Perspectiva REBT în colaborare cu părinții

1. Perspectiva REBT în colaborare cu părinții Material realizat de Tabita Chiș Universitatea Oradea, 2010

2. TEORIA REBT. Concepte generale • COGNIȚIA, ceea ce credem este determinantul principal al emoțiilor: Simțim ceea ce credem. • Oamenii au CREDINȚE ( B) despre EVENIMENTUL ACTIVATOR (A) și aceste credințe influențează în mod direct emoțiile și comportamentul lor (C). • CREDINȚELE IRAȚIONALE derivă din TREBUIE, care reprezintă cerințe absolutiste și percepții nerealiste despre cum ar trebui să fie lucrurile, afirmații de vinovăție îndreptate către sine și alții, exagerări ale evenimentelor, toleranța scăzută la frustrare. • Aceste moduri de a gândi pot fi eliminate prin DISPUTARE, care implică provocarea cognițiilor iraționale ale clientului, prin folosirea unor tehnici variate cognitive, emoționale și comportamentale. Scopul disputării este să ajute clientul să adopte CREDINȚE RAȚIONALE, care sunt flexibile și non- absolutiste și astfel să reducă sau să elimine emoțiile și comportamentele care sunt nefuncționale.

3. Pași în intervențiile REBT pentru părinți Obiectivele generale în intervențiile REBT pentru părinți implică educarea acestora privind legăturile cognitiv-emoționale –comportamentale în rolul lor parental și în distresul emoțional și comportamentul problematic al copilului. Părinții primesc psihoeducație pentru înțelegerea problemei copilului și învață să utilizeze modelul ABCDE pentru a-și îmbunătăți managementul emoțional ca părinți. Model de intervenție REBT pentru părinți în 7 pași: • Primirea psihoeducației privind emoțiile părinților și copiilor • Învățarea stilului parental blând și ferm. Observarea propriilor niveluri ale emoțiilor și monitorizarea exprimării emoționale • Observarea stării emoționale a copilului • Comunicarea cu copilul despre emoții specifice • Modelarea managementului emoțional pentru copil • Ghidarea copilului de/a lungul educației emoționale și comportamentale • Recompensarea eforturilor copilului

4. Cogniții iraționale specifice părinților • Cerințe absolutiste: cerința adresată copiilor de a se comporta perfect. Cerințele duc la furie, care are ca rezultat pedepse agresive, în loc de o disciplină eficientă. Cerința absolutistă adresată copiilor de a se comporta cum trebuie este inutilă întrucât toți copii se vor comporta necorespunzător la un moment dat. În schimb, este recomandat ca părinții să stabilească standarde adecvate cu nivelul de dezvoltare al copiilor. • Evaluare negativă de sine, echivalarea valorii de părinte cu performanța copilului. Părinții trebuie să fie conștienți că ei fac tot ce le stă în putință, însă au limitări în a controla deciziile și comportamentul copiilor lor. • Catastrofizarea, suprageneralizarea efectelor unei acțiuni specifice. Mulți părinți cred că este sfârșitul lumii dacă copiii lor nu țin camera curată, sau dacă adolescenții lor poartă haine largi și au părul vopsit. Părinții pot să înțeleagă că lucrurile ar putea fi mai rău și să vadă în perspectivă. • LFT, sau anxietatea de discomfort, cerința ca slujba de părinte să fie una ușoară, ca părinții să nu întâmpine dificultăți. Părinții ar trebui să se aștepte la provocări din partea copiilor, deși acestea vor fi diferite de la copil la copil. Părinții care se tem să facă reguli de exemplu, se tem că nu vor putea suporta să îi vadă pe copiii lor supărați din cauză că nu le plac regulile. Atunci când părinții întrețin cel puțin una dintre aceste credințe iraționale, acestea interferează cu abilitatea lor de a fi părinți eficienți. Competența lor ca părinți va crește dacă vor înțelege că este mai bine să nu pretindă în mod absolut comportamente perfecte de la copiii lor, să tolereze discomfortul și să nu se învinovățească de greșelile copilului lor.

5. Dificultăți comune ale părinților • Vinovăția parentală • Toleranța scăzută la frustrare (LFT) Ambele sunt stări disfuncționale întâlnite la părinți, care adesea contribuie la stabilirea și menținerea problemelor copiilor. Valorile culturale, normele familiale și caracteristicile de personalitate individuale pot determina părinții să mențină standarde perfecționiste și în consecință să experimenteze vinovăție în legătură cu nivelul perceput de succes ca și părinți, în mod special când percep corect sau greșit că urmașii lor s/au dovedit a nu fi perfecți. Părinții exprimă rar emoții de vinovăție, dar admit ușor că aceste emoții fac parte din experiența lor prezentă sau trecută. Exemplu de a învăța părinții modelul ABC din REBT: • EVENIMENT ACTIVATOR: Mă gândesc la problemele copilului meu, nu se culcă la timp, ci aleargă prin casă până ne culcăm și noi. • CONVINGERI. Alți părinți nu au aceste probleme, deci este ceva greșit la mine. • CONSECINȚE. Emoții și comportamente. Vinovăție. Plâns, abuz de alcool.

6. Dificultăți comune ale părinților • Un prim pas în a ajuta părinții să își depășească vinovăția este să accepte că au responsabilități și limite și să învețe să își dispute credințele nepragmatice și să le înlocuiască cu altele mai utile. • Problema copilului meu nu înseamnă că eu sunt un părinte rău. • Angajamentul meu pentru a obține ajutor arată preocupare și responsabilitate. • Aproape toți părinții se pot simți uneori vinovați în privința copiilor lor. Nici un părinte nu este perfect. • Pot învăța noi modalități de a-mi educa copilul. • Toleranța scăzută la frustrare este o forță mai puțin recunoscută în relațiile părinte copil. Ea poate fi foarte dăunătore mai ales atunci cînd părinții o proiectează asupra copiilor, considerând că aceștia nu suportă ce se așteaptă de la ei. Credințe iraționale includ: • Copilul meu mă poate suporta • Nu pot suporta când lucrurile nu merg bine acasă • Nu îmi pot suporta copilul. Este important să educăm părinții că propriile lor convingeri, mai mult decât comportamentul copilului, stă la baza emoțiilor lor negative, lucru ce poate fi realizat prin intermediul modelului ABC.

7. ASPECTE DEVELOPMENTALE Când copiii manifestă probleme emoționale sau comportamentale, aceste probleme sunt frecvent stabilite în contextul unei asincronii între vârstă- stadiu. O astfel de asincronie apare atunci când sarcinile developmentale pe care un copil le stăpânește nu sunt cele corespunzătoare vârstei. Un exemplu ar fi un copil de școală elementară, din clasele mari, care nu poate diferenția fantezia de realitate. Un alt exemplu ar fi un adolescent care nu acceptă regulile jocului de echipă. Este important să ajutăm un părinte să evalueze dacă copilul lor face eforturi pentru a stăpâni un stadiu anterior, si apoi să stabilească obiective adecvate nivelului la care se află copilul lor, pentru a/l ajuta pe acesta să le atingă. Ex: un copil poate avea 16 ani, dar să nu înțeleagă aspectele bazale ale emoțiilor, sau să nu aibă nici o abilitate de negociere. Implicarea părinților, atunci când este posibil, este cu atât mai importantă cu cât este mai mic copilul. În asistarea copiilor mai mari, deciziile pot fi ghidate de severitatea problemei, dacă se manifestă acasă sau la școală, de disponibilitatea părinților de a participa și dorințele tânărului. Obiective generale în practicile parentale • Oferirea unui mediu sigur, sănătos și iubitor copilului, conducând spre siguranța emoțională și siguranța crescută a acestuia • Ghidarea comportamentului copilului spre standarde social acceptate • Educarea copilului în spiritul valorilor, în special al celor morale • Asigurarea interesului și suportului pentru interesul copilului • Susținerea copilului de/a lungul fazelor schimbării

8. Considerente în colaborarea cu părinții copiilor de la 8-12 ani • Problemele copiilor de la această vârstă pot să apară acasă, la școală, sau în alte situații sociale, ca de exempluechipa de sport. Este util pentru părinți ca psihologul să fie deschis să lucreze și cu alte persoane implicate în educația copilului, cum sunt profesorii sau antrenorii de sport. • Când este trimis copilul la terapie? • Când părinții au atins limita toleranței la frustrare • Eveniment anumit în cadrul școlii, care identifică o problemă a copilului care necesită intervenția unui specialist • Dificultate de adaptare: mutarea la o altă școală, modificări semnificative apărute acasă, moartea, divorțul, apariția unui alt copil • Obiective parentale specifice • A-i oferi copilului o modalitate simplă de înțelegere a experiențelor emoționale și a/l învăța să utilizeze strategii simple pentru a se calma • A susține logica raționamentului asociativ al copilului, logică guvernată de reguli • A-l învăța pe copil abilități simple de negociere pentru a realiza managementul conflictelor externe • a/l învăța pe copil de a recunoaște nevoile celorlați • A susține interesele și realizările copilului

9. Exemplu de caz: Claudia și fiul ei Luca Carmen și Luca au fost trimiși la cabinetul de consiliere, în urma episoadelor de agresivitate verbală a lui Luca îndreptate către colegii săi de joacă și în urma conflictelor cu doamna învățătoare. Luca era foarte impulsiv în reacțiile lui la frustrare și foarte hotărât în a obține ce își dorea. Mai ales dacă era vorba de meciurile de fotbal care erau jucate la școală. Reacționa cu agresivitate verbală fața de cei ce îl frustrau. Problemele apăreau și acasă. De exemplu Luca înjura când era frustrat și uneori fugea din situația în care se afla, fugind din casă, chiar pe întuneric, și refuza să se întoarcă. Intervenția REBT cu Claudia s/a realizat la două niveluri: • Îmbunătățirea sănătății ei mentale, incluzând auto/mangementul emoțional și funcționarea, cunoștințele generale despre cum este un părinte model • Asistarea în dezvoltarea managementului abilităților, inclusiv abilitățile de relaționare părinte copil, și înțelegerea ABC/urilor fiului ei

10. Intervenția centrată pe consultat (părinte) • Se discută obiectivele intervenției cu părintele ( Claudia) • Se discută rolul emoțiilor în problemele pe care părintele le are cu copilul ( Luca ) • In acest caz, intervenția se va centra pe anxietatea și vinovăția mamei față de comportamentul fiului ei, utilizând modelul ABC • Se fac ședințe comune, prin care Luca înțelege că mama lui dorește să /l ajute să își rezolve problema • Se construiește o relație de colaborare între mamă și copil • Luca învață să aibă mai puține cerințe imperative și să fie mai puțin furios printr/o gândire mai rațională, să gândească înainte să acționeze • Mama este ajutată să se centreze pe realizările și comportamentele pozitive ale lui Luca • Mama învață să îl asculte pe Luca, să fie atentă la emoțiile ei, să încerce să fie de partea lui într/lo manieră de susținere

11. Intervenția centrată pe client (copil) • Mama învață să îl asculte pe Luca, să fie atentă la emoțiile ei, să încerce să fie de partea lui într/lo manieră de susținere • Luca este ajutat de mamă să își numească emoțiile corespunzător, să își exprime dorințele ca și preferințe, nu ca imperative. • Mama îi comunică lui luca expectanțele ei într/o manieră pozitivă: Știu că poți reuși • Mama îi oferă întăriri pentru comportamentele bune și pentru eforturile depuse. Pentru a ajunge la aceste modificări, mama a făcut multe eforturi pentru schimbarea credintelor ei iraționale, care îi susțineau anxietatea și vinovăția

12. Procesul schimbării și rezultate • Luca apreciază noua schimbare a mamei, se simte încurajat de susținerea pe care i/o oferă, în loc de criticile frecvente și dezaprobări. După 12 săptămâni, incidentele de la școală devin mai puține, cam unul pe lună, în loc de câteva pe săptămână. • Claudia manifestă o mai mare încredere în ea privind rolul ei parental și noi așteptări cu privire la reușita fiului ei. • REBT oferă un cadru util de a lucra cu părinții pentru ajutarea copiilor și permite de asemenea integrearea unor tehnici care pot fi potrivite în cazurile particulare ale unor familii. REBT accentuează înțelegerea emoțiilor copilulului de către părinți și menținerea atenției asupra nevoilor bazale ale copilului privind siguranța emoțională.

13. Convingerile părinților și consecințele lor emoționale Tipuri de convingeri care generează distresul emoțional general parental • Copilul meu mă poate supăra foarte tare • Am o capacitate redusă de a/mi controla emoțiile și nefericirea • Trebuie să te superi când lucrurile merg rău • Copiii mei îmi cauzează toate nefericirea. Ei trebuie să se schimbe pentru ca eu să mă simt bine Alternative • Distresul meu emoțional este auto/generat • Eu decid cât de supărat sunt în privința copilului meu • A deveni prea supărat face situația mai rea. • Înainte da a se schimba copilul meu, va trebui ca eu să fac unele schimbări

14. Program educativ pentru părinți • 6 Lecții • Lecția 1: Conștientizarea activității parentale • O1. să sensibilizeze părinții pentru interacțiunea cu copii • O2: să ajute părinții să facă diferența între comunicarea eficientă și ineficientă • O3: să ajute părinții să aprecieze valoarea comunicării eficiente • Lecția 2: Abilități de ascultare eficientă • O1: să ajute părinții să învețe și să practice abilitățile de ascultare eficientă • Lecția 3:Llimbajul de acceptare • O1: să ajute părinții să dezvolte tehnici prin care să comunice copiilor acceptăre • Lecția 4: Mesajul de tip Eu • O1 să ajute părinții să folosească mesaje de tip Eu ( nejudicative).... nu Tu....( judicative) • Lecția 5: Încurajarea • O1 să ajute părinții să înțeleagă mai bine conceptul de încurajare • O2 să ajute părinții să devină foarte competenți în a încuraja pe copiii lor • Lecția 6: Întâlnirile de familie • O1 să ajute pe părinți cum să conducă întâlniri de familie care să deschidă comunicarea