Download
1 / 19
240 likes | 682 Vues
SINDROMUL CEREBELOS. Cerebelul este o formaţiune mezencefalică situată pe partea dorsală a trunchiului cerebral; apare ca un organ pus în derivaţie pe traiectul căilor motorii şi senzitive.
E N D
SINDROMUL CEREBELOS Cerebelul este o formaţiune mezencefalică situată pe partea dorsală a trunchiului cerebral; apare ca un organ pus în derivaţie pe traiectul căilor motorii şi senzitive. Conexiunile aferente şi eferente influenţează sistemele de comandă voluntară în vederea menţinerii echilibrului şi a reglării tonusului muscular. Fibrele aferente cerebelului se termină în scoarţa acestuia, iar cele eferente pornesc din nucleii cenuşii cerebeloşi. Căile aferente sunt reprezentate de: • fascicolul cerebelos direct • fascicolul cerebelos încrucişat • fibrele oligocerebeloase • fibrele tectocerebeloase • fibrele pontocerebeloase
Scoarţa cerebeloasă primeşte şi aferenţe senzoriale, auditive, vizuale, olfactive, gustative. Lobul floconodular posterior sau arhicerebelul având legături multiple cu aparatul vestibular, participă în mod predominant la funcţia de echilibru. Extirparea acestui lob determină tulburări de mers, cu baza de susţinere lărgită (mers ebrios), pierderea echilibrului, tulburări care însă se compensează. Lobul anterior sau paleocerebelul, datorită legăturilor sale cu căile proprioceptive medulare (primeşte fascicolele spinocerebeloase şi emite fascicolul cerebeloreticulospinal) contribuie la menţinerea tonusului muscular. Excitarea sa reduce tonusul muşchilor extensori, iar lezionarea provoacă hipertonie, opistotonus şi exagerarea reflexelor osteotendinoase. Lobul mijlociu sau neocerebelul intervine în coordonarea mişcărilor voluntare, la reglarea mişcărilor fine; în urma lezionărilor apar tulburări în deplasare, o imprecizie a mişcărilor.
Pacientul va fi examinat în repaus, în poziţia în picioare şi în deplasare. În repaus se observă o tremurătură de repaus a capului. Staţiunea în picioare poate fi imposibilă în ataxiile grave. În celelalte cazuri, staţiunea este posibilă cu baza de susţinere lărgită, cu oscilaţii în sens transversal sau anteroposterior, cu tendinţă să cadă. Semnul Romberg este negativ, legarea ochilor neagravând tulburările de echilibru. În mers pasul este hipermetric, picioarele se deplasează mai sus şi mai departe decât normal, apoi sunt aşezate pe sol cu bruscheţe. Pacientul se deplasează după o linie în zig-zag, realizând mersul ebrios sau titubant. În sindroamele cerebeloase unilaterale, paşii pe partea bolnavă sunt hipermetrici, pacientul nu ţine linia dreaptă ci tinde să devieze pe partea bolnavă. În sindroamele cerebeloase mai discrete, tulburările de mers sunt puse în evidenţă printr-o serie de manevre. Se face animalul să se deplaseze pe o linie dreaptă, se întoarce înapoi cu ochii deschişi şi apoi legaţi.
Leziunea pedunculului cerebelos mijlociu la nivelul protuberanţei se traduce prin lateropulsie, asinergie, hipermetrie. Se pot asocia cu semne piramidale, tulburări de sensibilitate, paralizii ale muşchilor ochilor, semne din partea nervilor facial şi abducens. Tremurătura capului şi a corpului este deosebit de evidentă în leziunile căilor dentorubrice. Conştienţa, starea mentală, apetitul şi sensibilitatea sunt păstrate. Cu toate acestea, datorită tulburărilor de echilibru, prehensiunea este foarte anevoioasă şi uneori imposibilă. Manifestările extracerebeloase, ţinând de conexiunile cerebelului pot consta în strabism intern sau nistagmus rotular, mers în manej, rostogolire în butoi sau piruetă, după cum localizarea este la nivelul penduculilor cerebeloşi anteriori, mijlocii sau posteriori.
Diagnosticul pozitiv: astazie, ataxie, cu mers ebrios, semnul lui Romberg negativ, reflexe tendinoase accentuate, conştienţă păstrată. Diagnostic diferenţial faţă de sindromul vestibular, sindromul de ataxie locomotoare (medulară) Evoluţia depinde de factorul etiopatogen, putând ajunge în cazurile extreme la 2-3 luni, mai ales după hemoragii. Este posibil ca după 14-30 de zile simptomele să diminue spontan în intensitate. Prognosticul este defavorabil în hipoplazia cerebeloasă congenitală, trebuie modulat după cauză în cerebelopatiile câştigate.
Etiopatogenie În sindromul cerebelos cu evoluţie cronică: • bolile degenerative • malformaţii • agenezii cerebeloase, tumori ale cerebelului (glioame, hemangioblastoame, meningioame) asociate cu vomă la câine • sindroame cerebeloase sechelare care se întâlnesc după encefalite, traumatisme cerebeloase, accidente vasculare • sindrom cerebelos cu evoluţie acută. Un sindrom cerebelos instalat în urma unei stări febrile poate fi expresia unei encefalite cu localizare predominant cerebeloasă. Alte cauze sunt reprezentate de medicamentele antiepileptice: fenobarbital, fenitoină (poate produce dispariţia celulelor Purkinje), primidona, diazepamul sunt medicamente cu predilecţie deosebită pentru cerebel. Alte toxice: intoxicaţii cu mercur, cu bromură de metil, cu tetraclorură de carbon.
Sindroamele ataxice în cadrul unor afecţiuni generale se întâlnesc în encefalopatia portală, encefalopatia uremică, hipoglicem,ie, hipotiroidism. Alte cauze, mai ales la animalele de companie pot fi reprezentate de leziuni vasculare, fie compresive, fie metastatice sau de hematomul cerebelos. Terapia trebuie să fie etiotropă, chirurgicală sau conservativă, în funcţie de diagnostic. Se pot aplica revulsive la ceafă, nevrostenice, utilizarea dispozitivelor de suspensie, precum şi efectuarea perseverentă de exerciţii fizice.
SINDROAMELE PROTUBERANŢIALE Puntea (protuberanţa) – formaţiune alungită transversal, largă şi groasă în porţiunea mijlocie, se îngustează spre extremităţi, care pătrund în cei doi lobi laterali ai cerebelului, formând pedunculii cerebeloşi mijlocii. Pe partea laterală se observă originea aparentă a nervului trigemen. Pe faţa superioară se găseşte trigonul pontin înaintea căruia se găsesc două eminenţe relativ vizibile – eminenţele rotunde, corespunzând nucleului motor al nervului abducens (oculomotor extern).
Tablou clinic. Sindromul protuberanţial total constă într-o hemiplegie alternă: hemiparalizia feţei, a urechii, a buzei, închiderea orificiului nazal şi a conductului lacrimal ca urmare a paraliziei facialului; strabism intern ca urmare a paraliziei nervului oculomotor extern, reducerea tonusului maseterin ca urmare a paraliziei trigemenului, toate pe aceeaşi parte cu leziunea şi hemiplegie heterolaterală la trunchi. Simptomele sunt heterolaterale, atât la cap cât şi la trunchi în cazul leziunilor situate pe partea superioară a puncţii. Diagnosticul pozitiv nu comportă mari probleme în cazul sindromului total, dar este mai dificil când leziunile sunt difuze şi reduse. Diagnostic diferenţial faţă de sindromul peduncular, în care hemiplegia alternă este însoţită de oftalmoplegie, strabism extern şi midriază, fără afectarea facialului şi trigemenului.
Evoluţia este dependentă de cauza primară. Prognosticul în sindromul total este defavorabil. Etiopatogeneză Compresiuni lente: chişti de cenur; procese neoplazice Procese inflamatorii – listerioză la bovine şi ovine Terapie – antibioticoterapie în listerioză, intervenţie chirurgicală în neoplazii sau chişti de cenur.
SINDROAMELE BULBARE Bulbul rahidian se prezintă sub forma unui cordon gros de substanţă albă. Baza bulbului este în continuare cu protuberanţa fiind marcată de şanţul bulbopontin. Vârful se continuă cu măduva spinării. Feţele laterale prezintă pe suprafaţa lor originea aparentă a perechilor de nervi IX, X, XI (glosofaringieni, vagul, n.accesorin). Faţa inferioară prezintă piramidele bulbului, unde se observă originea aparentă a perechii a VI-a de nervi cranieni (n. abducens) şi în spate originea aparentă a hipoglosului. Înapoia punţii, în partea laterală se observă originea aparentă a perechilor VII şi VIII de nervi cranieni intermediofaciali şi statoacustici.
Afectarea masivă a bulbului, a centrilor vitali este incompatibilă cu viaţa. Sunt şi situaţii când bulbul este afectat parţial, răspunzând cu simptome specifice pentru afectarea fiecărei perechi de nervi cranieni. Tablou clinic • spasmul laringelui şi/sau a faringelui • pseudotrismus • modificări cardiace şi respiratorii (n.vag) • paralizia vălului palatin, a faringelui şi laringelui în paralizia n.glosofaringieni • paralizia limbii, a buzelor (paralizia n.hipoglos) În listerioză, botulinism, saturnism se întâlneşte o formă particulară de paralizie bulbară progresivă sau paralizia labioglosofaringiană. Simptome – dificultăţi în prehensiune şi masticaţie, limba şi buzele neputând fi utilizate în acest scop, limba devine flască, inertă; adesea traumatizată; apare disfagia în timpul I şi II cu pericol de bronhopneumonie.
Diagnosticul pozitiv – păstrarea conştienţei, manifestările labioglosofaringiene (spasm sau paralizii) Diagnosticul diferenţial faţă de glosite, faringite, laringite. Evoluţia fulgerătoare în sindroame bulbare brutale sau progresivă în cele lente, putând sfârşi cu bronhopneumonie prin aspiraţie. Prognostic defavorabil. Etiopatogenie • traumatisme, inclusiv rahicenteza suboccipitală • meningoencefalite, meningomielite (listerioza, rabia) • toxice (botulinismul, saturnismul) Tratament • în paralizia labioglosofaringiană – alimentaţie parenterală • medicaţie revulsivă locală – emetic 1/18 – 1/20 • medicaţie nevrostenică
SINDROAMELE MEDULARE Sindromul medular total Sindroamele medulare sistematizate • sindromul poliomedular ventral • sindromul poliomedular dorsal • sindromul leucomedular lateral • sindromul leucomedular dorsal • sindromul leucomedular ventral
Sindromul poliomedular ventral – afectarea coarnelor motorii ale măduvei. Se manifestă prin mioclonii cu localizare diferită: grimase, ticuri, choree (dans) modificări care pot fi persistente ca în meningoencefalomielite (tipic în boala lui Carre) sau pot fi înlocuite prin paralizii cu localizare metamerică (zonară) corespunzând teritoriului deservit de nervii motori care-şi au originea la nivelul coarnelor afectate cranial şi caudal de sediul leziunii. Motricitatea este păstrată. Se constată paralizie flască, absenţa reflexelor profunde, amiotrofie progresivă, dermatite, escare. Sindromul poliomedular dorsal – afectarea coarnelor senzitive. Cauze: meningomielite, compresiuni bruşte lente, discopatia vertebrală. Se manifestă prin hiperestezie, dispariţia sensibilităţii termice şi dureroase, cu păstrarea celei tactile şi la presiune. Reflexele tendinoase sunt păstrate, sensibilitatea profundă fiind transmisă prin fibrele lungi ale căii senzitive directe (coloanele Goll şi Bursach).
Sindromul leucomedular lateral constă în disociaţie termo-analgezică zonară heterolaterală. Este provocat de meningomielite, de compresiuni. Sindromul leucomedular dorsal (de ataxie locomotoare, de ataxie medulară sau de tabes) Clinic: ataxie medulară, fără mers ebrios, dismetrie, mers „talonat”, dispariţia reflexelor tendinoase: semnul lui Westphal negativ; semnul lui Romberg pozitiv. Sunt afectate cordoanele Goll şi Burdach. Sindromul leucomedular ventral corespunde cu distrugerea căilor corticospinale, se manifestă prin paralizie spastică zonară; însoţită de exagerarea sensibilităţii şi a reflexelor. Se asociază frecvent cu sindromul radicular senzitiv şi se întâlneşte în discopatiile vertebrale. Sindromul Brown-Sequard constă într-o hemitransecţie laterală a măduvei. Se exprimă prin hemiplegie homolaterală şi disociaţie termoanalgezică heterolaterală.
Sindromul radicular sensitiv se manifestă prin hiperestezie, cifoză, mers pe vârfuri cu paşi mici, intoleranţă la palparea coloanei şi a regiunii cervicale sau dorsolombare. Sindromul radicular motor se manifestă prin hipertonie musculară zonară, înlocuită ulterior de paralizie motoare. Diagnosticul pozitiv nu este dificil, se ţine cont de conservarea stării mentale, de modificările senzitive, motorii, ale reflectivităţii şi vegetative. Este importantă localizarea cât mai precisă a topografiei ei. Important este examenul radiologic, mielografia, examenul LCR. Evoluţia. Procesele inflamatorii au o evoluţie acută, cele degenerative o evoluţie trenantă; compresiunile bruşte evoluează acut. Complicaţii, amiotrofii, distrofii cutanate, complicaţii hipostatice, incontinenţă de urină şi fecale, cahectizarea indivizilor datorită imposibilităţii deplasărilor la hrănitori sau adăpători.
Unii pacienţi, chiar dacă supravieţuiesc rămân cu sechele, pareze, paralizii. Toate acestea trebuie cunoscute şi explicate deţinătorilor de animale, făcându-i astfel să participe la decizia privind destinul pacienţilor. Prognosticul • în cazul accidentelor cu hemoragii recente este rezervat • fracturile de vertebre sunt greu curabile cu prognostic grav • transsecţionările de măduvă rahidiană cu prognostic foarte grav Etiopatogeneză • Compresiunile bruşte posttraumatice-hematorahis, luxaţii sau fracturi de vertebre, discopatii. • Compresiunile lente – spondilite, spondiloze, tumori, abcese intrarahidiene • Meningomielitele şi mielitele o cauză frecventă a sindroamelor medulare pot fi specifice în: pesta porcină, boala lui Aujeszki la porcine, boala Carre la câini.
Neuromielozele – veritabile procese degenerative medulare de origine mecanică, toxică, vasculară, carenţială. Prevenţia – mijloace specifice şi nespecifice. Terapie – aşternut gros, adăpost igienic, alimente digestibile şi laxative, clisme şi cateterism vezical, alimentaţia artificială în unele cazuri. Medicamentos – antiinfecţioase, glucocorticoizi chiar epidural derivative interne şi externe, nevrostenice, calmarea durerii. Cu cât tratamentul este mai precoce şi mai perseverent, cu atât mai grabnică este recuperarea pacienţilor.
