1 / 21

TEMA 1. Contabilitatea – sistemul informaţional de bază 1. Esenţa contabilităţii şi funcţiile acesteia 2. Principiile c

NOTE DE CURS DISCIPLINA “BAZELE CONTABILITĂȚII” AUTOR: ECATERINA BURLEA , MAGISTRU ÎN ECONOMIE, LECTOR UNIVERSITAR CATEDRA “FINANȚE, BĂNCI ŞI CONTABILITATE” FACULTATEA “ ȘTIINȚE ECONOMICE ”. TEMA 1. Contabilitatea – sistemul informaţional de bază

fawn
Télécharger la présentation

TEMA 1. Contabilitatea – sistemul informaţional de bază 1. Esenţa contabilităţii şi funcţiile acesteia 2. Principiile c

An Image/Link below is provided (as is) to download presentation Download Policy: Content on the Website is provided to you AS IS for your information and personal use and may not be sold / licensed / shared on other websites without getting consent from its author. Content is provided to you AS IS for your information and personal use only. Download presentation by click this link. While downloading, if for some reason you are not able to download a presentation, the publisher may have deleted the file from their server. During download, if you can't get a presentation, the file might be deleted by the publisher.

E N D

Presentation Transcript


  1. NOTE DE CURSDISCIPLINA“BAZELE CONTABILITĂȚII” AUTOR: ECATERINA BURLEA, MAGISTRU ÎN ECONOMIE, LECTOR UNIVERSITAR CATEDRA “FINANȚE, BĂNCI ŞI CONTABILITATE”FACULTATEA “ȘTIINȚE ECONOMICE”

  2. TEMA 1. Contabilitatea – sistemul informaţional de bază 1. Esenţa contabilităţii şi funcţiile acesteia 2. Principiile contabile şi cerinţele lor 3. Formele evidenţei economice. Sarcinile acestora 4. Acte legislative şi normative cu caracter general care reglementează modul de reflectare a operaţiunilor economice în conturile contabile 5. Caracteristica Legii contabilităţii 1. Esenţa contabilităţii şi funcţiile acesteia La luarea deciziilor conducerea entităţilor economice are nevoie tot mai mult de informaţii multilaterale privind situaţia financiară şi rezultatele activităţii întreprinderii. Obţinerea informaţiei economice integrale este posibilă numai cu ajutorul sistemului informaţional cunoscut ca un mijloc de culegere, prelucrare, generalizare şi transmitere a datelor. Acest sistem se numeşte contabilitate. Prin urmare, contabilitatea cuprinde nu numai înregistrarea operaţiunilor economice şi păstrarea informaţiei financiare, ci şi crearea bazei informaţionale de date care satisface cerinţele utilizatorilor.

  3. 2. Principiile contabile şi cerinţele lor Pentru a da o imagine fidelă a patrimoniului, a situaţiei financiare şi a rezultatelor deţinute, trebuie respectate, cu bună credinţă, regulile privind evaluarea patrimoniului şi celelalte norme şi principii contabile. În acest sens, sintetizînd evoluţia ştiinţei contabile, s-au impus în planul practicii contabile următoarele principii: Principiul autonomiei; Principiul dublei reprezentări; Principiul dublei înregistrări; Principiul documentar; Principiul periodicizării sau specializării exerciţiului (principiul independenţei exerciţiului); Principiul înregistrării complete, cronologice, sistematice si continue; Principiul înregistrării sintetice şi analitice; Principiul prudenţei; Principiul permanenţei metodelor şi a evaluării; Principiul continuităţii activităţii. 3. Formele evidenţei economice. Sarcinile acestora În funcţie de natura datelor furnizate, modalitatea de obţinere şi prezentare a acestora, evidenţa economică se prezintă sub trei forme: evidenţa operativă, evidenţa statistică şi evidenţa contabilă. Evidenţa contabilă (contabilitatea) este considerată formă principală a evidenţei economice, deoarece înregistrează, urmăreşte şi controlează în mod permanent, pe bază de documente, acele acte, fapte şi procese economice ce se pot exprima valoric.

  4. 4. Acte legislative şi normative cu caracter general care reglementează modul de reflectare a operaţiunilor economice în conturile contabile Actele legislative şi normative ce reglementează modul de organizare a contabilităţii sunt: Legea contabilităţii Codul fiscal Codul civil Codul muncii Standardele Naţionale de Contabilitate Planul de conturi contabile al activităţii economico – financiare a întreprinderilor 5. Caracteristica Legii contabilităţii Legea contabilităţii are drept scop stabilirea cadrului juridic, a cerinţelor unice şi a mecanismului de reglementare a contabilităţii şi raportării financiare în Republica Moldova. Prevederile prezentei legi se aplică tuturor persoanelor juridice şi fizice care desfăşoară activitate de întreprinzător, organizaţiilor necomerciale, inclusiv instituţiilor publice, notarilor, avocaţilor şi birourilor înfiinţate de aceştia, executorilor judecătoreşti, precum şi reprezentanţelor şi filialelor întreprinderilor (organizaţiilor) nerezidente, înregistrate în Republica Moldova (denumite în cele ce urmează entităţi), indiferent de domeniul de activitate, tipul de proprietate şi forma juridică de organizare.

  5. TEMA 2. Obiectul şi metoda contabilităţii 1. Obiectul contabilităţii 2. Structura patrimoniului întreprinderii – grupări şi caracteristici 3. Noţiuni despre cheltuielile şi veniturile întreprinderii 4. Operaţiuni economice 5. Metoda contabilităţii şi procedeele acesteia 1. Obiectul contabilităţii În conformitate cu concepţia juridico-economică obiectul contabilităţii se determină prin integrarea concepţiilor economică şi juridică. Conţinutul obiectului contabilităţii nu poate fi evidenţiat fără luarea în considerare a interdependenţei dintre relaţiile economice şi juridice ale subiectului. Această legătură reciprocă permite a determina patrimoniul ca un complex de mijloace economice care au valoare, iar drepturile şi obligaţiile – ca relaţii apărute la procurarea acestora. Mijloace economice = Drepturi + Obligaţii 2. Structura patrimoniului întreprinderii – grupări şi caracteristici Activul patrimonial cuprinde: Mijloacele economice ca avere concretă şi drepturile de creanţă (datoria debitorului). Pasivul Patrimonial cuprinde: Surse de provenienţă a acestei averi şi drepturi la creanţe, atît proprii cît şi străine

  6. 3. Noţiuni despre cheltuielile şi veniturile întreprinderii Cheltuielile reprezintă cheltuielile şi pierderile (daunele) care apar în rezultatul activităţii economico-financiare şi nu sunt legate nemijlocit de procesul de producţie. Spre deosebire de consumuri, cheltuielile nu se includ în costul produselor (serviciilor), se reflectă în raportul de profit şi pierdere şi se scad din venituri la determinarea profitului (pierderii) al perioadei de gestiune. Venitul cuprinde afluxul global de avantaje economice încasate sau care urmează a fi încasate în conturile întreprinderii. În componenţa venitului nu se includ sumele încasate în numele terţelor persoane, cum ar fi taxa pe valoare adăugată, accizele, deoarece aceste sume nu reprezintă un avantaj economic al întreprinderii şi nu influenţează capitalul propriu al acesteia. 4. Operaţiuni economice Activitatea economică generează mişcarea permanentă a mijloacelor care participă la diverse procese economice. O astfel de mişcare se produce prin intermediul operaţiunilor economice. Exemple de operaţiuni economice: primirea numerarului din bancă în casierie; eliberarea salariilor din casierie angajaţilor; vînzarea produselor cumpărătorilor, etc. Contabilitatea nu numai măsoară ci şi fixează datele privind operaţiunile economice

  7. 5. Metoda contabilităţii şi procedeele acesteia

  8. TEMA 3. Bilanţul contabil – element de bază al metodei contabilităţii 1. Esenţa, tipurile şi funcţiile bilanţului contabil 2. Structura bilanţului contabil 3. Caracteristica posturilor de bilanţ 4. Tipuri de modificări în bilanţ sub influenţa operaţiunilor economice 1. Esenţa, tipurile şi funcţiile bilanţului contabil Bilanţul contabil este un procedeu al metodei contabilităţii prin care se asigură dubla reprezentare a averii. El reprezintă o grupare a mijloacelor economice ale întreprinderii şi a surselor de formare a acestora în expresie bănească la o dată determinată. Prin datele ce le conţine bilanţul, îndeplineşte trei funcţii principale: Funcţia de generalizare a informaţiilor contabile, Funcţia de informare şi Funcţia de analiză. 2. Structura bilanţului contabil Bilanţul contabil este alcătuit din două părţi: Activ (partea stângă a bilanţului) – care include mijloacele economice şi Pasiv (partea dreaptă a bilanţului) – care include sursele de finanţare a acestora. Prin urmare, atât în activ cât şi în pasiv sunt reflectate aceleaşi mijloace numai că după diverse criterii, de aceea totalul activului şi pasivului trebuie să fie întotdeauna egale.

  9. 3. Caracteristica posturilor de bilanţ În această întrebare se va explica conţinutul fiecărui post bilanţier. 4. Tipuri de modificări în bilanţ sub influenţa operaţiunilor economice Operaţiile economice produc modificări continue în volumul şi structura elementelor patrimoniale, influenţând astfel asupra structurii sau totalului general al bilanţului contabil. Există: Operaţii economice care produc modificări numai în activul bilanţului, în sensul creşterii unui post de activ şi concomitent şi cu aceiaşi sumă, micşorarea altui post de activ, totalul activului rămânând neschimbat, egalitatea menţinându-se (A+X-X = P). Operaţii economice care produc modificări numai în pasivul bilanţului, în sensul creşterii unui post de pasiv şi concomitent şi cu aceiaşi sumă, micşorarea unui alt post de pasiv, totalul pasivului rămânând neschimbat, egalitatea bilanţieră menţinându-se (A = P+X-X). Operaţii economice care produc modificări în ambele părţi ale bilanţului, în sensul creşterii unui post de activ şi concomitent şi cu aceiaşi sumă, creşterea unui post de pasiv, totalul activului şi pasivului crescând cu suma respectivă, egalitatea bilanţieră menţinându-se (A+X = P+X). Operaţii economice care produc modificări în ambele părţi ale bilanţului, în sensul micşorării unui post de activ şi concomitent şi cu aceiaşi sumă, micşorarea unui post de pasiv, totalul activului şi pasivului micşorându-se cu suma respectivă, egalitatea bilanţieră menţinându-se (A-X = P-X).

  10. TEMA 4. Sistemul de conturi şi dubla înregistrare 1. Noţiunea, structura şi funcţiile conturilor contabile 2. Clasificarea conturilor contabile 3. Dubla înregistrare şi însemnătatea acesteia 4. Înregistrări contabile şi tipurile acestora 5. Conturi sintetice şi analitice 6. Balanţe de verificare şi însemnătatea de control al acestora 7. Planul de conturi contabile 1. Noţiunea, structura şi funcţiile conturilor contabile Contul contabil reprezintă elementul specific al metodei contabile care se foloseşte în scopul ordonării, grupării şi sistematizării specifici a informaţiei economico-financiare privitor la existenţa şi mişcarea elementelor patrimoniale pe valori individualizate, pe perioade de timp, şi sfere organizatorice bine determinate în expresievaloricăşi după necesitate si-n expresie cantitativă.

  11. 2. Clasificarea conturilor contabile Toate conturile pot fi grupate după trei criterii: În funcţie de destinaţia acestora – în conturi bilanţiere; conturi rezultative; în raport cu bilanţul – în conturi de activ şi pasiv; În funcţie de conţinut şi structură – în clase determinate. 3. Dubla înregistrare şi însemnătatea acesteia Dubla înregistrare a apărut ca urmare a dezvoltării economice. Sistemul dublei înregistrări se bazează pe principiul dualismului care înseamnă că toate fenomenele economice au 2 aspecte: majorări şi micşorări, pierderi şi procurări, apariţii şi dispariţii care se compensează reciproc şi se reflectă în 2 conturi. Dubla înregistrare caracterizează mişcarea obiectelor contabile, indică direcţia acestei mişcări, generează informaţii care au un conţinut dublu.

  12. 4. Înregistrări contabile şi tipurile acestora Modalitatea de exprimare a relaţiilor dintre 2 conturi şi a estimării valorice a indicatorului care caracterizează operaţiunea economică concretă se numeşte înregistrare contabilă sau formulă contabilă. Aceasta conţine următoarele elemente: Denumirea (codul) contului debitor; Denumirea (codul) contului creditor; Mărimea modificărilor (suma). În funcţie de numărul de conturi corespondente formulele contabile se subdivizează în simple şi compuse. 5. Conturi sintetice şi analitice În scopul obţinerii informaţiei privind existenţa, mişcarea, starea şi utilizarea fiecărui obiect contabil se utilizează 2 tipuri de conturi: sintetice şi analitice: Conturile sintetice conţin indicatorii generalizatori privind obiectele economice ale contabilităţii, adică activele, capitalul, datoriile în expresie valorică unică. Conturile care detaliază şi dezvăluie conţinutul conturilor sintetice pe tipuri de bunuri, surse de formare a acestora şi procese efectuate se numesc conturi analitice.

  13. 6. Balanţe de verificare şi însemnătatea de control al acestora Pentru sistematizarea informaţiei conţinute în conturi se întocmesc Balanţe de verificare. Acestea reprezintă un procedeu de generalizare a înregistrărilor, rulajelor şi soldurilor conturilor analitice şi sintetice intervenite într-o perioadă de gestiune, în scopul verificării exactităţii operaţiunilor economice efectuate în contabilitatea analitică şi sintetică, pentru întocmirea Bilanţului contabil şi Raportul de profit şi pierderi. 7. Planul de conturi contabile Planul de conturi contabile reprezintă un nomenclator sistematizat de conturi care asigură uniformitatea contabilităţii curente a activităţii economice şi reflectarea evenimentelor acesteia. Planul de conturi reprezintă un act normativ de bază în domeniul contabilităţii, bazîndu-se pe nomenclatorul acestuia, contabilul înregistrează operaţiunile economice şi le transformă într-o informaţie sistematizată.

  14. TEMA 5. Evidenţa contabilă a principalelor operaţiuni economice 1. Noţiuni generale privind contabilitatea procurării de bunuri 2. Schema generală de evidenţă a consumurilor 3.Contabilizarea cheltuielilor şi veniturilor entităţii economice. Determinarea rezultatului financiar 1. Noţiuni generale privind contabilitatea procurării de bunuri Una din condiţiile de bază ale funcţionării neîntrerupte a întreprinderii este asigurarea oportună a acesteia cu bunuri necesare pentru desfăşurarea activităţii de producţie. Prin urmare, în contabilitate este necesar de a reflecta valoarea mijloacelor procurate, precum şi decontările întreprinderii cu furnizorii, La procurarea bunurilor, în contabilitate, cel mai des se utilizează următoarele conturi: 111 „Active nemateriale”, 121 „Active materiale în curs de execuţie”, 123 „Mijloace fixe”, 125 „Terenuri”, 211 „Materiale”, 213 „OMVSD”, 217 „Mărfuri”, 521 „Datorii pe termen scurt privind facturile comerciale”, 534 „Datorii privind decontările cu bugetul”.

  15. 2. Schema generală de evidenţă a consumurilor Pentru evidenţa consumurilor se utilizează conturile 811 „Activităţi de bază”, 812 „Activităţi auxiliare”, 813 „Consumuri indirecte de producţie”. Consumurile de producţie se subdivizează în consumuri directe (consumurile de materiale, retribuirea muncii şi asigurarea muncitorilor) şi consumuri indirecte de producţie (privind întreţinerea şi deservirea secţiilor, salariile personalului administrativ, etc.). 3.Contabilizarea cheltuielilor şi veniturilor entităţii economice. Determinarea rezultatului financiar Cheltuielile şi veniturile se reflectă la finele perioadei de gestiune în Raportul de profit şi pierderi, grupate pe următoarele tipuri de activităţi: operaţională, investiţională, financiară, excepţională. Pentru contabilizarea cheltuielilor se utilizează conturile de activ ale clasei 7 „Cheltuieli”, iar pentru contabilizarea veniturilor – clasei 6 „Venituri”. Pentru determinarea rezultatului financiar se utilizează contul 351 „Rezultat financiar total”, care ulterior se închide cu contul 333 „Profit (pierdere) net al perioadei de gestiune”.

  16. TEMA 6. Evaluarea şi calculaţia ca procedee ale metodei contabilităţii 1. Evaluarea patrimoniul în contabilitate 2.Calculaţia ca procedeu al metodei contabilităţii 1. Evaluarea patrimoniul în contabilitate O particularitate a contabilităţii este reflectarea generalizată a mijloacelor întreprinderii şi a surselor de formare a acestora. O astfel de generalizare este posibilă numai cu ajutorul evaliării acestora în expresie bănească. Astfel, evaluarea este expresia bănească a mijloacelor întreprinderii. Evaluarea se face în valută naţională. 2.Calculaţia ca procedeu al metodei contabilităţii Pentru determinarea costului efectiv a mijloacelor economice sunt necesare un şir de procedee numite calculaţie. Calculaţia este un instrument important de evaluare, deoarece cu ajutorul acesteia se poate determina suma consumurilor efectuate la procurarea patrimoniului şi producţiei fabricate, precum şi a cheltuielilor din vînzarea mărfurilor.

  17. TEMA 7. Documentarea operaţiunilor economice 1. Noţiuni privind documentele şi clasificarea acestora 2. Metodologia completării şi prelucrării documentelor 3. Circulaţia documentelor 1. Noţiuni privind documentele şi clasificarea acestora Reflectarea operaţiunilor economice în contabilitate este precedată de observarea primară, ceea ce permite creare unei imagini incipiente despre acestea. Observarea reprezintă asigurarea informaţională a contabilităţii. În procesul observării informaţia se înregistrează pe purtătorul de informaţie. Purtătorul de informaţie constituie un procedeu de reflectare a operaţiunilor economice care se manifestă în întocmirea documentelor. Documentul este un certificat scris privind efectuarea operaţiunii economice întocmit în modul stabilit care îi atribuie putere juridică. De regulă, documentul contabil pe un formular de model stabilit. Aceasta reprezintă o foaie de hîrtie liniată cu indicatorii şi indicii tipăriţi anterior pe aceasta, utilizaţi pentru înregistrarea informaţiei privind operaţiunile economice.

  18. 2. Metodologia completării şi prelucrării documentelor Prevederile de bază referitoare la modul de completare şi prelucrare a documentelor sunt prevăzute în Legea contabilităţii. La întocmirea documentelor e important să se asigure următoarele 2 condiţii: - Reflectarea în document a conţinutului real al operaţiunii economice efectuate, evenimentului sau procesului, adică asigurarea veridicităţii şi - Întocmirea documentului cu cheltuieli minime ale timpului de muncă. Etapa de bază a procesului de întocmire a documentelor este perceperea şi măsurarea parametrilor necesari ai operaţiunii economice şi fixarea în documentul primar a datelor percepute. O atenţie deosebită se acordă verificării documentelor, care poate fi: după formă şi aritmetic. 3. Circulaţia documentelor Documentele se află mereu în mişcare. Itinerarul parcurs de acestea, începînd cu momentul întocmirii acestora şi pînă la predarea lor în arhivă după prelucrare şi reflectare în contabilitate se numeşte circulaţia documentelor.

  19. TEMA 8. Inventarierea patrimoniului 1. Esenţa şi formele inventarierii 2. Modul de îndeplinire a inventarierii şi reflectării în contabilitate a rezultatelor acesteia 1. Esenţa şi formele inventarierii Inventarierea constă în verificarea faptică a diferitor elemente existente şi a stării patrimoniale şi confruntarea ulterioară a datelor obţinute cu cele contabile. Prin natura sa inventarierea îndeplineşte funcţia de control şi constituie un supliment necesar la documentaţie. Scopul inventarierii este asigurarea veridicităţii şi plenitudinii datelor contabile. Inventarierea se efectuează în conformitate cu Legea contabilităţii şi Regulamentul privind inventarierea. După sfera de cuprindere, inventarierea poate fi completă (globală) şi parţială. După modul de efectuare şi caracterul inventarierii, acestea pot fi planificate, neplanificate şi de lichidare. După volumul totalităţii obiectelor din contabilitate se distinge inventarierea totală şi selectivă. 2. Modul de îndeplinire a inventarierii şi reflectării în contabilitate a rezultatelor acesteia Inventarierea cuprinde următoarele etape: Pregătirea; Efectuarea propriu-zisă a inventarierii; Constatarea şi reflectarea rezultatelor inventarierii.

  20. TEMA 9. Registrele contabile şi formele de contabilitate 1. Caracteristica registrelor contabile şi clasificarea lor 2. Formele de contabilitate 1. Caracteristica registrelor contabile şi clasificarea lor Datele operaţiunilor economice reflectate în documentele contabile primare trebuie să fie înregistrate ulterior în scopul grupării care răspunde nevoilor gestiunii. În acest scop se utilizează registrele contabile. Acestea reprezintă tabele speciale care îmbracă forma sa şi au conţinut în funcţie de cerinţele controlului şi sistematizării informaţiei. După modul de întocmire pot fi: registre computerizate şi manuale. După modul de înregistrare pot fi: registre combinate, sistematice, cronologice. După tipul informaţiei registrele pot fi: analitice şi sintetice. După structură registrele pot fi: cu rubrici combinate, cu rubrici consecutive, cu rubrici paralele. 2. Formele de contabilitate Prin forma contabilităţii se înţelege o anumită organizare şi construire a sistemelor de registre contabile în scopurile controlului curent asupra stării şi mişcării mijloacelor şi surselor de venituri şi cheltuieli şi obţinerii informaţiei necesare pentru întocmirea Raportului financiar.

  21. TEMA 10. Rapoartele financiare şi semnificaţia acestora în contabilitate 1. Noţiuni privind rapoartele financiare 2. Modul de pregătire şi prezentare a rapoartelor financiare 1. Noţiuni privind rapoartele financiare Raportul financiar este totalitate sistematizată de indicatori ce caracterizează situaţia patrimonială şi financiară, existenţa şi fluxul capitalului propriu şi al mijloacelor băneşti ale entităţii pe o perioadă de gestiune. Rapoartele financiare anuale cuprind:  a) bilanţul contabil; b) raportul de profit şi pierdere; c) raportul privind fluxul mijloacelor băneşti; d) raportul privind fluxul capitalului propriu; e)  notele explicative, inclusiv anexele la rapoartele financiare. Suplimentar la rapoartele financiare, entitatea va prezenta anual raportul conducerii şi raportul auditorului, în cazul în care auditul este obligatoriu. 2. Modul de pregătire şi prezentare a rapoartelor financiare Rapoartele financiare se întocmesc în conformitate cu prevederile Legii contabilităţii, ale standardelor de contabilitate şi vor oferi imaginea reală şi fidelă a elementelor contabile ale entităţii.Rapoartele financiare se întocmesc cu utilizarea datelor inventarierii pentru autentificarea existenţei şi stării activelor şi datoriilor. Entităţile prezintă rapoartele financiare proprietarilor (asociaţilor, participanţilor, acţionarilor) şi Serviciului informaţional al rapoartelor financiare. Instituţiile publice şi celelalte entităţi ai căror conducători au calitatea de executori de buget întocmesc şi prezintă rapoarte financiare la organele centrale de specialitate ale administraţiei publice, la autorităţile administraţiei publice locale, în conformitate cu  termenele şi periodicitatea stabilite de acestea.

More Related