realitatea noastră. Faceţi asta pentru copiii voştri. Dacă nu-i aveţi încă, s-ar putea ca într-o zi să-i dobândiţi.Să nu le lăsăm Infernul moştenire… Să le lăsăm viaţa! Sursa: Auteur : Ria Ellwanger, en collaboration avec Lopez Chavez Ariel Alahin riaellw@globo.com, alainlopez909@hotmail.com Texte : revue "Crónica de los Tiempos“, d’avril 2002. Musique: Chopin - Tristesse Images : Getty Images Traduction française “maison”: Eva Sagasti generationsfutures.net
